Luni, 15 ianuarie, zi de plată a burselor pentru 1,2 milioane de elevi, după ce banii ar fi fost virați către școli / Peste 330 de lei ar urma să fie bursa de merit pe luna decembrie, cu 100 de lei mai puțin decât pragul minim stabilit prin lege

Luni, 15 ianuarie, elevii din țară ar urma să primească bursele pe luna decembrie, după ce sumele necesare au fost trimise către școli, prin inspectoratele școlare, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul…
Vezi articolul

UPDATE Bursele elevilor din școlile private vor fi plătite în ianuarie 2024, cu o întârziere de două luni de la termenul impus de Ministerul Educației – proiect adoptat în ședința de Guvern

Proiectul Hotărârii de Guvern privind plata burselor elevilor din învățământul preuniversitar particular și confesional este pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi, 29 decembrie. Elevii vor primi banii…
Vezi articolul

Bursele „Ligia Deca“, pentru medii sub 5, se dau un an întreg, chiar dacă beneficiarii chiulesc masiv. Situația unui elev cu media 3,50 care va lua circa 4.000 de lei bursă până în iulie 2024, deși de la începutul anului nu a venit deloc la școală

Un elev de clasa a IX-a cu media generală 3,50 primește lunar sute de lei bursa de merit „Ligia Deca“, chiar dacă nu a venit nicio zi la școală de…
Vezi articolul

Ministerul Educației cere aproape 3 milioane și jumătate de lei din Fondul de rezervă pentru plata burselor elevilor de la școlile private din toată țara – proiect de HG / În ultimele zile din acest an Guvernul ar trebui să aprobe documentul și banii să ajungă la elevi prin primării și școli

Ministerul Educației cere 3.485 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică, vineri seara, pe 15 decembrie. Amintim…
Vezi articolul
Nivelul de educație, câștig salarial

Toate bursele elevilor pentru luna noiembrie ar urma să fie plătite vineri, 15 decembrie, după ce banii pentru acestea au fost virați / Elevii de la școlile private ar putea primi bursele sociale și de excelență până la finalul anului, spune secretarul de stat Lixandru

Toate bursele elevilor pentru luna noiembrie ar urma să fie plătite elevilor vineri, 15 decembrie, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul de stat Florian Lixandru. Și elevii care trebuie să primească bani…
Vezi articolul

Se modifică schimbarea. Ministrul Ligia Deca susține că elevii de clasa a IX-a vor avea bursele de merit calculate pe baza mediei de admitere, nu a celei generale din clasa a VIII-a, cum scria în draftul ordinului de ministru

O schimbare în draftul ordinului de ministru privind metodologia de acordare a burselor școlare a fost anunțată pe Facebook, de ministrul Ligia Deca, printr-un comentariu, fără explicații. Ea susține doar…
Vezi articolul

Ministerul Educației ia in calcul să acorde burse de merit tuturor elevilor care au avut anul trecut media anuală peste 9,50, pe lângă cei 30% dintre elevii fiecărei clase, cum prevede noua lege a Educației / Secretarul de stat, Florian Lixandru: Sunt elevi care s-au pregătit să obțină o medie peste acest prag de 9,50 și nu este normal să schimbi regulile în timpul jocului

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru a explicat pentru Edupedu.ro, că Ministerul ia in calcul să acorde burse de merit tuturor elevilor care au avut anul trecut media…
Vezi articolul

Sunt peste 46 de mii de elevi orfani de unul sau ambii părinți în gimnaziu și liceele din România, conform datelor solicitate de Ministerul Educației de la inspectorate / Cererea vine după ce în metodologie bursa socială a elevilor cu un părinte decedat a fost condiționată de venit

Sunt 46.381 de elevi orfani de unul sau ambii părinți în gimnaziu și liceele din România, conform centralizării Ministerului Educației, pe baza datelor de la inspectoratele școlare județene, consultată de…
Vezi articolul

Eliminarea burselor rurale nu este în interesul elevilor din niciun punct de vedere, susține European Youth Village: Se menține decalajul între mediile rural și urban / Organizația solicită Ministerului Educației să prezinte ce analiză a făcut înainte să propună tăierea burselor rurale

