Textul moțiunii simple împotriva ministrului Cîmpeanu, depus de USR la Parlament. Criticile principale: bugetul Educației, salarizarea profesorilor, transportul elevilor, abandonul școlar, masa caldă, politizarea inspectoratelor, educația remedială și plagiatele / Moțiunea va fi dezbătută pe 20 iunie

717 vizualizări
Ștefan Pălărie / Foto: USR-PLUS
Grupul parlamentar al USR a depus miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. În text autorii susțin că ministrul „este singurul responsabil pentru dezastrul în care se afundă învățământul din România” și că deși „are corigențe pe linie la toate materiile din portofoliu”, „nu se teme că va fi repetent” pentru că „are pile la director”.

Textul moțiunii a fost publicat pe pagina senatorului USR Ștefan Pălărie. Acesta susține că „s-au strâns foarte multe corigențe în dreptul ministrului Sorin Cîmpeanu, de la educație. USR a decis să depună o moțiune simplă împotriva ministrului care este responsabil pentru dezastrul în care se afundă învățământul din România. (…) Un ministru care declară arogant și indiferent că „educația este la un minim istoric” trebuie să plece imediat. E de ajuns”.

  • Ce este o moțiune simplă: Camera Deputatilor sau Senatul poate adopta o moțiune simplă prin care să-și exprime poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a facut obiectul unei interpelari. Moțiunea poate fi inițiată de cel putin 50 de depuțati.
  • Biroul Permanent al camerei a decis ca moțoinea să fie dezbătută luni, 20 iunie, și votată miercurea viitoare.

Ce scriu parlamentarii USR în moțiune

Fiecare capitol are un subtitlu în care ministrul este numit „corigent la”, fiind enumerate criticile principale:

Alocarea bugetară: „Am fost anul trecut la 3,6% din PIB și îmi propun să avem minimum 4% din bugetul pe anul viitor pentru Educație”, spunea ministrul Cîmpeanu la audieri, în luna noiembrie 2021. Și, în 2022, ca procent din PIB, avem un minim istoric, aproape jumătate din cât promitea: 2,28%. La 3,7% din PIB, Miclea îşi depunea demisia de onoare, la 2,28%, Sorin Mihai Pristanda a început să adauge la bugetul Educației și ce a găsit prin alte ministere și ar putea părea, măcar forțat, că ține de învățământ.

Cîmpeanu este cel responsabil pentru menținerea educației în zona de subfinanțare cronică, pentru că părinții completează necesarul școlii cu contribuții la fondul clasei, iar învățătorii și profesorii cumpără deseori materiale didactice pe banii lor, și așa puțini”, scriu autorii.

Salarizarea profesorilor: „Salariile profesorilor nu sunt nici în acest an la nivelul prevăzut de Legea salarizării unitare din 2017. Prin OUG 130 din decembrie 2021, mărirea salarială nu a mai respectat nici măcar treptele de câte un sfert, s-a ajuns la câte o optime din ce li s-a promis profesorilor. Ce urmează în acest ritm? Să se acorde o mărire de o șaisprezecime din diferența prevăzută de lege? Vor ajunge ordonanțele de prorogare ale drepturilor salariale să fie scrise pe portativ”, arată USR în moțiune.

Transportul elevilor: „Nici în 2021, nici în 2022, transportul judeţean al elevilor către şcoală nu a fost și nu este gratuit, aşa cum prevede legea. OUG 50/2021, menită să „rezolve” transportul elevilor între localitatea de domiciliu și cea în care se află unitatea de învățământ, este un act bulversant, iar limitele de decont sunt departe de orice realitate – „nu mai mult de 30 de lei/lună pentru distanța de 3 kilometri”. Pentru 20 de zile de şcoală, înseamnă un leu şi cincizeci de bani dus-întors pe distanța minimă”, potrivit inițiatorilor, care mai scriu că „cineva să îi spună ministrului Cîmpeanu că nu pandemia i-a îndepărtat pe copii de școală, ci dezastrul din reglementarea transportului, așa cum semnalează nenumărate asociații de elevi care strigă din răsputeri la porțile închise ale ministerului”.

Parlamentarii USR critică și programul de reducere a abandonului școlar, pentru care școlile selectate deja nu au primit niciun ban încă: „Primim o sumă de 543 de milioane de euro, bani europeni nerambursabili, pentru finanțarea programului de combatere a abandonului şcolar în 2.500 de unităţi de învăţământ. Hotărârea de Guvern a fost adoptată, cu artificii, probabil, pe… 31 decembrie 2021. Ministrul Cîmpeanu va veni să vă spună că implementarea a fost un succes, că peste 1.400 de școli cu risc mare de abandon școlar au fost selectate în martie să primească finanțare în program. Suntem în iunie, au văzut vreun ban?”

Restul criticilor, în documentul de mai jos:


1 comment
  1. s- ar putea adauga pe lista si ,,criza creselor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ActiveWatch, reacție în cazul cenzurii aplicate de ministrul Educației: Ar fi grav, specific unor regimuri nedemocratice, să existe protocoale ca cel invocat de ministrul Daniel David care să oprească rapoarte ale unor entități publice să ajungă la public / Protocolul să fie făcut public!

Organziația ActiveWatch, membră a celei mai mari rețele globale care activează pentru libertatea de exprimare, reacționează în cazul de cenzură aplicat de ministrul Educației Daniel David cercetătorilor de la Institutul…
Vezi articolul

Material susținut de VIVA

VIDEO Raportul pentru burse este de mare ajutor, spune directoarea Oana Hrehoreșen despre utilizarea catalogului electronic VIVA / Experiența a 4 directori de școală și beneficiile oferite gratuit școlilor în testare până pe 31 august

Oana Hrehoreșen, director al Liceului Teoretic „Ion Ghica” din Răcari, spune despre catalogul VIVA că este de mare ajutor în generarea rapoartelor pentru profesori. „De foarte multe ori, când ai…
Vezi articolul

Romanian ex-minister Ligia Deca’s revolving door case: she was named university vice-chancellor less than 3 weeks after proposing Eur 2.3 million project to deploy OECD’s adult skills survey PIAAC nationally – a project opaquely attributed to same university and to another office she is indirectly connected to

Romania’s ex-Education minister Ligia Deca left office on the eve of Christmas 2024, in governmental changes that followed recent parliamentary elections. Less than 3 weeks later, she was announced a…
Vezi articolul