Trecerea la învățământul la distanță în România riscă să agraveze inegalitățile deja mari, avertizează Comisia Europeană în cel mai recent Monitor pe Educație

1.011 vizualizări
Sfaturi pentru predarea online
Foto: Pexels.com
Comisia Europeană a publicat astăzi, 12 noiembrie, Monitorul anual al educației și formării. Monitorul analizează cum evoluează educația și formarea în UE și în statele sale membre.

În ceea ce privește România: 

  • S-au depus unele eforturi pentru îmbunătățirea calității educației și a îngrijirii preșcolarilor și pentru consolidarea formării inițiale a cadrelor didactice.
  • În pofida mai multor inițiative, este necesară îmbunătățirea competențelor digitale ale profesorilor, ale instructorilor și ale elevilor/studenților și este necesară asigurarea unei mai bune dotări a școlilor cu echipamente digitale.
  • Un procent ridicat de tineri au un nivel inadecvat în ceea ce privește competențele de bază. Asigurarea educației și formării de calitate și relevante pentru piața muncii reprezintă în continuare o provocare majoră.
  • Contextul socioeconomic afectează în mod semnificativ performanțele elevilor/studenților, limitând rolul pe care îl poate juca educația ca garant al egalității de șanse. În pofida măsurilor de atenuare a impactului pe care îl are COVID-19 asupra educației, trecerea la învățământul la distanță riscă să agraveze inegalitățile deja mari.

Anul acesta, Monitorul din 2020 se axează în special pe predarea și învățarea în era digitală. Criza provocată de coronavirus a demonstrat importanța soluțiilor digitale pentru predare și învățare și a evidențiat punctele slabe existente. Raportul va fi prezentat în cadrul evenimentului Digital Education Hackathon.

Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: „Sunt încântată de faptul că educația digitală este tema principală a Monitorului educației și formării din acest an, raportul emblematic al Comisiei privind educația în Europa. Considerăm că este necesar să aducem schimbări profunde în educația digitală și ne angajăm să sporim alfabetizarea digitală în Europa. Recent, Comisia a propus un pachet de inițiative, inclusiv noul Plan de acțiune pentru educația digitală 2021-2027, care va consolida contribuția educației și formării la redresarea UE în urma crizei provocate de coronavirus și va contribui la construirea unei Europe digitale și ecologice.”

În pofida investițiilor pe care statele membre le-au făcut în ultimii ani în infrastructura digitală dedicată educației și formării, persistă disparități mari, atât între țări, cât și în interiorul acestora. Contrar opiniei larg răspândite conform căreia tinerii de astăzi reprezintă o generație de „nativi ai erei digitale”, rezultatele sondajului indică faptul că mulți dintre ei nu-și dezvoltă competențele digitale la un nivel suficient. În toate țările care au făcut obiectul anchetei, peste 15 % din populația de elevi dispun de competențe digitale insuficiente. În plus, dovezile furnizate de OCDE indică faptul că profesorii din învățământul secundar inferior din țările UE beneficiază rareori de formare privind utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) pentru predare și că profesorii își exprimă nevoia puternică de dezvoltare profesională în utilizarea competențelor TIC pentru predare.

Invatamant online / Photo: Pexels


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Abonamentele la internet pentru o treime din cele 250 de mii de tablete cumpărate de Ministerul Educației pentru elevi, în pandemie, au expirat. Încă 100 de mii expiră luna viitoare. Dispozitivele nu mai pot fi folosite decât în zone Wi-Fi / Sorin Ion: Am putea să lăsăm școlilor posibilitatea contractării de abonamente de internet

Achiziția de tablete în primele luni din pandemie a trimis în școlile din România circa 250 de mii de dispozitive cumpărate de Ministerul Educației prin Oficial Național de Achiziții Centralizate,…
Vezi articolul

Vasile Mihăilă, director de liceu în Constanța: Școlile își vor pierde treptat monopolul în furnizarea de competențe, conținuturi. Vedem cum copiii primesc burse din ce în ce mai ușor, au deja masă caldă – și atunci școala trebuie să devină un hub cu integrare socială și psihologi

Școlile își vor pierde treptat monopolul în furnizarea de competențe, conținuturi, iar directorii de școli trebuie să fie pregătiți să transforme unitățile de învățământ pe care le conduc în huburi…
Vezi articolul

Eliminarea „celebrelor panouri de plexiglas” din clase, anunțată cu titlu de exemplu în regulile valabile din 8 februarie de ministrul Educației: „Mai mult încurcă decât ajută / Atâta vreme cât lucrăm în clase cu efective întregi va trebui să modificăm o serie de condiţii”

Eliminarea „celebrelor panouri de plexiglas” din clase a fost anunțată marți de Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu titlu de exemplu de măsură care ar putea fi în pachetul de noi…
Vezi articolul