Transportul școlarilor: Elevii îi cer lui Marian Oprișan, șeful uniunii consiliilor județene, ca aceste instituții să respecte legea

948 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Consiliul Național al Elevilor a emis, joi, un apel în care afirmă că transportatorii și consiliile județene fac presiuni asupra guvernului în legătură cu obligația de a garanta accesul la educație pentru elevii navetiști. În apelul său, CNE se adresează lui Marian Oprișan, președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, să garanteze respectarea legii și să asume o poziție fermă privind îndatorirea CJ-urilor de a garanta transport gratuit pentru elevi, prin obligații contractuale cu operatorii de transport. „Marian Oprișan ar trebui să se lupte cot la cot cu noi (…) nu să caute să scutească baronii locali de a investi în garantarea accesului la educație”, afirmă președintele forului elevilor, Antonia Pup.
Apelul de joi al Consiliului Național al Elevilor

„Dreptul elevilor navetiști la educație – între interesele operatorilor de transport și a consiliilor județene!

Consiliul Național al Elevilor trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care consiliile județene aleg să respecte obligația de a garanta accesul la educație pentru elevii navetiști. O dată cu publicarea în Monitorul Oficial al României a legii privind respingerea OUG 51/2019, consiliile județene și transportatorii fac presiuni asupra Guvernului României pentru a prelungi licențele transportatorilor și pentru a nu realiza contractele între autoritatea publică și operatorii de transport acum. Guvernul României, care și-a asumat ca politică educațională România Educată, trebuie să rămână imun la aceste presiuni și să creeze mecanisme clare de control pentru sancționarea operatorilor de transport și a consiliilor județene care refuză să aplice legea.

Atragem atenția asupra faptului că reprezentanții elevilor din România s-au adresat consiliilor județene pentru a solicita ca aceștia să prevadă în contractele antemenționate gratuitate pentru elevi, astfel încât toți elevii navetiști să poată ajunge la școală, indiferent de statutul lor socio-economic. Consiliul Național al Elevilor îi solicită președintelui Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, să adopte o poziție fermă privind necesitatea elaborării acestor contracte în mod cât mai transparent, în procedură de urgență, în urma consultării prealabile a consiliilor județene ale elevilor. Autoritățile publice au obligația de a adopta această măsură în vederea protejării dreptului la învățătură, garantat prin articolul 32 al Constituției României.

Consiliul Național al Elevilor solicită următoarele:

⦁ Marian Oprișan ( președintele UNCJR): garantarea respectării legii privind respingerea OUG 51/2019 și asumarea unei poziții ferme privind îndatorirea consiliilor județene de a garanta transport gratuit pentru elevi, prin introducerea unor obligații contractuale în relația cu operatorii de transport;

⦁ Lucian Bode (Ministrul Transporturilor): elaborarea în regim de urgență a unor mecanisme de control pentru sancționarea operatorilor de transport și a consiliilor județene care refuză să respecte legea;

⦁ Raluca Turcan (vicepremier) și Monica Cristina Anisie (Ministrul Educației): abrogarea Hotărârii de Guvern nr. 309/1996, întrucât aceasta se află în contradicție cu acte normative – mai recente – care reglementează transportul elevilor.

Marian Oprișan ar trebui să se lupte cot la cot cu noi pentru a obține transport gratuit pentru elevi, nu să caute să scutească baronii locali de a investi în garantarea accesului la educație. Contactat de reprezentanții elevilor, acesta este de negăsit. Avem nevoie de o poziție clară, iar asta cât mai urgent. Am încredere în Guvernul României că va prioritiza o Românie Educată și va efectua toate demersurile necesare pentru ca nevoile elevilor să fie prioritizate, nu cele ale operatorilor de transport și în mod clar nu cele ale consiliilor județene, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Jumătate dintre părinţi şi profesori vor măşti gratuite, dacă cele textile se interzic / Mai puţin de 1 din 4 profesori s-ar vaccina pentru ca şcoala să rămână deschisă / 70% dintre părinţi nu vor să-şi vaccineze copiii – sondaj World Vision România, făcut în mediul rural

Jumătate dintre profesori şi părinţi sunt de acord cu interzicerea folosirii măştilor textile la şcoală doar dacă se vor asigura măşti medicinale gratuite, se arată într-un sondaj realizat de World…
Vezi articolul

Mai mulți elevi olimpici acuză abuzuri emoționale, punctaje scăzute după contestații și erori la Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească pentru liceu: Profesoara de română mi-a cerut exemple de poezii religioase și mă întreba din materia de BAC, ca intimidare să nu depun contestație

Mai mulți elevi de liceu care au participat la Olimpiada Națională Interdisciplinară de Cultură și Spiritualitate Românească (ONICSR) din Hunedoara, etapa națională desfășurată între 14 și 18 mai, acuză nereguli…
Vezi articolul