Programele școlare de liceu la 87 de discipline care se vor aplica progresiv, începând cu clasa a IX-a a anului școlar 2026-2027 au fost publicate în Monitorul Oficial pe 8…
Programa de Informatică pentru clasa a IX-a pusă în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a primit de două ori aviz negativ din partea Comisiei Naționale de Specialitate,…
Noua programă școlară de Limba și literatura română pentru liceu este afectată de un „viciu grav de procedură”, susține scriitorul și profesorul universitar Radu Vancu, care afirmă că Ministerul Educației…
Președinta comisiei naționale care avizează programa școlară de Limba și literatura română pentru liceu, profesoara Oana Fotache Dubălaru, afirmă că „asupra constructului nu se poate reveni”, după cum a indicat…
Avizarea noii programe de Limba și literatura română pentru liceu este realizată de o comisie în care se regăsesc cel puțin 15 profesori care au făcut parte și din grupurile…
Reforma curriculară riscă să fie compromisă nu de lipsa de intenții bune, ci de fundația fragilă pe care este construită, avertizează într-o analiză amplă comunitatea MERITO. Publicat joi, 11 decembrie,…