Teatrul Țăndărică va transmite online, de marți de la ora 10:00, spectacolele pentru copii. Călin Mocanu, director: Există nevoia de a scoate copilul din fața unui televizor și a unei tensiuni sociale care-i pot dăuna securității emoționale

72.970 de vizualizări
Foto: Teatrul Tandarica
Teatrul Țăndărică va transmite gratuit spectacolele pentru copii, pe pagina de Facebook a instituției, în contextul epidemiei de coronavirus. Primul spectacol de teatru pe care copiii și părinții îl vor putea vedea de acasă este „Copacul cu jucării”, care va fi transmis VIDEO marți, la ora 10:00. Miercuri, la aceeași oră, va fi spectacolul „Cei trei purceluși”. Contactat de Edupedu.ro, directorul Teatrului Țăndărică, Călin Mocanu, a declarat că „există o mare nevoie de a scoate copilul din fața unui televizor și a unei tensiuni sociale care-i pot dăuna securității emoționale”.

Teatrul Țăndărică va transmite toate spectacolele programate pentru această perioadă, „în regim de transmisie Live”, pe pagina de Facebook. Spectacolele vor fi difuzate online conform programului de pe site-ul teatrului și vor putea fi vizionate timp de 90 de minute, anunță instituția. 

Săptămâna aceasta, copiii pot vedea următoarele spectacole:
Directorul Teatrului Țăndărică: Teatrul este o emoție, dar pentru că suntem în această stare de alertă pe care copilul o citește, eu nu vreau să-i afectez securitatea emoțională
Calin Mocanu, directorul Teatrului Tandarica / Foto: teatrultandarica.ro

Contactat de Edupedu.ro, directorul Teatrului Țăndărică, Călin Mocanu, a declarat că spectacolele vor fi difuzate pe pagina de Facebook a teatrului respectând programul de până acum. „Toate spectacolele noastre sunt înregistrate. Programul Teatrului Țăndărică va putea fi urmărit pe Facebook, ca și cum am juca la sală„, a precizat acesta.

Nu fac altceva decât să-i poftesc pe copiii de acasă, pentru că societatea este în criză, să se distreze oarecum cu un spectacol de calitatea celor jucate pe scenele Țăndărică, filmate cu 3-4 camere și montate. Eu nu sunt adeptul spectacolului filmat, deloc, deloc, pentru că se pierde mult. Nu mergi la teatru ca la film, ci cu un fel de participare emoțională care nu există când te uiți de acasă la laptop. Dar există o mare nevoie de a scoate copilul din fața unui televizor și a unei tensiuni sociale care-i pot dăuna securității emoționale, a declarat Călin Mocanu pentru Edupedu.ro.

Managerul Teatrului Țăndărică a explicat că „dacă în jurul copilului, de la bunici până la părinți și televizor se vorbește despre ce va fi, de capătul lumii…, eu vreau să le ofer un divertisment. După această criză vom inventa concursuri, pentru că mi-am dat seama că este nevoie de concursuri reale pentru copii. Vom găsi pentru Facebook activități separate de producerea și prezentarea unor spectacole de excepție„.

Teatrul este o emoție, este o comunicare de la ochi la ochi și nu printr-un filtru. Dar pentru că suntem în această stare de alertă, în această emoție publică greu de controlat și pe care copilul o citește, eu nu vreau să-i afectez securitatea emoțională”, a afirmat Mocanu, pentru Edupedu.ro.

Nu am emoții că nu va fi bine, numai că trebuie să punem toți umărul, ca să nu se destabilizeze emoțional copilul„, a încheiat acesta.

Comunicatul Teatrului Țăndărică:

„Hei, #micispectatori, părinți și bunici! Lui Țăndărică îi e dor de voi!

Chiar dacă deocamdată nu ne mai putem întâlni, începând de mâine vom transmite spectacolele pe pagina noastră de Facebook!

Foarte important! Spectacolele vor fi disponibile în regim de transmisie Live (conform programului atașat) și vor putea fi vizionate timp de 90 de minute începând cu ora programată.

Abia așteptăm să ne revedem!”

Vezi aici programul Teatrului Țăndărică, ce poate fi urmărit VIDEO pe Facebook
Pagina de Facebook a Teatrului Țăndărică – pe care vor fi difuzate în regim LIVE spectacolele pentru copii
Foto: Teatrul Tandarica
Citește și:

 

 


3 comments
  1. Si pentru cei care nu au cont? Ma refer la parintii..Noi chiar nu avem facebook si nici nu vrem sa avem. Este alegerea noastră însă mi-aș dori sa vadă si baietelul meu spectacolele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Schimbări la CNATDCU, anunțate de ministrul Educației: Studenții vor putea asista ca observatori la ședințele Consiliului care se ocupă de verificarea tezelor de doctorat

De acum încolo, reprezentanții studenților vor putea asista în calitate de observatori la ședințele Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), a anunțat astăzi ministrul Educației,…
Vezi articolul

Anul școlar 2023-2024 să înceapă pe 11 septembrie, mai târziu cu o săptămână decât stabilise Cîmpeanu – propunere oficială a ministrului Ligia Deca, ce ar menține România în topul țărilor cu cele mai puține zile de școală / Vor fi cu 7 zile de cursuri în plus față de actualul an școlar

Calendarul anului școlar 2023-2024 a fost lansat în dezbatere de Ministerul Educației vineri, 27 ianuarie. Școala ar începe pe 11 septembrie 2023, iar elevii ar merge la cursuri până pe…
Vezi articolul

Sfatul lui Nicușor Dan pentru un olimpic: Primii ani de universitate să-i facă în România, locul în care te descoperi. Apoi să se perfecționeze afară și să încerce să se întoarcă / Problema este dacă un copil din rural sau urban mic ajunge la acest nivel, în actualul sistem de educație. Șansele sunt mici

E foarte important primul loc la care pleci de acasă. E locul în care te descoperi pe tine, a declarat Nicușor Dan la dezbaterea TVR de joi seară, 15 mai.…
Vezi articolul
colegiile universitare la care se intră fără BAC

Nu se modifică structura anului școlar. Pierderile mari din Educație trebuie recuperate prin zile de cursuri, și nu de vacanță – răspunsul ministrului Cîmpeanu pentru cei 130.000 de semnatari ai unei petiții care cerea vacanță până pe 10 ianuarie

Pierderile mari din Educație trebuie recuperate prin zile de cursuri, și nu de vacanță, acesta este răspunsul ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, dat unei petiții semnate de peste 130 de mii…
Vezi articolul