Testele pentru elevi nu ajung în școli prea curând, contestația depusă abia azi la licitație are 10 zile termen pentru rezolvare / Ovidiu Zară, Consiliul de Soluționare a Contestațiilor: Mai poate exista o întârziere și după aceea, decizia CNSC va putea fi și ea contestată

1.162 de vizualizări
Foto: © Famveldman | Dreamstime.com
Testele de salivă destinate elevilor nu vor ajunge mai devreme de două săptămâni în școli din cauza contestației la procedura de licitație. Procedura prevede că, după ce contestația a fost înaintată, Oficiul Național pentru Achiziții Publice (ONAC) are la dispoziție maximum 5 zile să pună la dispoziția Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) toate informațiile solicitate. Apoi, CNSC are la dispoziție alte 10 zile pentru comunicarea unei decizii, însă probabil că nu va dura 10 zile, ci mai puțin, având în vedere situația urgentă din sistemul de învățământ, a explicat pentru Edupedu.ro Ovidiu Zară, purtătorul de cuvânt al instituției.

Contestația a fost depusă luni, 10 ianuarie, de către S&S Groupe Prodimpex SRL, potrivit datelor de pe site-ul CNSC.

„La noi e acest termen de 10 zile, dar noi trebuie să luăm act de tot dosarul achiziției. Un operator economic depune o contestație, o trimite și autorității contractante, o trimite și la CNSC. Din acel moment, noi anunțăm autoritatea contractantă că a fost depusă o contestație și le cerem să ne trimită dosarul achiziției. Din momentul în care avem toate documentele din dosarul achiziției, curge termenul de 10 zile”, a explicat Zară pentru Edupedu.ro.

În momentul de față, CNSC așteaptă dosarul de ONAC, care trebuie să ajungă până la finalul acestei săptămâni. Apoi, CNSC va lua o decizie privind contestația în maximum 10 zile. Zară spune că cel mai probabil decizia nu se va întinde până la termenul maxim, având în vedere situația, însă mai există o posibilă întârziere.

„Atenție, decizia CNSC poate fi atacată cu plângere. Deci contractul poate fi încheiat după decizia CNSC, dar se poate face plângere”, a avertizat Zară.

Amintim că Raed Arafat a declarat pe 5 ianuarie că nu vor fi teste de salivă în școli nici săptămâna aceasta. „Din păcate, am fost anunțați la data de 5 decembrie de către Oficiul Național de Achiziții Centralizate că achiziția privind testele Covid din salivă pentru școli a fost contestată la CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor – N.Red.) de către una din firmele participante”, a spus Arafat la o conferință de presă de la Guvern.

Ulterior, Guvernul a emis următoarea erată: „Facem precizarea că data de înștiințare a DSU și a IGSU de către ONAC, cu privire la contestația aflată pe rol la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, privind achiziția de teste de salivă pentru elevi, nu s-a realizat în data de 5 decembrie, așa cum a fost declarat mai devreme, din greșeală, în conferința de presă, ci astăzi, 5 Ianuarie 2022“.

Care sunt firmele câștigătoare

În urma procesului de evaluare tehnică și financiară, a fost atribuit Lotul nr. 1 pentru
cantitatea maximă de 18.500.000 bucăți unui număr de 4 operatori economici ale căror oferte au fost declarate admisibile după cum urmează:

  • Locul 1 – SC RCV Medical Health SRL pentru o cantitatea ofertată de 540.000 buc.
  • Locul 2 – SC Sinofarm Romania SRL pentru o cantitate ofertată de 4.000.000 buc.
  • Locul 3 – SC Best Achiziții SRL pentru o cantitate ofertată de 10.000.000 buc.
  • Locul 4 – Asocierea SC NMD ZET Zone SRL și Sinofarm DOO Beograd pentru o cantitate ofertată de 4.000.000 buc un număr de peste 100 de operatorii economici, parte dintre aceștia participanți la procedura anterioară.

Celelalte două loturi se află momentan în etapa de evaluare, au mai precizat reprezentanții ONAC. Toate testele au fost cumpărate prin negociere directă, o procedură mai rapidă decât licitațiile normale.

Amintim că testele achiziționate până acum au avut mari întârzieri după doar prima săptămână în care au fost distribuite către școli de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care a acuzat întârzieri din partea furnizorilor, adică a firmelor câștigătoare la prima licitație lansată în octombrie. Rezultatul a fost că elevii nu au mai fost testați de două ori pe săptămână în mai multe județe, iar zilele de testare s-au mutat din cauza problemelor cu aprovizionarea testelor. Astfel, premierul Nicolae Ciucă a trimis Corpul de Control al Guvernului la ONAC și la IGSU pentru a ancheta situația.

Mai jos, ce prevede Legea 101/2016:

Articolul 4

(3) Autoritatea contractantă care a luat la cunoștință despre depunerea de către persoane diferite a unor contestații împotriva aceluiași act al autorității contractante, atât în fața Consiliului, cât și în fața instanței, are obligația să informeze Consiliul și instanța în acest sens, transmițând totodată copii de pe contestațiile formulate.

(4) În cazul prevăzut la alin. (3), instanța poate pronunța conexarea contestațiilor în condițiile art. 139 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, solicitând Consiliului transmiterea dosarului. În termen de 10 zile de la primirea dosarului transmis de către Consiliu, instanța va dispune citarea părților implicate în vedere discutării conexării contestațiilor. În situația în care nu se pronunță măsura conexării, instanța va restitui Consiliului dosarul transmis în cel mult 5 zile de la pronunțare.

Articolul 18

(1) În termen de 5 zile de la data la care a primit contestația, autoritatea contractantă are obligația de a transmite Consiliului și contestatorului, din oficiu, punctul său de vedere asupra contestației”.

Foto: © Famveldman | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Orban, despre eventuala închidere a şcolilor: Puneţi-vă întrebarea ce fac copiii care nu se mai duc la şcoală? Există în fiecare familie un bunic sau o bunică sau un membru al familiei – mama sau tata – care nu lucrează?

Premierul Ludovic orban a dat de înţeles că nu este de acord cu o eventuală închidere a şcolilor ca măsură de prevenire a răspândirii infecţiilor cu coronavirus. Orban a spus…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre presiunea părinților pentru note mari: Ar trebui să le redăm profesorilor libertatea de a da note elevilor așa cum cred ei că este potrivit, în conformitate cu pregătirea lor pedagogică / Pentru a avea încredere în aceste note, trebuie să avem un sistem mai standardizat

Ministrul Educației admite implicit faptul că există o presiune a părinților asupra profesorilor pentru a le acorda note mari elevilor. Într-un răspuns dat la o întrebare la prezentarea Raportului național…
Vezi articolul

Anchetă în cazul elevului navetist care a fost călcat de tren în drumul pe jos la școală. Ministerul Educației: Programul de dotare a UAT-urilor pentru asigurarea transportului școlar este gestionat de către Ministerul Dezvoltării

Ministerul Educației a cerut Inspectoratului Școlar Județean Iași „analizarea circumstanțelor evenimentului” tragic din orașul Podu Iloaiei, unde un elev de 12 ani a fost călcat de tren pe când traversa…
Vezi articolul