Tulcea: Centrul Danubius-RI ar putea fi funcțional anul viitor

179 de vizualizări
Delta Dunării / Foto: GeoEcoMar
Centrul de excelenţă pentru studii avansate pentru sistemele fluviu-mare Danubius RI va deveni funcţional în actualul exerciţiu financiar european şi va concentra expertiza cercetătorilor din cel puţin 11 state europene, potivit Agerpres. Sursa îl citează pe directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcoMar), Adrian Stănică, potrivit căruia propunerea de proiect major va fi depusă spre finanţare la Comisia Europeană până la finele acestui an de consorţiul condus de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice (INCDSB).

Adrian Stanică, pentru Agerpres:

  • „Crearea acestei propuneri de proiect major este un efort foarte mare. (…) Dacă propunerea este acceptată, iar colegii mei de la INCDSB au colaborat foarte bine cu cei de la Jaspers, cei care verifică aplicaţiile de proiecte europene, suntem la doi paşi de depunere şi la alţi doi paşi de aprobare. Dacă totul merge bine, ar trebui ca primele lucrări efective să înceapă în luna august a anului 2022”.

În calitate de coordonator al proiectului Danubius RI, el a mai spus că, în paralel, România a depus anul trecut la Comisia Europeană documentele necesare înfiinţării organizaţiei Danubius European Research Infrastructure Consortium (Danubius ERIC) care va asigura managementul proiectului major şi va fi coordonată de România:

  • „Anul trecut, am depus la Comisia Europeană documentele pentru a crea Danubius ERIC, am primit răspunsul pozitiv acum câteva luni. Avem câteva recomandări de materiale suplimentare şi suntem în procedura de a crea Danubius ERIC. Dacă totul merge bine, la începutul anului 2023, Comisia Europeană ar trebui să anunţe oficial înfiinţarea Danubius ERIC. Alături de România, susţinere şi participare vin din mai multe state, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Italia, Olanda, Germania, Grecia, Bulgaria, Moldova, Ucraina. În ultima perioadă, am primit scrisoare de interes şi susţinere şi din partea Portugaliei”.

Centrul Danubius RI are deja un sediu în comuna Murighiol şi va avea echipe de specialişti şi infrastructuri de cercetare în zece state europene, urmând să acopere sisteme fluviu-mare din nordul Scoţiei, estuarul Tamisei, deltele din nord-vestul Mării Mediterane, dar şi sistemul similar din Grecia.

Adrian Stănică participă zilele acestea la cea de-a 28-a ediţie a simpozionului internaţional Delte şi zone umede, în cadrul căreia a prezentat o lucrare pe tema acestui proiect pan-european de cercetare.

Simpozionul este organizat de Institutul Naţional Delta Dunării (INDD) şi reuneşte cercetători din 18 state.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Medicul Marian Stamate: Rezidențiatul, în forma actuală, este clar învechit, este nepotrivit nevoilor actuale ale unui sistem modern de sănătate. Ideea este că sistemul ar trebui să lase rezidenții să-și aleagă specialitatea pentru care se simt înclinați cu totul și apoi să le asigure o pregătire uniformă

Marian Stamate, medic primar ORL la Spitalul Clinic Colțea, a declarat că „rezidențiatul, în forma actuală, este clar învechit, este nepotrivit nevoilor actuale ale unui sistem modern de sănătate, de…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

4 zile pe săptămână cu prezență fizică la școală și o zi cu ore online, pentru elevii de clasa a XII-a de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. Director: În momentul în care se pune presiunea examenelor, avem copii care ne spun că sunt tot mai obosiți

Elevii de clasa a XII-a de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara merg la cursuri 4 zile pe săptămână, iar în ultima zi orele se desfășoară online, din anul școlar…
Vezi articolul

Ministerul Educației a cerut procurorilor informații despre cazul șefului serviciului examene și concursuri, Sorin Spineanu-Dobrotă, reținut pentru acuzația de viol asupra unui elev și agresiune sexuală asupra altuia, pentru a-l putea suspenda din funcție „în regim de urgență”

Ministerul Educației anunță într-un punct de vedere oferit jurnaliștilor acreditați că a solicitat parchetului informații despre situația profesorului Sorin Spineanu-Dobrotă, angajat al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație…
Vezi articolul

Conducerea Inspectoratului Școlar Dolj și-a dat demisia în urma situației de la Școala Gimnazială Filiași, care a rămas fără conducere înaintea începerii anului școlar, după ce numirile din pix ale interimarilor au stârnit o revoltă în rândul părinților și profesorilor

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj și-a dat demisia în urma situației controversate de la Școala Gimnazială din Filiași, potrivit presei locale. Jurnaldecraiova.ro scrie că inspectorul școlar general Alexandru Gâdăr și…
Vezi articolul