Elevii din mediul rural se confruntă cu dificultăți financiare, distanță foarte mare față de școala sau liceul la care învață, dar și probleme din familie care îi obligă în cele…
Vezi articolul

Neputința ministrei Educației, Ligia Deca, de a le acorda elevilor de clasa a V-a burse de merit, așa cum prevede legea Educației, care va intra în vigoare pe 3 septembrie / În urmă cu un an, ministra promitea: „O să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”

La aproape un an de când Ministerul Educației a fost amendat de CNCD pentru că elevii de clasa a V-a nu pot primi bursă de merit, deși legea prevede că…
Vezi articolul

Critici ale Consiliul Național al Elevilor față de proiectul cu regulile de acordare a burselor la care susține că „a venit constant cu propuneri”. Organizația solicită plata integrală a cuantumului minim al burselor și acordarea acestora și pentru premianții la competițiile județene

Consiliul Național al Elevilor (CNE) semnalează, într-un comunicat de presă de vineri seară, 25 august, după ce Ministerul Educației a pus în consultare publică noile criterii de acordare a burselor…
Vezi articolul

Federația părinților nu susține acordarea burselor de merit fără prag de medie pentru 30% dintre elevii fiecărei clase, așa cum prevede proiectul cu regulile de acordare. Iulian Cristache: Propunerea actuală nu ne aparține

Propunerea Ministerului Educației ca primii 30% din elevii unei clase să primească bursa de merit, în ordinea descrescătoare a mediilor acestora, fără un prag anume până la care să se…
Vezi articolul

BREAKING Bursele de merit vor fi acordate indiferent de medie, pentru primii 30% dintre elevii fiecărei clase – proiect. Singura condiție este nota de la purtare / Dispar 91 de mii de burse de studiu

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de ordin privind modalitatea de acordare a burselor școlare, începând din acest an școlar, 2023-2024. Printre noutăți: dispare pragul mediei pentru…
Vezi articolul

Consiliul local Piatra Neamț vrea să aprobe în luna august burse școlare pentru „semestrul al II-lea”, deși organizarea pe semestre a dispărut de un an / Șefa inspectoratului școlar Neamț: Am cerut informații suplimentare. Bursele s-au dat la timp

Consiliul local Piatra Neamț a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind numărul și cuantumul burselor școlare pentru elevii din Piatra Neamț, pentru semestrul II din anul școlar…
Vezi articolul

Plata burselor școlare pe timpul vacanței de vară 2023. Doar elevii cu burse de ajutor social primesc banii și când nu sunt cursuri / Condiție: să nu aibă mai mult de 20 de absențe nemotivate și să nu fie corigenți la mai mult de o materie

Doar elevii cu burse de ajutor social primesc banii și pe timpul vacanțelor școlare, cum este perioada de vară dintre doi ani școlari, potrivit ordinului cu criteriile de acordare a…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Întârzieri și de peste șase luni ale burselor școlare, în special pentru elevii din mediul rural, semnalate de Federația Națională a Părinților. Organizația cere mai multor instituții acordarea integrală a drepturilor copiilor

Remedierea plăților întârziate ale burselor elevilor, mai ales în mediul rural, unde ar fi decalaje și de 6 luni, este cerută de Federația Națională a Părinților (FNP) în două adrese…
Vezi articolul

Raport care să arate impactul burselor în rezultatele școlare și participarea elevilor la ore, cerut școlilor de Ministerul Educației. Inspectoratele trimit documentele până pe 14 iulie – document

Ministerul Educației a cerut inspectoratelor școlare un raport narativ cu privire la impactul burselor în rezultatelor școlare și participarea elevilor la ore, conform unui document obținut de Edupedu.ro. Datele trebuie…
Vezi articolul

Examenul de admitere la liceu să fie eliminat din lege, la fel și exmatricularea, iar diversitatea să fie promovată prin reglementări ulterioare – recomandările transmise de Consiliul Elevilor președintelui Iohannis, înainte de promulgarea Legii învățământului preuniversitar

Eliminarea examenului de admitere la liceu, eliminarea religiei ca disciplină la Bacalaureat, eliminarea exmatriculării de pe lista de sancțiuni aplicabile elevilor, dar și promovarea reală a diversității se numără printre…
Vezi articolul

