Browsing Tag
admitere
Ministrul Educației și Cercetării, despre admiterea la universitate: Văd o obsesie și o bătălie polarizată între cei care vor admitere pe bază de dosar și cei care vor admitere pe bază de conținuturi și teste. Nu vreau să încurajez meditațiile și la nivelul universităților, cum am avut
Prestigioasa universitate de științe politice Sciences Po din Franța introduce o probă scrisă pentru admitere, după 4 ani: candidații ar putea fi puși să redacteze o lucrare, cu bibliografie anunțată dinainte
DOCUMENT Admiterea la liceu 2025. Probele de aptitudini pentru liceele vocaționale, în perioada 19-23 mai / Reguli privind desfășurarea probelor
Atâta timp cât nu orice școală o vedem viabilă pentru un copil, înseamnă că avem o problemă. În mod normal, n-ar mai trebui să fie hăituirea pentru admitere la o anumită școală, spune Gabriel Vrânceanu, șeful serviciului de Dezvoltare Curriculum din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, din Ministerul Educației
Se modifică schimbarea. Ministrul Ligia Deca susține că elevii de clasa a IX-a vor avea bursele de merit calculate pe baza mediei de admitere, nu a celei generale din clasa a VIII-a, cum scria în draftul ordinului de ministru
Material susținut de UMF “Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca