Tabără de creație interdisciplinară pentru elevii, studenții și proaspeții absolvenți din învățământul vocațional, Murani Art Academy / Termenul limită pentru înscrieri – 28 mai

145 de vizualizări
Foto: Murani Art Academy
Elevii, studenții sau tinerii absolvenți din învățământul vocațional – teatru, muzică, dans și arte vizuale – se pot înscrie, până pe 28 mai, la Murani Art Academy, o tabără de creație interdisciplinară, unde vor lucra împreună cu 14 mentori cunoscuți la nivel internațional, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.
  • Tabăra Murani Art Academy va avea loc în perioada 22-29 iunie 2025, în localitatea Murani, Județul Timiș.

Timp de o săptămână, 40 de tineri selectați vor lucra împreună cu 14 mentori consacrați
internațional, precum: muzicienii Claudia van Hasselt, mezzo, producătoare (Berlin, Germania), Gabriel Almași – compozitor, România, Arthur Balogh – contrabasist/improvizator (România) Adrian Mardan – chitarist, compozitor (România) artiștii vizuali Misa Keskenovic (Sežana, Slovenia), Remus Rotaru, Nicolas Leș, Marioara Popescu, Valentin Sora (România), la teatru Cătălin Ursu și Vadim Rusu, (România) și coregrafele Vika Medvedeeva (Kiev, Ucraina), Lucia Ghivercea (România).

Ateliere vor viza următoarele domenii:
  • muzică clasică
  • improvizație și compoziție contemporană
  • arte vizuale – gravură
  • instalație site specific
  • teatru
  • dans contemporan

De asemenea, în cadrul taberei vor exista dezbateri pe teme ce vizează gândirea critică: relația artă – societate, incluziunea socială și artistică, schimburile de experiență internaționale, valorile europene, multi și interculturalitate.

„În timpul taberei vor avea loc trei spectacole ale mentorilor, două prezentări artistice ale
tinerilor,
o expoziție și un performance final sincretic, interactiv, cu toți participanții”, mai transmit organizatorii.

Cum se face înscrierea la Murani Art Academy

Elevii, studenții și absolvenții interesați să se înscrie în procesul de selecție al taberei, trebuie să trimită pe adresa de email contact@muraniart.ro următoarele documente:

  • un cv/biografie
  • copie după CI
  • dovada apartenenței la învățământul vocațional (copie carnet de note vizat la zi,
    legitimație, adeverințe etc )
  • o fotografie recentă
  • formularul online completat în funcție de disciplina artistică urmată, astfel:
    Muzică, Dans, Teatru, Arte Vizuale.

Candidații selectați vor fi anunțați pe 2 iunie 2025, mai transmit organizatorii.

Cum vor fi evaluate candidaturile

Potrivit regulamentului, se vor puncta: Cv/portofoliul de artist, creativitatea răspunsurilor la întrebări și video-ul realizat pentru înscriere.

Linkurile video se vor încărca pe o platforma de streaming sau server (de ex: link de
youtube accesibil doar prin distribuire directă)

„Se încurajează și punctează exprimarea onestă, personală, defavorizând răspunsurile
prestabilite de tip dicționar”, mai este menționat în document.

Proiectul Murani Art Academy este inițiat de pianista Elena Popa – profesoară de pian la
Liceul de artă „Ion Vidu” din Timișoara: „De-a lungul carierei mele de profesoară în învățământul vocațional, am întâlnit mulți tineri excepționali în domeniul lor, ale căror idei ieșite din comun nu aveau contextul potrivit pentru a se manifesta. De aceea îmi doresc ca Murani Art Academy să fie un laborator de creație artistică, în care ingredientele principale de lucru sunt libertatea și curajul de a experimenta lucruri noi, dublate de empatie și gândire critică”, a afirmat ea, potrivit sursei menționate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghidul simulării examenelor naționale, publicat de Ministerul Educației / Luni, 20 martie, începe simularea pentru Evaluarea Națională cu proba scrisă la Limba și literatura română. Accesul în sală este permis până la ora 8:30

Ministerul Educației a publicat, pe edu.ro, ghidul simulării pentru examenele naționale. Simularea pentru Evaluarea Națională are loc în perioada 20-22 martie 2023, iar cea pentru Bacalaureat între 27-30 martie. Probele…
Vezi articolul

Scriitorul Radu Vancu, despre programa de Limba și literatura română: Nu există nici o competiție între contemporani și clasici pentru prezența în manuale: cei dintâi funcționează în favoarea celor din urmă / E infinit mai eficient să aduci elevii de a IX-a dinspre Cărtărescu spre Arghezi și Dosoftei

Radu Vancu, scriitor și profesor universitar în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a explicat că miza programei de Limba și literatura română nu este să evidențieze autorii clasici sau…
Vezi articolul

Scrisoarea unei profesoare de Geografie către elevii săi care susțin BAC 2024 la această disciplină, după rezultatele de la simulare. 25 de sfaturi și puncte-cheie pentru pregătirea examenului

Elevii au șanse să-și îmbunătățească performanțele la Geografie dacă mențin ritmul de pregătire pentru Bacalaureat 2024, le transmite o profesoară elevilor ei de la clase, într-o scrisoare primită pe adresa…
Vezi articolul

Daniel David, președintele Consiliului Rectorilor, despre sprijinirea studenților români în străinătate: Orice susținere pentru studenți e bună dacă e ghidată de echitate și de o „politică academică deșteaptă, ce include obligatoriu excelența”

Orice sprijin pentru studenți “este bun dacă este ghidat de două valori” – echitatea, respectiv “o politică academică deșteaptă, care include obligatoriu și excelența”, consideră Daniel David, președintele Consiliului Național…
Vezi articolul

UPDATE PROIECT Studenții care lucrează sau cei care sunt părinți vor putea să participe la cursuri în sistem hibrid sau online. În norma cadrelor didactice apar cursurile remediale, prevede Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar

Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de hotărâre pentru organizarea și finanțarea Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU). Programul își propune să ofere suport concret tinerilor…
Vezi articolul