Sute de profesori de limba franceză, alături de alți „actori implicați în promovarea francofoniei în România”, au transmis o scrisoare oficială ambasadorului Franței la București, Nicolas Warnery, în care solicită intervenția sa „cu binevoitoare atenție și susținere” în contextul modificărilor anunțate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) privind planurile-cadru pentru liceu. Concret, proiectele puse recent în consultare publică prevăd reducerea orelor de Limba modernă 2 – în cele mai multe cazuri, limba franceză – de la două ore la o singură oră pe săptămână pentru specializările Matematică-Informatică și Științe ale Naturii.
- Mai mulți profesori de franceză au trimis recent și un memoriu către ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, pe aceeași temă.
Semnatarii atrag atenția că măsura ar afecta direct calitatea predării și învățării limbii franceze în România, mai ales în contextul în care majoritatea elevilor români studiază această limbă ca a doua limbă străină. „În majoritatea instituțiilor școlare din România, limba modernă 2 predată este limba franceză, o limbă care ocupă un loc esențial în patrimoniul educațional, cultural și diplomatic al țării noastre”, se arată în scrisoarea adresată ambasadorului.
Aceștia avertizează că „o oră pe săptămână face aproape imposibilă asigurarea unui parcurs de învățare semnificativ, care să permită reale progrese în limba franceză”, cu atât mai mult în clase cu 26-30 de elevi, inclusiv copii cu cerințe educaționale speciale. În plus, consideră că măsura ar compromite obiectivul de a atinge un nivel lingvistic suficient pentru certificări internaționale precum DELF sau DALF, susținute de autoritățile române și franceze ca punți spre mobilitate și studii în francofonie.
Profesorii reclamă și caracterul contradictoriu al măsurii în raport cu declarațiile publice recente ale Ministerului Educației. Într-o întâlnire oficială cu ambasadorul Nicolas Warnery, ministrul Educației reafirmase „importanța strategică a limbii franceze în sistemul educațional românesc” și se angajase la „promovarea limbii franceze, generalizarea testului DELF și întărirea rețelei liceelor francofone”, potrivit sursei citate.
Într-o scrisoare separată, transmisă Președinției României, cadrele didactice arată că măsura ar crea o inechitate gravă în sistemul educațional. Elevii de la profilurile reale sau tehnologice ar avea șanse reduse de a învăța o limbă străină comparativ cu cei de la profilurile umaniste. „Toți elevii, indiferent de specializarea aleasă, vor trăi și munci într-o Europă multilingvă (…). Cunoașterea a două limbi străine nu este un lux rezervat elitelor umaniste, ci o competență fundamentală pentru orice cetățean european al secolului XXI”, scriu aceștia.
Scrisoarea adresată președintelui României solicită ca statul să mențină cele două ore săptămânale de limbă modernă 2 în trunchiul comun obligatoriu, pentru toate filierele liceale. Profesorii atrag atenția că transformarea celei de-a doua ore în opțional ar fi „o iluzie administrativă care ignoră realitățile din teren”, întrucât elevii vor renunța la aceste opționale în favoarea altor materii considerate mai utile pentru admiterea la facultate.
Pe lângă efectele educaționale, se menționează și posibilele consecințe asupra competitivității economice a absolvenților români. „În România activează peste 4.000 de companii franceze, iar limba franceză rămâne o limbă de lucru în numeroase organizații internaționale (…) Prin reducerea orelor de Limbă modernă 2, îi condamnăm pe elevii români la un handicap competitiv semnificativ”.
Semnatarii propun organizarea unei mese rotunde sau a unui grup de lucru care să reunească reprezentanții Ministerului Educației, ai Ambasadei Franței, ai Institutului Francez și ai asociațiilor de profesori, pentru a discuta soluții pedagogice viabile. Aceștia își exprimă disponibilitatea de a pune la dispoziție documente, mărturii sau expertiză pedagogică, în sprijinul păstrării limbii franceze în trunchiul comun.
Foto: © Barte | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.