UPDATE Sportul trebuie să fie tratat cu seriozitate și prioritizat la nivelul curriculei, potrivit Strategiei Naționale pentru Sport, adoptată de Guvern / Burse școlare sportive din 2024 și un sistem de finanțare al sportului în școli, printre măsurile propuse

UPDATE A fost publicată în Monitorul Oficial în 24 mai, Strategia Națională pentru Sport pentru următorii 9 ani. Strategia a fost pusă în dezbatere publică în octombrie anul trecut și…
Vezi articolul

Burse mai mici pentru elevii cu medalii de aur la olimpiade internaționale, 1.000 lei pe lună, în loc de 2.550 lei. Elevii premiați la olimpiadele naționale vor primi cu 200 de lei mai mult – proiectul legii învățământului preuniversitar

Cuantumul și criteriile de acordare a burselor pentru elevii premiați la olimpiadele naționale și internaționale au fost introduse în proiectul legii învățământului preuniversitar. Astfel, un elev care câștigă medalia de…
Vezi articolul

Elevii care câștigă premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației vor primi bursa de merit de 450 de lei. Noi tipuri de burse și criterii din proiectul legii învățământului preuniversitar

Ministerul Educației va acorda burse de merit de 450 lei și pentru elevii care au obținut premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației și câștigătorii…
Vezi articolul

Reducerea birocrației pentru bursele sociale. Școlile vor solicita eliberarea documentelor care atestă veniturile părinților / Bursa socială va fi primită automat de către elevii din familii care beneficiază de venit minim de incluziune, pe bază de cerere

Ministra Educației, Ligia Deca, a anunțat că procesul de acordare a burselor sociale a fost debirocratizat în noul proiect al legii învățământului preuniversitar. „Elevii proveniţi din familii care beneficiază de…
Vezi articolul

Surse: Directorii școlilor pot primi amendă între 1.000 și 5.000 de lei dacă bursele elevilor nu sunt acordate din vina lor, inclusiv la sesizarea elevilor – proiectul Legii învățământului, varianta Ligia Deca

Directorii de școli și licee vor putea primi amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei dacă nu alocă bursele către beneficiari, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar în varianta ministrului…
Vezi articolul

Expresia “Învățământul preuniversitar este centrat pe elev” dispare în proiectul de modificare a Statutului elevilor, iar articolul este reformulat / Drepturile elevilor, de la transportul gratuit la burse, actualizate în document

“Gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean” și mutarea parțială a deciziei de la autoritățile locale de la guvern, în ceea ce privește cuantumul burselor, sunt două dintre…
Vezi articolul

Elevii care au primit burse sociale sub pragul minim de 200 de lei trebuie să se adreseze secretariatului, spune secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru / Unele școli nu au primit destui bani, dar acest lucru se va regla săptămâna viitoare

Mai mulți părinți au semnalat, în urma articolului Edupedu.ro despre cum se calculează bursele în funcție de numărul de zile de școală, faptul că unele școli au acordat elevilor și…
Vezi articolul

Aproape 100.000 de elevi nu mai primesc bursa de merit în anul acesta școlar, față de anul trecut, după ce fostul ministru al Educației a modificat plafonul mediei de la 8.50 la 9.50, iar elevii de clasa a V-a nu mai au dreptul la bursa de merit

Sunt cu aproape 100.000 de elevi mai puțini în anul școlar 2022-2023, față de anul școlar trecut, care nu mai primesc bursă de merit, arată o centralizare a ministerului Educației,…
Vezi articolul

Bursele elevilor se calculează în funcție de numărul de zile de cursuri sau de zile libere, care nu sunt prevăzute în structura anului școlar? Precizări de la secretarul de stat Florian Lixandru

Mai mulți părinți și elevi au semnalat Edupedu.ro faptul că pe luna septembrie au primit sume sub cuantumul minim pentru bursele de merit, studiu sau performanță, deși nicăieri în legislație…
Vezi articolul

Banii de burse să fie virați elevilor direct de către școli sau inspectorate, fără să mai treacă pe la consiliul local – propunere făcută de Federația Părinților Edupart celor de la Ministerul Educației, pentru eliminarea blocajelor

