Turcan: Alocațiile intră majorate cu 20% de la 1 februarie

2.727 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Alocațiile copiilor intră majorate cu 20% de la 1 februarie, a anunțat miercuri seara Ministrul Muncii, Raluca Turcan, la TVR 1. Astfel, alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani ajunge la suma de 214 lei pe lună. Turcan face referire la un proiect de lege, aprobat anul trecut de Senat, care prevede majorarea cu 20% a alocațiilor copiilor de la 1 ianuarie. Același proiect mai prevede ca din 2022, suma alocației să fie indexată anual cu rata inflației.

„Alocațiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocațiilor avem o lege în Parlament și vom vedea acolo dacă se menține și a doua tranșă”, a declarat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii anunțase și pe 31 decembrie 2020 că alocațiile vor fi majorate cu 20% din 1 ianuarie.

„Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar”, a transmis atunci ministrul Muncii, citată de Digi24.

Ea a precizat că alocațiile pentru copiii până în doi ani și pentru copiii cu handicap, cu vârsta de maximum 18 ani, vor creşte la suma de 427 de lei pe lună.

„Pentru copiii până în 2 ani şi copiii cu handicap până la 18 ani, cuantumul alocaţiei va fi de 427 de lei lunar”, a mai spus la finalul lunii ianuarie ministrul Muncii.

Sursă foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planuri-cadru 2025. Directoarea Daniela Orășanu: Cu toate supărările care vin din altă parte, pentru liceul tehnologic este o variantă foarte faină / Trei provocări pentru managerii de licee

Cu toate supărările care vin din altă parte, pentru liceul tehnologic este o variantă foarte faină de plan-cadru, spune directoarea Daniela Orășanu de la Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea”…
Vezi articolul

BREAKING Sindicatele acuză purtătorul de cuvânt al Guvernului că a dat informații incorecte într-un comunicat oficial: Sindicatele nu au fost de acord cu eșalonarea creșterilor salariale pe 3 ani, prin noua lege a salarizării

Într-un comunicat comun al federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar, FSLI și FSE „Spiru Haret”, către sindicatele afiliate, obținut de Edupedu.ro, acestea susțin că purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru,…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Apel al organizației Aspire Teachers către ministrul Daniel David să asculte vocile profesorilor și directorilor de școli / „E o mare nebunie. Deși suntem în concediu, am mers la școală zilnic săptămâna trecută și vom merge și săptămâna aceasta. Refacem toate încadrările pentru anul viitor” – cadru didactic

„Cerem să ascultați vocile celor din școli care trag un semnal de alarmă și afirmă că schimbările propuse nu sunt fezabile în această formulă”, scriu reprezentanții Aspire Teachers într-un apel publicat luni,…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor și alte câteva ONG-uri și companii apără modelul prin care o treime dintre elevii oricărei clase vor primi burse de merit: ar putea duce la o “distribuție mai echitabilă a resurselor” / Noua reglementare – criticată de Avocatul Poporului

Noul model de alocare a burselor de merit, promovat de Ministerul Educației în baza noii legi a învățământului preuniversitar, model prin care 30% dintre elevii unei clase urmează să primească…
Vezi articolul