Propunerile privind educația, incluse în pachetul recent de măsuri fiscal-bugetare, „s-au adunat”, iar apoi „aceste propuneri au fost adunate și au fost asamblate în acest program, care este asumat de…
Ministrul Daniel David, a declarat luni, 21 iulie, la DC News, că nu consideră sindicatele din Educație un partener, chiar dacă se întâlnește și „încearcă” să discute cu reprezentanții acestora.…
Curtea Constituțională a respins sesizarea partidului extremist AUR privind primul pachet de măsuri fiscale, adoptat de Guvernul Bolojan prin asumarea răspunderii în Parlament, potrivit surselor G4Media.ro. Curtea Constituţională a României…
Profesorii din comunitatea MERITO solicită ministrului Educației și decidenților politici, printr-o scrisoare deschisă, să amâne cu un an școlar aplicarea mai multor măsuri fiscal-bugetare care vizează sistemul de învățământ, iar…
Modificările introduse în privința burselor studențești prin legea Bolojan, pentru care guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, sunt „temporare”, a afirmat, marți, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. El a…
Mariana Comăniță, directoarea Colegiului Național „Spiru Haret” din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu, că, în învățământul preuniversitar, singurele burse care ar trebui să fie acordate sunt cele de excelență…
Pragul de minim 500 de elevi pentru ca unitățile de învățământ să aibă personalitate juridică, prag propus în proiectul de lege Bolojan, ar trebui să nu se aplice „în cazul…
Schimbările legate de numărul de copii în clasă, dar și cele privind norma didactică și degrevările de normă vor fi detaliate prin acte normative după ce se aprobă legea ce…
Profesorii care se pensionează cu respectarea condițiilor legale de vârstă – 62 de ani și 3 luni pentru femei, respectiv 65 de ani pentru bărbați – vor primi o primă…
Bursele pentru mame minore, în valoare de 700 de lei, nu vor mai fi acordate din anul scolar 2025-2026, potrivit proiectului de lege privind măsurile fiscal bugetare. Ministrul Educației și…
Propunerile referitoare la bursele studenților și la transportul acestora, incluse în proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare anunțate de Guvern, sunt „condamnate ferm” într-un comunicat transmis, joi, de Alianța Națională…
Primele pentru profesori, reforma instituțională a sistemului de educație prin desființarea inspectoratelor școlare și reorganizarea lor în direcții județene, reorganizarea ARACIP, a caselor corpului didactic, dar și măsurile de sprijin…
Profesorii repartizați în școlile din mediul rural vor primi, începând cu anul școlar 2026-2027, o primă de instalare egala cu un salariu minim brut pe economie, potrivit noului proiect de…
„Numărul de ore care sunt astăzi la plata cu ora, care calculate în norme înseamnă peste 30.000 de norme didactice, va fi mult mai redus, iar economiile care se vor…
Reforma burselor este inclusă în măsurile fiscale prezentate de premierul Ilie Bolojan miercuri, 2 iulie, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Nu mai știm ce înseamnă meritul. Avem clase…
Guvernul Bolojan aproape a finalizat pachetul de măsuri fiscale. Un draft obținut de Economedia și G4Media arată că pachetul include măsuri de creștere de taxe și de reduceri de cheltuieli,…
Institutele de cercetare care, până cel târziu la sfârșitul anului viitor, vor fi evaluate drept neperformante trebuie să fuzioneze cu alte organizații de cercetare sau să se desființeze, potrivit proiectului…