În București, 699 de candidați s-au înscris la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, probă care se desfășoară…
Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar București a aprobat joi încă 29 de solicitări de suspendare a activității educaționale cu prezență fizică în școlile din Capitală, unde incidența infectării cu…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București va centraliza până marți toate cererile din partea școlilor din capitală care vor să treacă în online, deoarece nu pot asigura resurse pentru predarea față…
În ziua în care incidența de infectare cu coronavirus a trecut de 10 la mia de locuitori, un record absolut pentru Capitală de la începutul pandemiei și până acum, aproximativ…
Comisia Națională de organizare a Evaluării Naționale 2021 va analiza posibilitatea ca elevul cu CES eliminat din examen marți, la proba de Limba și Literatura Română, pe motiv că avea…
Nouă școli din Capitală funcționează în trei schimburi, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro Mihaela Ștefan, noul inspector școlar general al Capitalei. „În București este o situație specială în sensul…
Funcția de inspector școlar general din Capitală a fost preluată de Mihaela Ștefan, fost inspector școlar adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB). Ea vine în locul lui…
Inspectorul Școlar General din București, Ionel Pușcaș, a fost demis de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după ce a declarat că incidentul în care un elev s-a aruncat de la geamul…
Nivelul de imunizare a angajaților din sistemul de învățământ stagnează de câteva zile, în momentul de față fiind peste 150.000 vaccinați împotriva COVID-19, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la…
Campania „Vaccinare și testare pentru învățare” se derulează astăzi, 14 aprilie, la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. La eveniment va participa secretarul de stat din Ministerul Educației Radu Szekely,…
Ministerul Educației transmite, joi, într-un comunicat de presă că a intervenit în vederea „soluționării problemei create la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București” și „astăzi, 18 februarie 2021, au fost efectuate plățile…
Corpul de Control al Ministerului Educaţiei a fost trimis la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, a declarat miercuri, pentru Agerpres, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Potrivit acestuia, Corpul de Control „verifică…
Inspectoratul Școlar București spune că directorii Colegiului Național „Gh. Șincai” au fost numiți legal, iar despre dosarul de la Tribunalul București au aflat „doar de pe portalul instanțelor judecătorești”. Reacția…
La Școala Gimnazială Nr. 28 din Sectorul 2 București au fost confirmate în total nouă cazuri de infectări cu virusul COVID-19: 2 (doi) profesori, 2 (două) persoane din personalul didactic…
ASAP România, Primăria Sectorului 6 al Capitalei și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au semnat astăzi un acord de parteneriat privind implementarea unui program pilot în cele 43 de școli…
Școlile din București i-au întrebat zilele acestea pe părinții elevilor dacă locuiesc în afara Capitalei, fără a le comunica însă și motivul pentru care inspectoratul școlar vrea să afle numărul…
Două anchete realizate în paralel de Inspectoratul Școlar București și Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării relevă că, în cazul presupusei hărțuiri repetate la care ar fi fost supusă o elevă…
Sunt 256 de elevi infectați în București, alți 3.212 considerați contacți direcți sau suspecți și 89 de profesori cu visurul Sars-CoV-2, potrivit datelor anunțate de Teodora Bentz, inspector general adjunct…
Inspectorul Școlar General al Capitalei, Ionel Pușcaș, anunță că luni se va vota prelungirea pentru încă 2 săptămâni a funcționării școlilor în online, în cadrul ședinței Comitetului Municipal pentru Situații…
Elevii și copiii din București stau și luni acasă, aceasta fiind ultima din cele 14 zile de scenariu roșu stabilit de Comitetul pentru Situații de Urgență la cea mai recentă…
„Așteptăm incidența de luni pentru a decide ce vom propune în Comitetul de Urgență, deci în funcție de ce ne va transmite oficial Direcția de Sănătate Publică se va hotărî…
Recomandarea reprezentanților Inspectoratului Școlar București este ca orele online să se micșoreze ca durată de timp, în condițiile în care capacitatea de concentrare este alta în fața unui ecran, decât…
Inspecțiile școlare de specialitate se vor derula online, a anunțat în această dimineață inspectorul școlar adjunct din București Liliana Toderiuc, în cadrul unei declarații de presă organizate alături de ministrul…
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat în această dimineață, înainte de ședința pe care a convocat-o la Inspectoratul Școlar București după ce duminică a fost depășită rata de infectare de…
Alte 15 unităţi de învăţământ din Bucureşti îşi vor desfăşura cursurile în scenariul roşu, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Roxana Cercel, pentru Agerpres.…
Conflict între ministrul Educației, Monica Anisie, și conducerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București, care stă de două săptămâni cu aproape 10.000 de tablete școlare în depozite. Ministrul a descins în…
10.000 tablete școlare stau în depozitele Inspectoratului Școlar al Municipiului București și astăzi, 15 octombrie, la o lună de la începerea școlii în sistem hibrid pentru majoritatea elevilor din Capitală.…
