ULTIMA ORĂ Calendarul anului școlar 2026-2027. Cursurile încep pe 7 septembrie 2026, durează 36 de săptămâni și se încheie pe 18 iunie – proiect

11.499 de vizualizări
Structura anului şcolar 2026-2027 / Proiect Ministerul Educației și Cercetării
Cursurile anului școlar 2026 – 2027 încep pe 7 septembrie 2026 și se încheie pe 18 iunie 2027. Anul şcolar 2026-2027 începe la data de 1 septembrie 2026, se încheie la data de 31 august 2027 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. conform proiectul de ordin privind structura anului școlar 2026-2027, pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării, vineri, 23 ianuarie.
Când termină cursurile elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a
  1. pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2027;
  2. pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 11 iunie 2027
  3. pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia clasei a IX-a și a claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 25 iunie 2027;
  4. pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare. 
Structura anului şcolar 2026-2027 

Art. 2 (1) Anul şcolar 2026-2027 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel: 

a) intervale de cursuri: 

Modul 1 – de luni, 7 septembrie 2026, până vineri, 23 octombrie 2026; 

Modul 2 – de luni, 2 noiembrie 2026, până marți, 22 decembrie 2026; 

Modul 3 – de luni, 11 ianuarie 2027, până vineri, 19 februarie 2027 sau vineri, 26 februarie 2027, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ; 

Modul 4 – de luni, 1 martie 2027 sau luni, 8 martie 2027, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 23 aprilie 2027; 

Modul 5 – de miercuri, 5 mai 2027 până vineri, 18 iunie 2027; 

b) intervale de vacanță: 

– de sâmbătă, 24 octombrie 2026, până duminică, 1 noiembrie 2026; 

– de miercuri, 23 decembrie 2026, până duminică, 10 ianuarie 2027; 

– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 22 februarie – 7 martie 2027; 

– de sâmbătă, 24 aprilie 2027, până marți, 4 mai 2027; 

– de sâmbătă, 19 iunie 2027, până duminică, 5 septembrie 2027. (

2) Fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 octombrie 2026, structura detaliată a anului școlar, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia.

5 octombrie 2026 este zi liberă

Art. 3 În ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri. 

„Şcoala altfel” și Programul „Săptămâna verde” în anul școlar 2026-2027

Art. 4 (1) Programul naţional „Şcoala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite. 

(2) La clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică și din învăţământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, se organizează activităţi de instruire practică urmărind și scopul acestor programe. 

(3) La clasele din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, se organizează activităţi de instruire practică. Art. 5 În situaţia suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare. 

DOCUMENT Proiect Ordin privind structura anului şcolar 2026 – 2027


2 comments
  1. Școala nu ar trebui să înceapă pe 7 septembrie sub nicio formă!!!!!!!!!!
    Ci pe 14 septembrie, ca în 2020.

  2. Măi oameni buni nu mai puneți începutul sau sfârșitul modulelor in mijlocul săptămânii că oricum săptămânile alea sunt degeaba, nu se face nimic, elevii și o bună parte a profesorilor își iau vacanță și fac punte, ce credeți că s-au făcut undeva ore pe 8 și 9 ianuarie? sau o să se facă ceva când ne întoarcem din vacanța de Paște?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Legile educației vor fi discutate în Parlament în comisii separate, nu în comisie reunită, spune Sorin Cîmpeanu, senator liberal / Ligia Deca anunțase procedură accelerată de trecere a proiectelor prin Legislativ

Fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, senator liberal și membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, a declarat miercuri că proiectele de Legi ale educației vor fi discutate în Parlament…
Vezi articolul

Reprezentanții studenților cer bani la rectificarea bugetară pentru suplimentarea burselor, altfel „s-ar ajunge la premiera istorică a scăderii numărului de studenți bursieri”

Reprezentanții studenților solicită premierului Florin Cîțu și ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, să asigure suplimentarea fondului de burse pentru studenți pentru a majora subvenția cu 41 de lei/lună, respectând creșterea cuantumului unei…
Vezi articolul

Testele de antrenament pentru elevii care vor da Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat 2023 nu vor mai fi publicate, spune șeful instituției care face subiectele de examen: „Pot fi folosite cele din anii anteriori”

În anul școlar 2022-2023, nu o să mai fie publicate teste de antrenament pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a, cei care urmează să susțină Evaluarea Națională și examenul…
Vezi articolul

Părinții elevilor de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Turda cer demisia directoarei pentru „pentru gravele deficiențe manageriale” / Mai mulți profesori au intrat în grevă japoneză săptămâna trecută, după ce un interlop ar fi predat la liceu

Comitetul reprezentativ al părinților, compus din reprezentanții părinților fiecărei clase a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Turda, a decis, cu unanimitate de voturi, demisia directoarei liceului „pentru gravele deficiențe manageriale”…
Vezi articolul