Toţi profesorii și elevii din România sunt invitați să participe la provocarea mondială de programare creativă BEBRAS / Profesorii se pot înscrie până pe 12 octombrie, iar elevii până pe 26.10, tot sub coordonarea unui profesor (P)

4.807 vizualizări
Cel mai mare eveniment global dedicat gândirii computaționale – BEBRAS International Challenge este organizat anual în România de ECDL / ICDL. Competiția îşi propune să introducă elevii de toate vârstele în domeniul informaticii și gândirii algoritmice, prin provocări amuzante, interactive și educative. Participarea este voluntară pentru profesorii coordonatori şi gratuită pentru toţi elevii români, înscrieri deschise.

Calendarul competiției BEBRAS International Challenge:

  • Profesorii se pot înscrie online în perioada 6 – 12 octombrie 2025.
  • Elevii se pot înscrie în perioada 20 – 26 octombrie 2025, sub coordonarea unui profesor.
  • Concursul BEBRAS România se desfășoară online, în perioada 10 – 23 noiembrie 2025, în cadrul fiecărei unități școlare interesate.

Detalii și înscrieri: concurs.bebras.ro

Un eveniment global al gândirii computaționale

BEBRAS reunește anual milioane de elevi din peste 74 de țări. În România, competiția este inclusă în Calendarul Concursurilor Școlare al Ministerului Educației și a atras până acum aproape 110.000 de elevi din toate județele.

Concursul se desfășoară pe 4 categorii de vârstă:
  • Benjamin (clasele V–VI)
  • Cadet (clasele VII–VIII)
  • Junior (clasele IX–X)
  • Senior (clasele XI–XII)

Elevii își pot testa abilitățile logice, de analiză și programare prin probleme ingenioase, specifice gândirii computaționale – o competență esențială în era digitală.

De la BEBRAS la competențe certificate internațional

Competențele de programare și gândire algoritmică dezvoltate în cadrul BEBRAS pot fi certificate internațional prin modulul ICDL Computing (Python), lansat de ECDL România – ICDL Certification.

Dezvoltarea competențelor digitale cu ECDL România – ICDL Certification

ECDL România promovează dezvoltarea competențelor digitale pentru profesori, elevi și organizații, susținând o abordare integrată a educației IT – de la alfabetizare digitală la programare și automatizare.

Peste 150.000 de liceeni din România și-au echivalat deja proba de competențe digitale de la Bacalaureat cu ICDL PROFIL BAC.

Despre ECDL / ICDL – The Digital Skills Standard

ICDL – The Digital Skills Standard este noua identitate globală a celui mai răspândit program de certificare a competențelor digitale, cunoscut anterior ca ECDL.

ECDL România – ICDL Certification este Operatorul Național al licenței ECDL/ICDL, având o rețea de peste 800 de centre de instruire și testare acreditate la nivel național.

ICDL Foundation coordonează rețeaua globală de certificare în peste 100 de țări și în 40 de limbi, asigurând standarde de calitate, relevanță și inovație continuă în formarea competențelor digitale.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Workshop Siguranta online

Doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 la Olimpiada de Securitate de Cibernetică pentru liceu, au fost descalificați de pe podium de ISMB pentru că nu sunt încă în clasa prevăzută de regulament / Organizatorii au hotărât să îi lase la etapa națională, dar în afara concursului

Situație inedită la prima ediție a Olimpiadei de Securitate Cibernetică. Doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a din București, participanți la etapa pe municipiul București a OSC, au…
Vezi articolul

UPDATE Casele Corpului Didactic nu se desființează, se redenumesc – formarea profesorilor se va face prin noile Centre Județene pentru Formare Continuă subordonate tot ministerului – prevede proiectul „România Educată”

Casele Corpului Didactic își modifică misiunea și li se adaugă alte atribuții de sprijin pentru profesori și școli, dar nu se desființează propriu-zis, susține consilierul prezidențial Ligia Deca, într-o precizare…
Vezi articolul

Fizicianul transformat în vlogger, pentru a le explica tinerilor de la atomii microscopici, la galaxiile nemărginite. Cristian Presură: Să ieșim din turnul nostru de fildeș

Cercetătorul Cristian Presură se transformă în vlogger, pentru a explica fizica pe înțelesul tuturor. Pasionat povestitor al științei, acesta a declarat pentru Edupedu.ro că picătura decisivă în lansarea canalului Youtube…
Vezi articolul