Trei profesori și nouă școli și licee au primit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler. Doi dintre directorii premiați conduc școlile la care Iohannis a deschis anul școlar

[jp_post_view]
Ceremonia de decorare Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler / Foto: Ministerul Educației – Facebook
Cu prilejul Zilei Naționale a României, președintele Klaus Iohannis a semnat o serie de decrete de decorare a unor personalități civile în semn de apreciere pentru excelența de care au dat dovadă în întreaga lor activitate dedicată dezvoltării științei și cercetării, precum și pentru contribuția la formarea intelectuală și profesională a tinerelor generații, conform unui comunicat al Administrației prezidențiale. La Ceremonia de decorare de la Palatul Cotroceni a participat și ministrul Educației, Ligia Deca.
  • Ligia Deca și Klaus Iohannis au participat la festivitatea de deschidere a anului școlar 2023-2024 la Școala Gimnazială nr. 162 din Giulești, unde 45% dintre elevi provin din familii dezorganizate și director este profesorul Dorin Stoican, unul dintre cei trei profesori decorați.
  • Klaus Iohannis a deschis anul școlar 2021-2022 la Liceul Tehnologic „Carol I” din Valea Doftanei, unde director este profesoara Steluța Elena Pralea, care a fost desemnată directorul anului 2020 pentru inovare în educație, conform adevarul.ro. Steluţa Elena Pralea este unul dintre cei trei profesori care au primit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler

În cadrul ceremoniei, Președintele României, Klaus Iohannis a conferit:

Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor domnului dr. fiz. Petrovici Mihai, directorul Departamentului de Fizică Hadronică al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”;

Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler domnului dr. ing. Silivestru Valentin, director general al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Turbomotoare COMOTI.

Pentru excelență în întreaga activitate dedicată învățământului superior sociologic, Președintele României a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler doamnei Voinea Maria, profesor emerit, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București.

Totodată, în semn de apreciere pentru profesionalismul și dăruirea puse în slujba actului educațional, contribuind în mod exemplar la formarea intelectuală și civică a tinerelor generații, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler:

*  doamnei Gealepu Elena-Alina, director, Școala Gimnazială nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino”, Pucioasa, județul Dâmbovița;

*  doamnei Pralea Steluța Elena, director, Liceul Tehnologic „Carol I”, Valea Doftanei, județul Prahova;

*  domnului Stoican Dorin, director, Școala Gimnazială nr. 162, sector 1, Municipiul București.

Pentru rezultatele importante obținute în procesul de formare intelectuală și umană a tinerelor generații, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler:

Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu”, Recaș, județul Timiș;

Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, Bistrița, județul Bistrița-Năsăud;

Colegiului Economic „Pintea Viteazul”, Cavnic, județul Maramureș;

Colegiului Tehnic „Ion Holban”, Iași, județul Iași;

Liceului „Voievodul Mircea”, Târgoviște, județul Dâmbovița;

Liceului Tehnic Buzău, județul Buzău;

Liceului Tehnologic de Turism, Călimănești, județul Vâlcea;

Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu”, Hațeg, județul Hunedoara;

Școlii Gimnaziale „Uruguay”, sector 1, București.


1 comment
  1. Bine ca Ficusul da tinichele peste tot. Cred ca l-au refuzat multi pana sa-i gaseasca pe cei din articol ce n-au de-a face cu excelenta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„De ce vă mai zbateți atâta să faceți metodologie-cadru când ei oricum mor”, mi-a spus un consilier acum câțiva ani – Myriam, profesoara copiilor din spitale / Povestea oamenilor care se zbat de multe ori cu propriile resurse să țină școala în viață pe secțiile de oncologie pediatrică

Pe 14 septembrie 2020, Alexandra a luat parte la deschiderea primului an școlar din viața ei. Intra în clasa pregătitoare, un moment pe care-l aștepta cu entuziasm și de care…
Vezi articolul

Klaus Iohannis în cartea „Pas cu pas”: Consider că este profund în neregulă dacă președintele țării vorbește de rău despre dascăli, despre elevi sau despre părinți, ori dacă îi răzvrătește pe unii împotriva celorlalți. Este greu să aștepți de la un profesor de liceu să aibă performanțe excepționale dacă nu reușește să întrețină o familie cu salariul pe care îl primește

„Președintele sau premierul țării noastre nu poate să iasă la televizor și să facă afirmații depreciative la adresa unei întregi caste profesionale. Este pur și simplu inadmisibil, iar acest lucru…
Vezi articolul

Daniel David, despre planurile-cadru de liceu: Orice ministru va veni trebuie să încheie reforma curriculară la nivelul liceului. Dacă nu face lucrul acesta, ne batem joc de potențialul de inteligență și de creativitate pe care tinerii din România îl au

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David ,a spus ca reforma curriculară de la liceu trebuie să se finalizeze, indiferent de ministru. „Orice ministru va veni trebuie să încheie reforma curriculară”,…
Vezi articolul