Senatul Universității din București a aprobat, la mijlocul lunii iulie a.c., o solicitare ca Mircea Dumitru, profesor la Facultatea de Filosofie, fost rector al UB, vicepreședinte al Academiei Române să-și…
Deputaţii au adoptat, luni, noua Lege a pensiilor publice, document aflat în procedură de urgenţă şi care a fost adoptat săptămâna trecută de către Senat. Proiectul va putea fi contestat…
Profesorii din învățământul superior vor putea preda până la cel mult 65 de ani, cu posibilitatea de a mai preda încă 3 ani după această vârstă de pensionare dacă universitatea…
O prevedere din proiectul Metodologiei pentru alegerea structurilor și funcțiilor de conducere din universități, ce permitea ca rectorii să rămână în funcție până la 10 ani după vârsta de pensionare,…
Pensionarea nu mai reprezintă o problemă pentru rectorii care doresc să rămână în funcție încă 10 ani, în baza noii Legi a învățământului superior, dar și pentru alți ocupanți ai…
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, că autorităţile din ţara noastră trebuie întâi să se ocupe de speranţa de viaţă sănătoasă a cetăţenilor, după care să vadă dacă pot…
Mai mult de 200 de cadre didactice din București care sunt peste vârsta de pensionare vor rămâne titulari în anul școlar 2023-2024, potrivit listei publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului…
În Dolj şi anul acesta zeci de profesori au ales să rămână la catedră peste vârsta de pensionare, adică peste 65 de ani. Cei mai mulţi predau la şcoli din…
„Noi, cele cinci mari universități membre ale Consorțiului Universitaria, considerăm inacceptabil ca tocmai legiuitorul să încalce legea, prin intervenția sa abuzivă într-un domeniu care aparține exclusiv factorilor decizionali ai unei universități”,…
Profesoarele pot rămâne la catedră, peste vârsta de 65 de ani. Ecaterina Andronescu a modificat Metodologia privind mobilitatea personalului didactic. Potrivit actului publicat miercuri în Monitorul Oficial, profesoarele care vor…