Nicușor Dan a devenit duminică primul președinte din istorie câștigător cu aur „pur” al olimpiadelor internaționale de matematică (OIM). De asemenea, este primul președinte al României care a câștigat această…
„Avem nevoie de reguli care cât mai simple, egal aplicate tuturor. Avem nevoie de predictibilitate și nu avem nevoie de promisiuni, de case ieftine și alte lucruri nesustenabile”, a declarat…
Un elev din Târgu Jiu va primi Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Târgu Jiu, anunță Gazeta de Sud. Este vorba de Mihai Bratu, care are mai multe medalii de…
Tânărul înotător David Popovici a decis să își continue studiile în România, deși a fost ofertat de universități Ivy league din Statele Unite ale Americii, scrie Digifm.ro. „De când s-a…
„Unde lovește cel mai tare acum decizia Ministerului? În elevii de clasele a 11a, pentru care un rezultat la olimpiadă putea să îi califice pentru cele mai mari facultăți din…
Unul dintre marii matematicieni ai lumii, singurul elev care a luat punctaj maxim la toate cele trei ediții consecutive ale Olimpiadei Internaționale la care a participat, a câștigat unul dintre…