„Mersul la școală nu este primul moment când părinții sesizează comportamente dificile ale copiilor. E foarte greu de acceptat pentru părinți că au un copil cu nevoi speciale, acesta e adevărul, însă e important să știe dacă există o tulburare de atenție sau este doar un deficit”, a declarat Suzana Pavlov, psiholog principal, psihoterapeut, la TVR Craiova.
„Pentru părinte e foarte important să știe dacă are un copil cu nevoi speciale sau nu. Să știe dacă există o tulburare de atenție sau este doar un deficit. Să știe dacă există o tulburare opozantă sau este doar manifestarea unui răsfăț”, susține Suzana Pavlov.
„Trebuie să luăm lucrurile mai dinainte. Dacă de la grădiniță ni se trage un semnal de alarmă, ne uităm un pic dacă este așa, mergem poate la un specialist, facem o evaluare, vedem dacă avem motive să ne îngrijorăm și dacă avem acolo de-a face cu o tulburare, vedem care este specificul tulburării și procedăm întocmai”, spune Suzana Pavlov.
Intervenția psihologului Suzana Pavlov:
Reporter: Unii copii ies în evidență printr-o agitație permanentă, prin lipsa de participare la diverse activități sau prin inadaptarea la mediul școlar. Când ar trebui profesorii și părinții să-și pună întrebarea dacă un astfel de comportament semnalează un dezechilibru de natură psihologică?
Suzana Pavlov: Cred că nu mersul la școală este primul moment când părinții sesizează comportamente dificile ale copiilor și atunci cred că ar fi foarte important ca înainte de a fi semnale de alarmă trase de la școală, părintele să sesizeze în ce măsură la grădiniță a existat o adaptare sau nu, în ce măsură comportamentele copilului sunt în în zona de dezvoltare a vârstei pe care copilul o are și să facă niște investigații în acest sens, dacă discrepanțele sunt foarte mari.
Este foarte important să știm dacă ne confruntăm și pentru părinte e foarte important în primul rând să știe dacă are un copil cu nevoi speciale sau nu. Să știe dacă există o tulburare de atenție sau este doar un deficit. Să știe dacă există o tulburare opozantă sau este doar manifestarea unui răsfăț, dacă există o tulburare anxioasă acolo sau există doar timiditate,
Sunt diferențe între ele și cu cât părintele este mai conștient de aceste diferențe și mai clar cu specificul propriului copil, cu atât poate veni mai ușor în întâmpinarea nevoilor propriului copil și poate transmite mai departe învățătorul lui specificul copilului.
Revin la ceea ce înseamnă un trio părinte-copil-învățător-profesor. Este foarte important să să existe această comunicare pe nevoile copilului, pentru că toți ne dorim ca ei să aibă rezultate bune, rezultate bune în nivelul lor de de potențial. Putem ști care este potențialul lor doar dacă suntem foarte bine conectați cu acest specific de care vorbeam.
Uneori poate să fie vorba despre ADHD, alteori nu. Uneori poate să fie vorba despre un autism, alteori nu. Uneori există doar o suprastimulare sau o substimulare a copilului, pentru că în primii ani de viață copilul are foarte mare nevoie de o stimulare cognitivă adecvată și dacă nu o are, copilul nu se dezvoltă, nu achiziționează toate elementele de care are nevoie și nu le poate da mai departe.
Deci, trebuie să luăm lucrurile mai dinainte. Dacă de la grădiniță ni se trage un semnal de alarmă, ne uităm un pic dacă este așa, mergem poate la un specialist, facem o evaluare, vedem dacă avem motive să ne îngrijorăm și dacă avem acolo de-a face cu o tulburare, vedem care este specificul tulburării și procedăm întocmai.
Reporter: Mulți părinți se tem că încadrarea în categoria copiilor cu cerințe educaționale speciale le poate aduce acestora și mai multe probleme din partea colegilor.
Suzana Pavlov: Da, așa este, foarte mulți părinți se tem de de acest lucru, însă este în avantajul copilului să aibă o astfel de încadrare, pentru că o astfel de încadrare înseamnă, pe de o parte, un conținut didactic adaptat nevoilor copilului, înseamnă o abordare comportamentală a învățătorului sau profesorului adecvată nevoilor copilului.
Eu cred că profesorii și copiii din clasă reușesc să gestioneze un copil cu nevoi speciale în clasă, pentru că explicându-le, copiii înțeleg și eventual pot să-l ajute diferit. Poate este mai bine să fie mai clar cu tipul de de tulburare care există, decât să fie lăsat acolo undeva în ceață, pentru că poate mai degrabă copiii hărțuiesc pe cineva atunci când nu știu, decât atunci când știu că există o nevoie specială.
E foarte greu de acceptat pentru părinți că au un copil cu nevoi speciale, acesta e adevărul și atunci e greu și să facă pașii, însă e spre binele copilului să se întâmple așa.
Diana Ghimiși
