Marius Nistor: I-aș sancționa pe cei care produc cadre didactice, pe colegii noștri din sistemul de învățământ universitar, care ar trebui să fie mentorii noștri, să pregătească viitorii profesori, învățători, educatoare

„I-aș sancționa pe cei care produc cadre didactice, pe colegii noștri din sistemul de învățământ universitar, pe cei care ar trebui să fie mentorii noștri, pe cei care ar trebui…
Vezi articolul

Facultățile de Matematică cer introducerea obligativității prin lege ca viitorii profesori de matematică de liceu să urmeze și licență, și masterat de specialitate, plus să aibă posibilitatea de a urma și masteratul didactic cu finanțare de la buget

Facultățile de Matematică și Informatică de la opt universități din țară, din Consorțiul Universitaria, solicită ministrului Daniel David să introducă prin legile învățământului obligativitatea ca viitorii profesori de matematică de…
Vezi articolul

OFICIAL Conversia profesională se face doar cu definitivatul, iar practica pedagogică ocupă cel puțin un sfert din formare, potrivit noilor reguli valabile pentru profesorii care vor să predea și alte discipline

Ministerul Educației a aprobat noi norme pentru organizarea programelor postuniversitare de conversie profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, actualizând regulamentele aprobate în 2012. Documentul normează accesul, structura și finalizarea…
Vezi articolul

Avem o mare problemă cu selecția profesorilor. Ies foarte slab pregătiți din universitate, atrage atenția Cătălin Ciupală / Titularizarea se face pe dosar, pe hârtie, nu pe competență, potrivit acestuia

Profesorul Cătălin Ciupală a declarat pentru Edupedu.ro că „avem noi o mare problemă cu selecția profesorilor. Nu mai intră profesorii buni în sistem, pentru că ies foarte slab pregătiți din…
Vezi articolul