Toate școlile din județul Cluj, la un pas de scenariul roșu. Decizia finală o va lua Comitetul de Urgență, diseară

1.209 vizualizări
Acces la învățarea online
Foto: Anna Shvets – Pexels.com
Toate unitățile de învățământ din județul Cluj ar urma să intre în scenariul roșu conform legii, având în vedere că incidența cazurilor de coronavirus a ajuns la 3,05. O decizie în acest sens va fi luată diseară la ședința Comitetului de Urgență pe județ, a declarat pentru Edupedu.ro prefectul Clujului, Mircea Abrudean.

„Vom avea o întâlnire a Comitetului de Urgență și vom lua măsuri. Școlile au trecut deja în scenariul roșu în Cluj, Dej, Gherla, Câmpia Turzii și în mi multe comune. În total, cu tot cu municipii, sunt 12 localități unde cursurile se desfășoară doar online în prezent. În seara aceasta vom lua mai multe decizii, iar acolo unde s-a depășit incidența înseamnă închiderea școlilor”, a explicat prefectul Clujului pentru Edupedu.ro.

Clujul a depășit pentru prima dată pragul de 3 la mie, înregistrând astăzi un indice de 3,05 cu 338 de cazuri noi. 

În județul Cluj nu au existat profesori care să refuze predarea online, declara pe 5 octombrie Marinela Marc, inspector școlar general, în cadrul dezbaterii online „Ziua Educației: Lecțiile pandemiei”, organizată de World Vision România în parteneriat cu Edupedu.ro. Oficialul a mai spus că este menirea cadrelor didactice să facă activități de predare-învățare și evaluare, indiferent de mediul folosit, online sau offline, și că nu-i înțelege pe profesorii care refuză să facă școală online.

„Noi nu avem profesori care să refuze să lucreze online. Avem profesori care au diferite afecțiuni medicale și care au solicitat să lucreze de acasă. Nu am avut această problemă a refuzului de a lucra, pentru că până la urmă acesta este obiectul muncii unui cadru didactic.

Condițiile în care se desfășoară această activitate diferă de la caz la caz, de la școală la școală, dar refuzul de a lucra online nu l-am întâlnit și cred că până la urmă depinde foarte mult de modul de comunicare în sistem. De felul în care fiecare inspector, director, cadru didactic, părinte reușește să se așeze la o masă a dialogului să comunice și să înțeleagă că aceasta este menirea dascălilor și trebuie să-și exercite acest rol. Sigur că, dacă nu mai dorește, este liber să-și aleagă un alt loc de muncă. Dar atâta timp că ești cadru didactic, trebuie să faci activități de predare-învățare-evaluare”, declarat Marinel Marc.

Sursă foto: Anna Shvets/Pexels


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectificare. Venitul pe membru de familie pentru acordarea tichetelor educaționale pentru preșcolari este de 556,50 de lei / Informarea transmisă de Federația Părinților „Edupart” preciza un prag greșit / Model de cerere

Eroarea legată de valoarea venitului luată în considerare pentru a primi tichete educaționale pentru copiii preșcolari a fost semnalată de cititorii Edupedu.ro. Informația fusese preluată în mai multe articole pe…
Vezi articolul

BREAKING Ministrul Educației anunță că a identificat fondurile europene pentru a putea susține bursele studenților – sociale, de performanță și excelență – circa 60 de milioane de euro de la 1 ianuarie

Ministrul Educației Daniel David a spus că a identificat fondurile pentru a putea susține bursele studenților din fonduri europene. Urmează să obțină aprobarea de la Comisia Europeană: „Eu sunt optimist…
Vezi articolul

Mai multe asociații ale elevilor îi solicită preşedintelui Iohannis să trimită spre reexaminare noile legi ale educaţiei, „având în vedere dezastrul Legii învăţământului preuniversitar şi discriminarea elevilor prin dubla admitere la liceu“

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Timiş (AETm), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc) şi Asociaţia Elevilor…
Vezi articolul