Profesorii „s-au săturat să fie tratați în societate în logica «cer mereu bani, dar nu-și fac datoria»”, a declarat recent ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în emisiunea Starea Nației. El a…
Participarea elevilor de 15 ani care învață în limba maghiară în România la testările PISA 2025 a fost aprobată de Guvern printr-o Hotărâre publicată ieri în Monitorul Oficial. Astfel, competențele…
Educația din România este descrisă din nou în termeni severi de autoritățile europene, într-o raport de țară înglobat în recomandările Comisiei Europene pentru Semestrul European, publicate pe 19 iunie. Documentul…
Ministrul Educației din Moldova, Dan Perciun, anunță, după ce rezultatele de la testarea internațională PISA 2022 au fost publicate, măsurile care vor fi aplicate, iar printre ele se numără și…
Rezultatele PISA 2022 obținute de România plasează țara noastră pe locul 45 la Matematică, în rândul celor 81 de state și economii care au participat la prima testare educațională internațională…
De Ziua Internațională a Profesorului, școlile din România și-au închis pentru al cincilea an consecutiv porțile în fața elevilor. Fiecare sărbătorește educația acasă la el! În țara cu cele mai…
Rezultatele PISA 2018 arată că avem un număr în scădere de elevi care fac performanță, potrivit datelor publicate de OECD. Cei mai mulți sunt la matematică – 3% – unde…
Experții OECD care lucrează la evaluările PISA și la interpretarea datelor obținute din aceste testări internaționale au făcut o listă cu 100 de concluzii esențiale despre educația din statele participante.…