„Federația părinților a propus Ministerului Educației ca, începând cu anul următor, acolo unde bursele nu sunt mai mari decât cuantumul minim, banii sa fie virați direct către ISJ-uri, respectiv școli.…
Vezi articolul

Elevii nu au primit bursele școlare pe 15 noiembrie în cel puțin zeci de localități din țară, potrivit răspunsurilor primite de la ei sau de la părinți / Data plății obligatorii a burselor este de 15 a lunii, pentru luna anterioară

Bursele elevilor întârzie din nou în cel puțin câteva zeci de localități din țară, potrivit răspunsurile transmise de elevi și părinți pe pagina EduPedu.ro, la un chestionar făcut la o…
Vezi articolul
scoala online si accesul elevilor la ore

BREAKING Ministerul Educației a fost sancționat cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în privința ordinului ce elimină bursele rurale pentru liceeni și bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a

Ministerul Educației a fost sancționat cu 10.000 de lei de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în privința ordinului ce vizează criteriile de acordare a burselor, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul
Valoarea tichetelor de creșă

Mai multe asociații de elevi, despre decizia CNCD de a amenda ministerul Educației pentru că a tăiat bursele rurale pentru liceeni și cele de merit pentru cei din clasa a V-a: „Salutăm decizia și solicităm ministrului să revoce ordinul și să dea înapoi bursele elevilor”

Mai multe asociații ale elevilor salută decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de a amenda cu 10.000 de lei Ministerul Educației pentru tăierea burselor elevilor din mediul rural. Cele 6…
Vezi articolul

EXCLUSIV Școlile nu trebuie să respecte ordinul de ministru în cazul cumulării bursei sociale cu bursa „Bani de liceu”, respectiv cea profesională. Secretarul de stat Florian Lixandru: A fost o scăpare în ordin

Școlile nu trebuie să respecte ordinul de ministru în cazul suprapunerii bursei sociale cu bursa „Bani de liceu” sau cu cea profesională, ci trebuie să pună în aplicare prevederile hotărârilor…
Vezi articolul
Cei cu medii sub 5, școli profesionale

SURSE Ministerul Educației nu s-a prezentat la audierile de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în privința ordinului ce elimină bursele rurale pentru liceeni și bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a

Ministerul Educației nu s-a prezentat la audierile de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în privința ordinului ce vizează criteriile de acordare a burselor, potrivit unor surse Edupedu.ro. Audierile…
Vezi articolul

Ministerul Educației i-a convocat în ședință miercuri seara pe toți inspectorii generali școlari și contabilii șefi din țară, pe tema burselor neplătite elevilor nici la 10 zile de la termenul legal

Miercuri seară ministerul a convocat în regim de videoconferință toți inspectorii școlari din țară privind situația plății burselor către elevi, după ce Edupedu.ro a scris că elevii nu și-au primit…
Vezi articolul
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com

Precizările Ministerului Educației referitoare la bursa socială medicală: Nu se acordă la grădiniță. La școală, părinții nu trebuie să aleagă între bursa medicală și drepturile pentru CES

La începutul anului școlar, mai mulți părinți ne-au cerut informații suplimentare legate de bursele sociale medicale, dacă se acordă la grădiniță și dacă părinții trebuie să aleagă între bursa medicală…
Vezi articolul

Probleme la plata burselor de performanță, merit, studiu și ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de lege, este data de 15 a lunii / Ministerul Educației nu știe dacă data a fost respectată și spune că Ministerul de Finanțe virează banii

Mai mulți cititori au semnalat Edupedu.ro faptul că elevii nu au primit banii pentru bursele de merit, de performanță, de studiu și de ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de…
Vezi articolul

Criteriile de acordare a burselor, în analiza Ligiei Deca: „O să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”, unde niciun elev nu primește acest drept. Ministrul mai spune că nu a existat nicio “evaluare a nevoii reale” în cazul burselor rurale pentru liceenii care învață în altă localitate, eliminate de Cîmpeanu luna trecută

Ligia Deca a spus că se va uita pe ordinul cu bursele ce vizează elevii de clasa a V-a și liceenii care învață într-o altă localitate: „O să mă uit…
Vezi articolul