Teste de salivă primite la școală au ajuns de vânzare pe internet – Foto

6.496 de vizualizări
Foto: © Ellinnur Bakarudin | Dreamstime.com
Pe internet au apărut deja anunțuri de vânzare a kiturilor cu teste cu salivă primite de elevi. Majoritatea unităților de învățământ din țară au optat pentru testarea făcută de acasă de către părinți, însă unele dintre testele trimise familiilor au ajuns pe internet, scrie Digi24.

Procedura pentru folosirea testelor nu este suficient de clară și nu va avea rezultatul dorit de autorități, spune Eugen Ilea, președintele pe București al Federației Național a Asociațiilor de Părinți: „Autoritățile nu au gândit această activitate de testare în unitățile școlare cum o fac celelalte state. Nemulțumirea noastră este dată de faptul că în familie nu ajunge pachetul nedesigilat, astfel că aceste teste ar putea fi compromise atunci când sunt manipulate de mai multe mâini. Plus că avem aceste teste doar pentru săptămâna aceasta”, a spus Ilea.

Deși procedura spune că părinții trebuie să semneze atunci când primesc testele acasă, sunt situații în care lucrul acesta nu se întâmplă.

Luni este ziua în care, în cele mai multe dintre școlile românești, elevii încep să folosească, de două ori pe săptămână, teste rapide, proces care se poate desfășura, în funcție de decizia unităților de învățământ, acasă sau la clasă.

Procedurile ar fi trebuit să înceapă de joia trecută, dar, ținând cont de minivacanța de 1 Decembrie, în cele mai multe cazuri joi și vineri abia au fost distribuite testele. 

Testele trimise în școli până acum ajung doar pentru săptămâna aceasta

Cele 6,5 milioane de teste antigen rapide pe bază de salivă au ajuns în școli și au fost date elevilor, iar o parte din ele sunt destinate angajaților din unitățile de învățământ. Aceste teste sunt suficiente pentru testarea din această săptămână, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza numărului de elevi și de angajați din sistemul educațional. Mai multe detalii aici.

Sursă foto: digi24.ro
Sursă foto: digi24.ro
Citește și:
Ce spun cititorii: “Ne-au cerut pungi pentru a pune aceste teste” / “A fost un coșmar” – Luni începe testarea elevilor. Cei mai mulți profesori și părinți din comunitatea Edupedu.ro afirmă că elevii vor face testele acasă

Foto: Ellinnur Bakarudin | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii suplinitori cer Ministerului Educației, printr-o petiție, să nu repete anual titularizarea, dacă au luat note peste 7: Este imperativ ca toate posturile vacante să fie deblocate și scoase la concurs

Profesorii suplinitori solicită Ministerului Educației, printr-o petiție, să nu mai fie obligați să repete examenul anual de titularizare, dacă au obținut note egale sau mai mari ca 7. Petiția a…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Într-o nouă revoluție industrială, a nu folosi tehnologia în actul educațional înseamnă a condamna copiii, fiindcă vor pierde avantaje competitive / Să o folosim pe baze științifice, în contexte etico-morale și într-o zonă de siguranță

Refuzul de a integra tehnologia în educație echivalează cu o „condamnare” a copiilor, „fiindcă vor pierde avantaje competitive”, a declarat recent ministrul Educației, Daniel David, la „Conferința națională pentru profesori…
Vezi articolul
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

Scrisoarea unui elev olimpic către ministrul Educației, după ce zeci de olimpici au fost descurajați să depună contestații și apoi depunctați: Același lucru s-a întâmplat și în 2024, la Olimpiada Națională de Religie, și nimeni nu a spus nimic. S-a acceptat ideea că olimpiadele sunt, prin natura lor, dure, stresante, copleșitoare

Un elev olimpic care dorește să își păstreze anonimatul a trimis pe adresa redacției Edupedu.ro o scrisoare adresată ministrului Educației, Daniel David, în care atrage atenția asupra modului în care…
Vezi articolul