UCLA – universitatea californiană aflată în top 50 – a înființat un institut care studiază bunătatea

458 de vizualizări
Foto: pixabay.com
Universitatea California din Los Angeles (UCLA) a lansat oficial, miercuri, Institutul pentru Bunătate. Institutul înființat de prestigioasa universitate americană „va adopta o abordare interdisciplinară pentru înțelegerea bunătății, prin evoluție, biologie, psihologie, economie, cultură și sociologie”, a explicat UCLA într-un comunicat, relatează Agerpres.

Institutul pentru Bunătate va funcționa în cadrul departamentului de științe sociale al University of California, Los Angeles.

Darnell Hunt, decanul departamentului de științe sociale, a declarat că „Institutul de Bunătate Bedari al UCLA încearcă să fie un antidot al contextului politic global actual, al violenței și al tensiunilor”

„Viziunea noastră este că trăim cu toţii într-o lume în care umanitatea descoperă şi pune în aplicare bunătatea care se află în fiecare dintre noi”, a spus Matthew Harris, cofondator al institutului, citat de Agerpres. Acesta a susținut că „va fi nevoie de numeroase cercetări pentru a înțelege de ce bunătatea poate fi atât de rară în lumea modernă”.

Agenția de presă adaugă că studiile ştiinţifice au demonstrat că actele de bunătate au un impact pozitiv asupra sănătăţii fizice şi psihice a autorilor lor şi că pot fi „contagioase” pentru cei care sunt martori la acestea.

University of California, Los Angeles (UCLA), este pe locul 35 în Clasamentul internațional al universităților QS 2020 și pe locul 11 în Top Shanghai.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Datele personale ale profesorilor: Ministerul Educației va verifica declarațiile de vaccinare ale angajaților din școli, cu ajutorul Registrului de vaccinare, anunță Cîmpeanu / Ministrul, vineri: Conducerile școlilor decid verificarea

Ministerul Educației va verifica datele privind vaccinarea angajaților din școli, folosite pentru a stabili dacă o școală funcționează fizic sau online, în baza pragului de vaccinare de 60%, a spus…
Vezi articolul

Directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, Andreia Bodea: Unii elevi nu mai înțeleg pentru ce trebuie să învețe. Un elev de 17 ani mi-a spus că vrea să dea un tun și să se retragă. Noi în școală oferim modele, dar părinții nu ne lasă să ne facem treaba

Directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, Andreia Bodea, spune într-un interviu acordat TVR2, în emisiunea Educația la putere, că „unii elevi nu mai înțeleg pentru ce trebuie să…
Vezi articolul

Atac la profesori al fostului președinte francez Nicolas Sarkozy, care spune că sunt mulți și muncesc „doar 6 luni pe an” / Ministra Educației, Anne Genetet, le ia apărarea: „Profesorii noștri lucrează mult, uneori în condiții foarte dificile”

Ministra Educației din Franța, Anne Genetet, a luat apărarea profesorilor după ce fostul președinte Nicolas Sarkozy a afirmat, în cadrul unei conferințe, că „profesorii nu lucrează decât șase luni pe…
Vezi articolul