Trei ani și jumătate de închisoare pentru ‘creierul’ unei rețele de corupție pentru admiterea la universități de prestigiu din SUA

412 vizualizări
Sursa: Captura Youtube – NBC News
„Creierul” unei rețele de corupție prin care era facilitată admiterea la universități americane prestigioase a fost condamnat, miercuri, la trei ani și jumătate de închisoare la Boston, într-un caz care a afectat inclusiv mai multe familii bogate și celebre din SUA, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.

William „Rick” Singer, care a pledat „vinovat” în 2019 și a cooperat cu justiția, este considerat artizanul vastei fraude care a durat circa zece ani și pentru care au fost deja condamnați peste 50 de părinți, antrenori sportivi universitari și alți complici.

Între aceștia se numără actrița Lori Loughlin, care a efectuat în 2020 două luni de închisoare după ce a plătit împreună cu soțul ei 500.000 de dolari pentru a asigura admiterea celor două fiice ale lor la University of South California.

La rândul ei, vedeta serialului ‘Desperate Housewives’ Felicity Huffman a petrecut 11 zile în spatele gratiilor în 2019, după ce s-a stabilit că a plătit 15.000 de dolari pentru falsificarea testelor de admitere la universitate a fiicei sale mari.

Scandalul, care a scos la iveală inegalitățile din sistemul universitar american, a izbucnit în martie 2019, când Rick Singer, fost director al unei societăți care asigura pregătire pentru examene, a recunoscut că a creat un sistem de corupție ce cuprindea de la ‘trișarea’ testelor de admitere până la mituirea de antrenori sportivi universitari, cu scopul de a garanta accesul unor copii proveniți din familii înstărite la universități de prestigiu, foarte costisitoare și foarte selective, cum sunt Yale, Stanford, Georgetown sau UCLA.

Rick Singer a fost condamnat și la restituirea a peste 10 milioane de dolari către fiscul american, la confiscarea de active în valoare de peste 5,3 milioane de dolari și la confiscarea sumei de circa 3,4 milioane de dolari, potrivit biroului procurorului federal din statul Massachusetts.

Singer a încasat circa 25 de milioane de dolari în cadrul acestei fraude și a dat mită în sumă totală de circa 7 milioane de dolari unor antrenori universitari sau supervizori de examene, au stabilit procurorii.


2 comments
  1. Dar la noi scapă „la calup”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor, FSE: În Hotărârea publicată de Comitetul pentru Situații de Urgență nu există grădinițele, școlile primare și nici liceele / Este o bătaie de joc la adresa profesorilor, a părinților și a elevilor / Cerem demiterea Prefectului

Confuzie majoră creată de Hotărârea nr. 24 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, susține Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Documentul prevede, la capitolul…
Vezi articolul

Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea muncii cadrului didactic

Profesorii cer ministerelor Educației, Muncii și Familiei, printr-o petiție, ca bursele sociale să fie gestionate de serviciile de asistență socială: În loc să se concentreze pe educarea și sprijinirea elevilor, profesorii sunt nevoiți să se ocupe de formalități birocratice

Peste 3.000 de profesori au semnat o petiție prin care solicită ministerelor Educației, Muncii și Familie ca bursele sociale să fie gestionate de serviciile de asistență socială. „Noi, cadrele didactice…
Vezi articolul

„Bancă de întrebări” pentru verificarea competențelor elevilor – lansată ca platformă digitală în Grecia / Include probleme „din viața reală” legate de matematică, științe, abilități de lectură

Ministerul Educației din Grecia a lansat la începutul acestui an o așa-numită Bancă de Întrebări „Skills4Life” (Competențe pentru viață – n.red.), instrument cu ajutorul căruia elevii de final de gimnaziu…
Vezi articolul

Biblioteca Școlară Virtuală, de 46 de milioane de euro din fonduri europene și naționale, stă nefolosită de aproape doi ani, cu 3.600 de lecții digitale pentru 11 discipline plus o platformă de management pentru profesori / Motivul: Ministerul Educației blochează crearea conturilor / Secretarul de stat Sorin Ion are cont și susține că „se vor conecta” și elevii, și profesorii

Biblioteca Școlară Virtuală EDULIB pentru elevi și profesori, proiect prevăzut de Legea educației încă din 2011, pe care Ministerul Educației a plătit peste 46 de milioane de euro din fonduri…
Vezi articolul