Daria Turculeț, doctorand în chimie fizică și teoretică la Universitatea Oxford, i-a îndemnat pe decidenții politici să asigure condițiile necesare cercetătorilor români prin investiții în acest domeniu, astfel încât să…
Șase dintre cei cincisprezece finaliști ai competiției Premiile Sir George Iacobescu pentru Excelență Academică 2025, dedicată doctoranzilor români din Regatul Unit, au primit premii în bani pentru prezentarea cercetărilor realizate,…
Studenții de la doctorat vor putea beneficia de asigurare publică de sănătate indiferent de numărul de ore de activitate didactică pe care le au, prevede un proiect de ordonanță de…
Tinerii profesori din facultăți – doctoranzi cu ore de predare sau asistenți universitari – pot aplica pentru granturi de câte 5.000 de euro, acordate dacă integrează în predare tehnologii moderne…
Acordarea unei perioade de grație de 4 ani pentru studenţii doctoranzi înmatriculați înainte de 2023 și care solicită acest drept după data intrării în vigoare a noului Regulament-cadru privind studiile…