Planurile-cadru de liceu din România au fost schimbate de ministrul Daniel David și de echipa condusă de fostul secretar de stat Bogdan Cristescu, pentru prima dată în ultimii 20 de…
Modul de desfășurare a uneia dintre cele mai importante competiții din cercetarea românească, cea pentru Centrele de excelență, cu o valoare totală de 1,6 miliarde de lei, este criticat într-o…
O instituție de învățământ superior din România, Universitatea Politehnica din București (UPB), a reușit performanța de a fi reprezentată prin foști sau actuali prorectori, decani sau profesori în conducerea tuturor…
Proiectele de cercetare care primesc în continuare finanțare prin Planul Național de Cercetare 2015-2020 (PNCDI III) și care urmează să se încheie în 2023-2024 au rămas, anul acesta, fără 5%…
Studenții internaționali sunt ademeniți către universitățile românești printr-un clip de promovare, lansat miercuri, ce promite studii la facultăți precum cea unde a învățat șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, acces…
Instituția guvernamentală care se ocupă de finanțarea cercetării și a învățământului superior, cunoscută sub acronimul UEFISCDI, face, în prezent, obiectul unei înfruntări mocnite între partenerii de guvernare. Programul guvernului Cîțu…
Cum poți acorda o diplomă în sistem joint degree, deci cu cel puțin o altă universitate din Europa, dacă diploma din România este emisă de Ministerul Educației? Întrebarea este ridicată…
Universitățile românești, confruntate în ultimul deceniu cu o scădere acută a numărului de studenți, încearcă să compenseze această scădere prin diverse măsuri și strategii, între care un loc aparte îl…
Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 care modifică Legea educației, transmite Agerpres. Este vorba o ordonanță dată…
Ecaterina Andronescu a anunţat astăzi, la Târgu Mureş, că peste 600 de proiecte au fost înscrise într-un program ministerial numit ”Creatori de educație”, în care oricine poate să înregistreze un…
Scheletele Educației românești bântuie internetul. Dacă un student străin vrea să vadă ce-i propune România în materie de studii superioare, ajunge pe portalul study-in-romania.ro. Acesta este intact, exact ca în…