Sute de studenţi de la Universitatea din Beijing au protestat împotriva unei înăspriri a măsurilor anti-Covid

179 de vizualizări
Foto: Universitatea din Beijing © Maocheng | Dreamstime.com
Sute de studenţi de la prestigioasa Universitate din Beijing au protestat împotriva unei înăspriri a măsurilor anti-Covid, un gest de sfidare neobişnuit în această instituţie ultra-sensibilă în ochii puterii chineze, a relatat luni AFP, preluată de Agerpres.

Capitala chineză a făcut obiectul unor măsuri anti-epidemie stricte de la începutul lunii mai, cu teste de screening aproape zilnice şi stimulente puternice pentru a lucra de la domiciliu. Restaurante şi alte afaceri neesenţiale sunt închise şi multe reşedinţe sunt plasate în izolare. Chiar dacă metropola cu peste 20 de milioane de locuitori nu a înregistrat decât o mie de cazuri în ultimele săptămâni, regimul comunist rămâne angajat în politica sa zero Covid, prezentată ca un succes faţă de milioane de morţi înregistraţi în restul lumii.

Însă peste 300 de studenţi, izolaţi în cămine de o săptămână, au manifestat duminică seara în campusul Wanliu, unul dintre locurile vastei Universităţi din Beijing, au declarat mai mulţi studenţi care au optat să-și păstreze anonimatul, de teama sancţiunilor.

Prestigioasa universitate a fost în 1989 centrul demonstraţiilor de la Tiananmen pentru democraţie, care s-au încheiat într-o baie de sânge în noaptea de 3 spre 4 iunie 1989.

”Astăzi am văzut tradiţia contestatară a studenţilor din Beida renăscând din cenuşă”, a afirmat un utilizator pe reţeaua de socializare Weibo, într-un comentariu cenzurat prompt.

Nemulţumirea este evidentă şi la Shanghai, cel mai populat oraş din ţară, ai cărui 25 de milioane de locuitori sunt în carantină de la începutul lunii aprilie.

Încercând să redea o oarecare speranţă populaţiei, autorităţile au anunţat duminică o redeschidere în etape a afacerilor – o perspectivă care nu schimbă nimic pentru milioanele de oameni încă izolaţi la domiciliu sau în centre de carantină.

Chiar dacă aceste cifre rămân minime în comparaţie cu restul lumii, regimul comunist rămâne fidel strategiei sale de zero Covid, în pofida costului său economic şi a nepopularităţii în creştere.

Foto: Beijing University © Maocheng | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației anunță că a solicitat alocarea de fonduri pentru finanțarea suplimentară a unui număr de peste 6.000 de posturi de rezidenți în învățământul superior, înregistrați anul acesta

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a solicitat Ministerului Finanţelor alocarea de fonduri, la rectificarea bugetară, pentru asigurarea finanţării unui număr de peste 6.000 de rezidenţi în învăţământul superior…
Vezi articolul

Nouă decese la un milion de locuitori, asociate Covid-19, în România, un nou record al pandemiei, anunță cercetătorii de la Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca / Numărul copiilor și tinerilor infectați a atins și el un record – 2.388 de cazuri pe zi

Numărul deceselor zilnice legate de COVID-19 raportate la un milion de locuitori din România ajunge la un record absolut pe perioada întregii pandemii – 8,99 la un milion de locuitori,…
Vezi articolul

Comasările de școli au fost utile, pentru că puteai face mai ușor normele profesorilor, spune ministrul Daniel David: Un titular sau un suplinitor nu mai trebuie să aibă două sau trei contracte cu trei unități cu personalitate juridică, are un singur contract. Comasările n-au dus la oameni dați afară

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri la RFI că au fost utile comasările de școli, din anul școlar 2025-2026. „Un titular sau un suplinitor nu mai trebuie să aibă…
Vezi articolul