Inspectorul Școlar General al Bucureștiului, Ionel Pușcaș, a fost confirmat cu noul coronavirus, după ce testul făcut zilele trecute a ieșit pozitiv, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul general adjunct Marina…
Parte dintre școlile și grădinițele din București își schimbă săptămâna aceasta scenariul de funcționare. 14 unități de învățământ vor trece fie la scenariul galben, fie la cel roșu. În cursul…
Un angajat al Inspectoratului Școlar al Municipiului București este suspect de infectare cu noul coronavirus. “Lucrăm de la birou, toată lumea este la serviciu, doar că nu mai avem audiențe…
Toate școlile gimnaziale din București vor începe școala cu scenariul verde și toți elevii vor fi prezenți fizic la școală, cu măști puse la dispoziție de autorități și dezinfectant pe…
În total, 1.331 de candidați din 1.640 înscriși au susținut astăzi proba scrisă de la Limba Română în București, la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2020, se arată…
Peste 16.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a din București s-au înscris să susțină proba scrisă din cadrul Evaluării Naționale, potrivit datelor anunțate, luni, de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.…
Niciun elev din București nu a avut temperatură peste 37,3 grade C, la intrarea în examenul de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2020, a declarat pentru Edupedu.ro…
Inspectoratul Școlar București va trimite autorităților locale și DSP – ca urmare a ordinului cu termen de doar 2 zile emis intempestiv de miniștrii Anisie și Tătaru – datele “așa…
În București, 8.307 elevi din învățământul de stat (3,6%) și 219 din învățământul particular (adică 1,17%) nu au dispozitive pentru învățarea online, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar adjunct Maria…
Redeschiderea școlilor ar trebui să se facă mai întâi pentru elevii de clasele a VIII-a și a XII-a, care vor sta la cursuri timp de două săptămâni, iar pentru următoarele…
„De luni, Inspectoratul Școlar al Municipiului București va transmite pe pagina de Facebook lecții susținute de inspectorii școlari de specialitate, de profesori, de reprezentanți ai Crucii Roșii și de psihologi,…
Rezultatele evaluărilor psihosomatice le vor fi transmise părinților de către Inspectoratul Școlar București, online sau prin poștă, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar adjunct, Maria Manea. Este vorba despre documentele…
Marian Banu, inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a anunţat luni că susţine măsura suspendării cursurilor în Capitală, inclusiv până în data de 4 aprilie, ca măsură de…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a comunicat situația centralizată a cazurilor de gripă confirmate în Capitală, pe fiecare sector. În total, 8.207 bucureșteni au fost diagnosticați cu gripă, până astăzi,…
Constituirea claselor pregătitoare în școlile din București se va realiza după finalizarea procesului de înscriere, în perioada 1 septembrie-4 septembrie 2020, numai în ordinea alfabetică a numelor copiilor. Decizia finală…
Grădinița școlii gimnaziale Avram Iancu și Grădinița 101 dalmațieni din sectorul 4 al Capitalei au primit, fiecare, amendă de 10.000 lei și notificare de părăsire a spațiului în care funcționează,…
Grădinițele și postlicealele private din București vor fi controlate la începutul lunii martie de Inspectoratul Școlar, ca urmare a neregulilor semnalate în repetate rânduri de părinți și presă, a declarat…
Mai mulți părinți din București au lansat o petiție prin care cer Inspectoratului Școlar și Ministerului Educației să mențină clasele tip Step by Step existente de 18 ani la Școala…
Autoritatea pentru Protecția Consumatorului anunță că începe verificarea școlilor și liceelor din București, “pentru a ne asigura că sunt respectate toate normele în vigoare privind produsele comercializate în unitățile de…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București detaliază procedura repartizării alfabetice sau prin tragere la sorți a elevilor în clasele pregătitoare, pe care școlile o vor aplica începând de anul acesta. „Având…
Formarea claselor pregătitoare vine anul acesta, în București, cu o modificare esențială: elevii vor fi repartizați pe clase în ordinea alfabetică a numelor sau prin tragere la sorți „în ședință…
Cazurile de gripă suspendă cursurile, în anumite clase și grupe, pentru încă 8 școli generale și grădinițe din Capitală, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general adjunct Marina Manea. Cele…
Inspectoratul Școlar București a anunțat în această dimineață că nouă școli și grădinițe au cursurile suspendate, din cauza numărului mare de cazuri de gripă diagnosticate sau a condițiilor din școală,…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat în urmă cu puțin timp că suspendă cursurile anumitor clase din 9 școli și grădinițe, din cauza numărului de cazuri de gripă înregistrate.…
Nouă școli din București își suspendă cursurile vineri sau luni, pentru organizarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Cele nouă unități de…
Inspectorul școlar general din București a fost demis, anunță HotNews.ro. Ioana Mihaela Neacșu este membru PSD și ocupa această funcție din anul 2018. În locul său a fost numită Liliana…
Inspectorul școlar general al Capitalei le transmite directorilor de școli ca, în cazul în care le lipsesc diverse materiale, să facă solicitări „consiliilor locale, primăriilor, direcțiilor de administrare a învățământului”,…
Inspectorul școlar general din București și reprezentantul părinților din Capitală au transmis oficial un mesaj către asociațiile și comitetele de părinți, cu o lună înainte de începerea școlii: “să nu…