Toate universitățile, somate să introducă datele privind studiile de licență, master și doctorat, în 30 de zile, în Registrul matricol unic al universităților din România – Ministerul Educației

11.795 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Toate instituțiile de învățământ superior sunt obligate ca, începând cu data de 2 noiembrie, în termen de 30 de zile, să introducă în Registrul matricol unic al universităților din România (RMUR), seriile și numerele actelor de studii întocmite și eliberate pentru absolvenții celor trei cicluri de studii universitare (licență, master, doctorat), precum și ale altor forme de studii. Un apel în acest sens a fost dat astăzi de ministrul Educației, Monica Anisie, la 9 ani după ce Legea educației prevedea înființarea RMUR. De asemenea, vor fi introduse și date cu privire la numele conducătorului/conducătorilor de doctorat sub tutela căruia/cărora au fost/sunt organizate studiile, pentru fiecare student doctorand, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

Legea educației din 2011, în vigoare și astăzi, prevede la articolul 201 că „(1) Se constituie Registrul matricol unic al universităților din România, denumit în continuare RMUR. RMUR este o bază de date electronică în care sunt înregistrați toți studenții din România din universitățile de stat sau particulare acreditate ori autorizate să funcționeze provizoriu, precum și studenții-doctoranzi din Academia Română. Registrele matricole ale universităților și al Academiei Române devin parte a RMUR, asigurându-se un control riguros al diplomelor”.

„(1^1) Avizarea/Eliberarea numărului de formulare ale actelor de studii solicitate de către instituțiile de învățământ superior acreditate și de către Academia Română se realizează în baza informațiilor înscrise de acestea în RMUR, pentru promoția respectivă. Lipsa acestor informații reprezintă o nerespectare a obligațiilor prevăzute la art. 124 și conduce la neavizarea/neeliberarea formularelor actelor de studii solicitate.”

RMUR a devenit funcțional abia în 2016

Registrul matricol unic al universităților din România a devenit funcțional abia în anul 2016, prin includerea în contractul instituțional al fiecărei universități a obligației de a raporta datele solicitate de Ministerul Educației și Cercetării referitoare la evidența studenților pentru toate nivelurile de studii (licență master, doctorat sau alte forme de studii).

Pentru a avea un sistem funcțional și credibil, universitățile trebuie să introducă toate datele necesare în acest registru, astfel încât, la nivelul Ministerului Educației și Cercetării să existe o evidență centralizată a diplomelor și a certificatelor universitare. Este și acesta un pas spre o Românie modernă”, a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării.

În 2018, funcționarea RMUR a fost detaliată prin Ordinul ministrului educației nr. 3.714/2018, cu modificările și completările ulterioare, reglementându-se faptul că instituțiile de învățământ superior de stat și particulare din România, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și Academia Română, au responsabilitatea și obligația să înregistreze în RMUR „seria și numărul actelor de studii emise pentru absolvenții înscriși la toate ciclurile de studii universitare (licență, master, doctorat) și la alte forme de studii“.

Funeriu: Fraudele anterioare, dacă au fost dibaci executate, sunt foarte greu de depistat

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu semnala recent, într-o analiză pentru Edupedu.ro, că „în 2016, ministrul Adrian Curaj a introdus, primul, în contractul de finanțare al universităților obligativitatea acestora să completeze registrul. Care era, evident, operațional pentru viitor, nu și pentru trecut: mafioții au avut astfel 5 ani pentru a șterge urmele”.

„RMUR a început să fie utilizat abia în 2016, cu toate că era funcțional din 2012. Fraudele anterioare, dacă au fost dibaci executate, sunt foarte greu de depistat”, a atras atenția Funeriu.

Sursă foto: Pixabay.com

Citește și:
Ministrul Educației, Monica Anisie, a retras oficial acreditarea școlilor doctorale „Drept” și „Ordine Publică și Siguranță Națională” din cadrul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Remus Pricopie / Foto: Agerpres

Rectorul SNSPA Remus Pricopie – apel la responsabilitate în criza de guvern: Încrederea oamenilor nu poate fi păstrată dacă liderii politici acționează dincolo de lege, decență și civilitate

„Oamenii politici au obligația să colaboreze chiar și atunci când sunt competitori”, spune rectorul Școlii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, într-un apel la responsabilitate în actuala…
Vezi articolul

Profesorii, elevii, studenții, cercetătorii și angajații din școli pot trimite Ministerului Educației propuneri pentru debirocratizare până pe 15 august, pe o adresă de mail dedicată

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat, miercuri, 23 iulie, o inițiativă prin care invită profesorii, elevii, studenții, cercetătorii și angajații din învățământ și cercetare să trimită propuneri pentru debirocratizarea…
Vezi articolul

Senatorul Ștefan Pălărie le cere explicații premierului și ministrului Educației, după ce Guvernul a aprobat alocări de doar 2,4% din PIB pentru Educație în următorii 50 de ani / Asta e viziunea contabilă și lipsită de orice leadership a guvernanților. Este un mare semnal de alarmă

Guvernul României a aprobat prin Programul de Convergență, ca până în 2070, statul român să aloce 2,4% din PIB pentru Educație, iar planul urmează să fie trimis la Comisia Europeană.…
Vezi articolul