Testare iniţială pentru elevii de clasa a VIII-a din judeţul Călăraşi, anunțată de inspectoratul școlar. Subiectele sunt pe modelul celor de la Evaluarea Națională

4.559 de vizualizări
Foto: © erkan kurt | Dreamstime.com
Elevii de clasa a VIII-a din județul Călărași participă astăzi și mâine la testările inițiale, desfășurate sub forma unui examen, organizate de Inspectoratul Școlar Județean Călărași, potrivit unei adrese consultate de Edupedu. Scopul acestor testări este acela de a observa nivelul de pregătire actual al elevilor care vor susține examenul de Evaluare Națională la sfârșitul acestui an școlar.

Astfel, primul test, cel la Limba și Literatura română s-a desfășurat astăzi, între intervalul orar 11:00-13:00, fiind urmat de cel de mâine, 19 septembrie, la Matematica.

„Subiectele și baremele de evaluare și notare vor fi transmise în ziua probei pe adresele de email ale unităților de învățământ. Machetele pentru raportarea rezultatelor vor fi trimise dupa administrarea testului. Rezultatele obținute de elevi vor fi analizate și prezentate părinților. Notele nu vor fi trecute în catalog, interpretarea rezultatelor va sta la baza stabilirii planului de îmbunătățire și a programului remedial.”, se arată în adresă.

Această testare are loc în a doua săptămână de școală și este cea mai rapida testare de simulare a examenului de Evaluare Națională dată de inspectorate în ultimii 5 ani. Ministerul Educației va organiza, la rândul său, simularea examenului în luna martie a anului 2025:

  • 17 martie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 18 martie 2025: Matematică – probă scrisă
  • 19 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 31 martie 2025: Comunicarea rezultatelor


2 comments
  1. Județul Călărași nu poate evada din coada țării multiplicând testele, nici prin centralizare. Dacă ai rezultate slabe, la învățare trebuie să lucrezi, la activitățile de învățare, la strategii (metode, resurse), la atitudine (a elevilor, a părinților, a profesorilor), la credibilitatea instituțiilor, la prioritățile managerilor și profesorilor. Dacă școala este doar „oportunitate de imagine”, iar politicienii sunt doar vânători de scene instagramabile, este firesc ca prezența elevilor să nu urmărească procesele de dezvoltare personală, de creștere, ci doar bifarea aparențelor cu valoare mare pe piață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Tichete educaționale de 500 de lei în 2023. Părinții pot depune cererile până pe 26 octombrie, prevede proiectul de ordonanță de urgență adoptat de Guvern / Școala a început de o lună pentru 410.000 de copii beneficiari fără sprijinul pentru rechizite

Cererile pentru tichetele educaționale de 500 de lei pe suport electronic vor putea fi depuse la școli de părinții încadrați la acest tip de sprijin până pe 26 octombrie, adică…
Vezi articolul

Sesiune specială de Evaluarea Națională 2025, pentru elevii olimpici de clasa a VIII-a, organizată de ministerul Educației pe 2-4 iulie / Sorin Ion: Sunt probabil zeci de copii. E vorba de principiu, să le dăm aceleași șanse

Elevii olimpici de clasa a VIII-a care participă la olimpiade și alte competiții internaționale 2025 în perioada Evaluării Naționale de pe 23-25 iunie pot susține examenele de la finalul gimnaziului…
Vezi articolul

Profesoara Maria Manea: Cred cu tărie că sistemul de învățământ românesc nu știe să livreze pentru masă. Fie ne axăm pe olimpiade, fie în extrema cealaltă. Performanță este și să duci un elev de la 6 la 8, la 9

„Cei mai mulți dintre copiii din România reprezintă masa. Cred cu tărie că sistemul de învățământ românesc nu știe să livreze pentru masă. Fie ne axăm pe concursuri, pe olimpiade,…
Vezi articolul