Titularizare 2021. În total, 34.120 de candidați vor susține proba scrisă miercuri

[jp_post_view]
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
În total, 34.120 de candidați s-au înscris la proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar (sesiunea 2021), care se va desfășura miercuri, 21 iulie, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației. Dintre aceștia, 5.190 de candidați provin din promoția curentă.

Candidații trebuie să fie prezenți în sală cel mai târziu la ora 8:15. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în situațiile speciale (candidați nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere).

Proba va începe la ora 9:00, în 118 centre de concurs, respectându-se toate măsurile igienico-sanitare, valabile în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen, în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice generate de pandemia de Covid-19.

În aceste cazuri, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective. Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00).

Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 3 august. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.

La nivel naţional sunt disponibile 4.814 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (3.500 în mediul urban şi 1.314 în mediul rural). Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1103), învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (828) şi muzică instrumentală (310).

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2021, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul titularizare.edu.ro.

Sursă foto: INQUAM Photos / Octav Ganea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Orarul elevilor și copiilor din București, pentru școala online, le va fi trimis acestora de toate școlile și grădinițele până miercuri, 21 octombrie – Planul de măsuri ISMB

Toate școlile primare și gimnaziale, grădinițele și liceele sau școlile postliceale, private sau publice, vor trimite orarul cursurilor online elevilor și copiilor din București, până miercuri, 21 octombrie, potrivit Planului…
Vezi articolul

BREAKING Săptămâna viitoare toate școlile din județul Cluj ar putea trece în sistem online, susține ministrul Sănătății: În anumite județe sistemul de sănătate „dă semne de blocare” / 7 județe au trecut de 50% grad de ocupare a paturilor COVID

În prezent, județul Cluj are o rată de ocupare a paturilor cu bolnavi Covid-19 este de 67,5% – județ cu cea mai mare rată, (n.red. criteriu pentru intrarea școlilor online…
Vezi articolul