Suspendarea interviurilor pentru vizele studenților străini în SUA, cerută ambasadelor din întreaga lume de administrația Trump – surse Politico și Bloomberg. SUA vor să le verifice postările de pe rețelele sociale

723 de vizualizări
Foto: EPA/ Jim Lo Scalzo via AGERPRES
Administrația Trump ia în considerare impunerea obligativității de verificare a conturilor de pe rețelele sociale pentru toți studenții străini care aplică pentru studii în Statele Unite, potrivit unui document intern al Departamentului de Stat, obținut de publicația Politico.

Despre document a scris și publicația britanică Bloomberg. [UPDATE] Directiva a fost confirmată și de The Guardian.

În așteptarea implementării acestei măsuri, ambasadelor și secțiilor consulare americane li s-a cerut să suspende programarea noilor interviuri pentru solicitanții de vize studențești, potrivit documentului datat marți și semnat de secretarul de stat Marco Rubio.

  • „Cu efect imediat, în pregătirea extinderii verificărilor obligatorii ale rețelelor sociale, secțiunile consulare nu trebuie să adauge noi intervale de programare pentru vizele de tip F, M și J până la noi instrucțiuni, care sunt așteptate în zilele următoare”, se arată în telegrama diplomatică.

Măsura ar putea încetini considerabil procesarea vizelor pentru studenți și ar putea afecta universitățile americane care se bazează pe studenți internaționali pentru finanțare.

Până acum, administrația a impus verificări pe rețelele sociale doar pentru anumiți studenți, în special pentru cei care se întorc în SUA și care ar fi putut participa la proteste împotriva acțiunilor Israelului în Gaza, mai notează Politico.

Documentul nu detaliază ce tip de conținut ar urma să fie analizat în noile verificări, dar face referire la ordine executive care urmăresc combaterea terorismului și a antisemitismului. De altfel, de luni bune, oficiali ai Departamentului de Stat s-au plâns în privat de lipsa de claritate a instrucțiunilor, inclusiv în privința situațiilor în care, spre exemplu, postarea unui steag palestinian ar putea declanșa o analiză suplimentară a solicitantului, potrivit sursei citate.

Citește și:
Trump se gândește să ia 3 miliarde de dolari din granturile Harvard și să le acorde școlilor comerciale
VIDEO Donald Trump, mesaj jignitor la adresa studenților străini de la Harvard, universitate pe locul 4 în lume: Mulți dintre ei au nevoie de matematică remedială. Nu știu să adune doi plus doi
„Chestiunea cu Harvard e o problemă de politică internă americană. România, oricât și-ar dori, nu poate interveni” – declară președintele Dan / Ministrul Educației: Deocamdată monitorizăm ceea ce se întâmplă


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile de aplicație în care se desfășoară practica pedagogică vor fi alese prin apel al Ministerului Educației, nu la cererea acestora – proiect / Rețeaua națională va fi aprobată anual prin ordin de ministru până pe 31 august

Școlile de aplicație vor fi alese pe baza unui apel lansat de minister, potrivit proiectului privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități de aplicație…
Vezi articolul

Planuri-cadru 2025. Profesoara Florina Rogalski: Nu se poate ca elevii de la real, când ei vor da un bacalaureat foarte serios, la Limba și literatura română să aibă numai 2 ore. Să nu aud sintagma de bacalaureat diferențiat la Limba și literatura română

Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a declarat, referitor la proiectele cu planurile-cadru pentru liceu 2025, că „nu se poate” ca elevii de la real…
Vezi articolul