Elevul și părintele să poată vedea lucrarea înainte de contestație, iar notele tuturor profesorilor evaluatori, nu doar cele finale, să fie publicate – petiție pentru mai multă transparență la Evaluarea Națională și Bac

2.384 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
O petiție care a strâns peste 500 de semnături în doua zile solicită ministrei Educației, Ligia Deca, să emită un ordin de ministru astfel încât să existe transparență la examenele naționale.

Prima măsură propusă în petiție vizează crearea posibilității ca elevii să poată vizualiza lucrările lor în format digital înainte de a depune contestații. În prezent, lucrările sunt deja scanate, ceea ce face posibilă implementarea acestei măsuri fără dificultăți tehnice majore, susțin autorii petiției. Acest pas ar elimina contestațiile „în orb”, oferindu-le elevilor și părinților lor o înțelegere clară a modului în care au fost evaluate răspunsurile lor. Astfel, contestațiile ar fi mai bine fundamentate și ar reduce numărul celor neîntemeiate, mai spun aceștia.

A doua solicitare din petiția online de pe platforma declic.ro: afișarea notelor acordate de cei doi sau, după caz, patru corectori la probele scrise ale Evaluării Naționale și ale Bacalaureatului. Aceste note, din care rezultă media finală, ar trebui să fie afișate pentru fiecare probă.

Implementarea acestei măsuri ar presupune doar printarea unui tabel mai detaliat, dar ar aduce numeroase beneficii, susțin autorii petiției:

  1. Transparență și încredere: Elevii și părinții lor ar vedea exact cum s-a ajuns la nota finală, eliminând suspiciunile și discuțiile nefondate despre corectitudinea evaluării.
  2. Respectarea dreptului la informare: Notele aparțin elevilor, iar aceștia au dreptul de a ști cum au fost evaluate lucrările lor. Ascunderea acestor informații nu are niciun temei justificabil.
  3. Reducerea stresului și a presiunii: Elevii nu ar mai fi puși în situația de a răspunde întrebărilor părinților și profesorilor despre modul în care au rezolvat cerințele subiectelor, eliminând presiunea suplimentară exercitată asupra lor.

Petiția este similară cu cea trimisă și fizic ministrei Ligia Deca pe 7 iunie de mai multe organizații.


3 comments
  1. Acest circ este facut sa acopere o problema grava: lucrarea NU ESTE SECRETA. Este secreta pentru fraieri. Se poate atribui lucrarea unui elev ‘de-al nostru’ la un profesor ‘de-al nostru’, ca pe vremuri.

  2. Asta nu e transparență, e circ!Ce place la mămicile mahalagioaica.De când astepata ele momentul asta de afirmare și de putere supremă. Ma întreb ce drog…….at a propus asta.

  3. Ce prostie!Pai el nu știe ce a scris?Și de ce

    sa vadă toate notele și nu cea finală?

    Eu zic sa i se dea lucrarea și sa o noteze cu

    mămica de manuta așa cum își dorește

    odrasla și cucoana ca să nu își suflete

    mânecile respectabilă și sa facă scandal!!Sa

    o știe de frica tot corpul profesoral pe

    respectabilă și sa dea numai zece.Arena

    notelor din școală se muta la EN.Aveam un

    copil care ma amenința mereu cu „vine

    mama ” când lua nota mica la lucrare.🤣🤣🤣

    Scuipatorii de semințe în acțiune!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andreas Schleicher, fondatorul PISA: Calitatea educației nu o poate depăși niciodată pe cea a profesorilor / Într-un sistem educațional performant, fiecare profesor ar trebui să aibă un mentor și să fie mentor pentru altcineva

„Capacitatea sistemului de a atrage cei mai talentați profesori în cele mai provocatoare săli de clasă și de a aduce la conducere cele mai competente persoane în cele mai dificile…
Vezi articolul

Ministerul Educației va asigura „la cerere” fiecărui elev și profesor laptop sau tabletă pentru educația online, potrivit unei modificări a Legii Educației aprobate de Parlament. Actul merge la promulgare

Legea care prevede dotarea elevilor și a profesorilor „la cerere”, de către Ministerul Educației, cu dispozitive electronice conectate la internet, a fost votată marți de Senat, în calitate de cameră…
Vezi articolul

Ministrul Educației din Republica Moldova vrea ca până în 2024 să dubleze numărul absolvenților de facultate care să predea în școlile din țară: Ne gândim la stimulente financiare pentru cei care au un nivel avansat de limbă străină sau anumite competențe digitale

Ministrul Educației din Republica Moldova a enumerat câteva dintre planurile pe care le are în vedere pentru a rezolva deficitul de cadre didactice din sistemul de învățământ cu care se…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Aceste măsuri de criză sunt astfel implementate încât cine este titular în sistem va rămâne titular / În județul Iași, peste 70 de profesori titulari au rămas fără normă completă

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, într-un podcast, că „aceste măsuri de criză sunt astfel implementate încât cine este titular în sistem va rămâne titular în sistem”. Acesta a…
Vezi articolul