UEFISCDI anunță lansarea competiției de proiecte colaborative de cercetare, asociată Mecanismului Financiar Norvegian

195 de vizualizări
Foto: uefiscdi.gov.ro
Instituția din subordinea Ministerului Educației care finanțează cercetarea pe bază de concursuri de proiecte anunță lansarea competiției pentru proiecte colaborative de cercetare din cadrul „Programului Cercetare”, asociată Mecanismului Financiar Norvegian 2014 – 2021. Competiția urmărește susținerea cooperării între cercetătorii din România și Norvegia și este deschisă atât pentru proiecte de cercetare fundamentală, cât și pentru proiecte de cercetare aplicativă, transmite Agerpres.

UEFISCDI precizează că ariile tematice pe care se pot înscrie proiectele sunt energie, mediu, sănătate, științe sociale și umaniste, ICT și biotehnologii, fiind încurajată interdisciplinaritatea.

„Propunerile de proiect sunt depuse de un consorțiu format din cel puțin o organizație de cercetare din România şi una din Norvegia, deponentul fiind organizația din România (Project Promoter – PP), companiile având posibilitatea de a participa în calitate de parteneri”, informează UEFISCDI, într-un comunicat de presă.

Bugetul competiției este în valoare de 24.687.500 euro, din care cel puțin 10% este alocat tematicii „Roma inclusion and empowerment”, notează Agerpres. Valoarea minimă a unui proiect este de 500.000 euro, iar valoarea maximă este de 1.200.000 euro. Durata unui proiect este de maximum 36 luni, cu posibilitatea prelungirii cu 6 – 9 luni, fără fonduri suplimentare.

Instituția precizează că, „în vederea facilitării întâlnirii între cercetătorii din România şi Norvegia, pentru stabilirea de parteneriate care să se materializeze în propuneri de ‘Proiecte colaborative de cercetare’, este deschisă competiția pentru ‘Proiecte de Mobilități’. Bugetul alocat competiției este în valoare de 90.000 euro (fondul bilateral), valoarea maximă pentru efectuarea unei mobilități fiind de 1.200 euro pentru mobilități România – Norvegia/Norvegia – România. Ariile tematice sunt corelate cu cele pentru Proiectele colaborative de cercetare, fiind estimat un număr de 15 mobilități finanțate pentru fiecare arie tematică„.

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) gestionează 22% din banii pe care statul îi alocă cercetării. UEFISCDI împarte acești bani către institute de cercetare, universități și cercetători pe bază de competiții, astfel încât sumele ajung la echipele câștigătoare în competițiile de proiecte.

Vezi aici comunicatul UEFISCDI

Foto: uefiscdi.gov.ro


1 comment
  1. Bun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Curtea de Apel Constanța sesizează Curtea Constituțională pe tema ordonanței 159/2022 cu transportul elevilor navetiști, într-un proces deschis de Asociația Elevilor din Constanța / Instanța arată în încheiere că decontul navetei poate fi discriminatoriu față de elevii care au gratuitate

Asociația Elevilor din Constanța se va judeca din nou cu Ministerul Educației la Curtea Constituțională, pe subiectul transportului elevilor navetiști, după ce a fost admisă cererea acestora de către Curtea…
Vezi articolul

„Mai bine toboșar, decât trompetist” – reacția ironică a profesoarei Monica Halaszi la președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în dezbaterea pe programa de literatură română propusă la clasa a IX-a

Reacție ironică a profesoarei Monica Halaszi la intervenția președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care a ieșit public în apărarea reorganizării pe criterii cronologice a literaturii române în noua programă pentru…
Vezi articolul

Rezultate admitere liceu 2024. Peste 1.600 de candidați au rămas nerepartizați. Cei mai mulți elevi care n-au prins un loc la liceu sunt din județele Constanța, Prahova și Giurgiu / În București, un candidat cu media 8.92 nu a fost repartizat

Peste 1.600 de candidați au rămas nerepartizați în prima etapă de admitere la liceu 2024, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației. Concret, 1.607 de elevi care au completat fișa de…
Vezi articolul

Premierul Florin Cîțu anulează decizia ministrului Sănătății și le transmite părinților să nu vină cu acordul de testare a copiilor din prima zi de școală: Cineva s-a grăbit sa pună acel document în spațiul public. Nu trebuie să vină lumea cu formularul completat la școală

Premierul Florin Cîțu l-a criticat astăzi pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru publicarea formularului de consimțământ al părinților pentru testarea antigen a copiilor la școală și pentru recomandarea transmisă de…
Vezi articolul

Doar vaccinarea cadrelor didactice și a personalului auxiliar nu asigură un status imunologic, în așa fel încât să permită imediat deschiderea școliilor, spune Ioana Stăncel, expert în politici de sănătate publică

Doar vaccinarea cadrelor didactice și a personalului auxiliar nu asigură un status imunologic, în așa fel încât să permită imediat deschiderea școliilor, a explicat la Digi24 Ioana Stăncel, expert în…
Vezi articolul