Tinerii care se pregătesc să fie antrenori de fotbal la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca vor face și cursuri pentru licența UEFA C, după un parteneriat cu Federația Română de Fotbal

411 vizualizări
Foto: © Matimix | Dreamstime.com
Studenții care vor să devină antrenori de fotbal la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) vor putea face și cursuri de formare pentru licența UEFA C, în cadrul unui protocol semnat cu Federația Română de Fotbal (FRF), ce va fi aplicat din acest an, potrivit unui comunicat de presă. Studenții vor avea parte și de stagii de practică de specialitate.

Studenții UBB care urmează să devină antrenori de fotbal vor putea face cursuri de formare pentru Licența UEFA C, începând cu acest an universitar, anunță UBB într-un comunicat de presă.

Sunt vizați studenții aflați în anii terminali ai programelor de licență sau master care vor obține calificarea de antrenor. Aceștia vor parcurge, în ultimul semestru de studii, în afara orelor de studiu, prin Școala Federală de Antrenori, programa și procesul de formare pentru Licența UEFA C, conform cerințelor UEFA, potrivit protocolului semnat cu Federația Română de Fotbal (FRF).

De asemenea, vor fi organizate stagii de practică de specialitate, sesiuni de pregătire specifică, iar cei mai buni studenți vor putea participa la anumite acțiuni ale echipei naționale de fotbal.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David spune în comunicatul de presă: „Ne-am implicat și vom continua să ne implicăm în susținerea performanței și a educației sportive în general, am contribuit, prin specialiștii noștri, la elaborarea Strategiei Naționale pentru Sport. Reiau o idee pe care am mai spus-o și în care cred, îndrăznind, ca rector al celei mai mari universități clujene, succesoare a Universității românești din Cluj, să actualizez vorbele înțelepte și potrivite pentru un început romantic ale rectorului Iuliu Hațieganu, spunând că scopul nostru este de a crea oameni sănătoși, dar când se poate și campioni. Și armonie, dar când se poate și record. Pentru aceasta vom continua să fim alături de mișcarea sportivă și să o sprijinim și din punctul de vedere al formării profesioniștilor ei”.

Comunicatul integral al UBB privind protocolul cu Federația Română de Fotbal

Citește și:
Nu avem suficienți profesori specializați de educație fizică și sport în școli, nu există o infrastructură sportivă adecvată și suntem țara europeană cu doar trei sporturi obligatorii la clasă – atletism, jocuri și gimnastică, fără niciunul opțional – probleme identificate în Strategia Națională pentru Sport / Soluțiile sunt însă vagi


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Unele școli încalcă metodologia burselor și obligă elevii să depună cereri pentru toate tipurile de burse, deși legea prevede documente doar pentru concursuri, burse sociale și bursele mamelor minore / Termenele pentru profesorii diriginți

Mai multe școli din țară au început să solicite elevilor cereri pentru a le acorda bursele școlare după ce noile reguli de acordare au fost aprobate marți, 12 septembrie, potrivit…
Vezi articolul

Dincolo de a ști carte, școala înseamnă și respectarea unui set de reguli, spune directorul Marius Perianu, despre sala de detenție din școli: Trebuie să avem disciplină. De ce să piardă copiii interesați din cauza unui element care perturbă ora?

Dincolo de a ști carte, școala înseamnă și disciplină, spune directorul Marius Perianu, despre sala de detenție din școli, la televiziunea locală Olt TV. Profesor de matematică și manager al…
Vezi articolul

Studenții și elevii vor avea reducerile și gratuitățile prevăzute de legile educației din 3 septembrie, dar după mecanismul din normele de aplicare vechi, până la intrarea în vigoare a noilor norme, transmite Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Noile facilități pentru elevi și studenți la transportul cu trenul, prevăzute în noile legi ale educației, vor intra în vigoare pe 3 septembrie, când intră în vigoare actele normative, dar…
Vezi articolul