ULTIMA ORĂ Concursul de directori 2022, sesiunea a treia, va fi lansat luna aceasta, imediat după Bacalaureat. Înscrierile încep pe 28 iunie, anunță ministrul Educației

7.734 de vizualizări
Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com
Înscrierile la o nouă etapă a concursului de directori vor începe luna aceasta, pe 28 iunie, potrivit anunțului făcut în Parlament de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Înscrierile încep imediat după finalizarea examenului de Bacalaureat, rezultatele inițiale fiind anunțate, potrivit calendarului, chiar pe 27 iunie, cele finale – pe 1 iulie.

„În data de 27 iunie, de azi într-o saptămână, va demara a treia rundă”, a declarat ministrul Cîmpeanu. „Iar pe 28 iunie vor putea deja să își depună dosarele de candidatură colegii profesori care vor să devină directori”, a mai precizat ministrul, în raspuns la acuzațiile de politizare a conducerii școlilor și a educației, aduse de Opoziție.

Reamintim că până acum s-au derulat două sesiuni ale concursului de directori, iar ministrul Cîmpeanu a declarat la dezbaterea „Director de viitor”, organizată de Edupedu.ro și Asociația pentru Valori în Educație, că 20% dintre posturi au rămas neocupate. Tot atunci a anunțat și această a treia etapă. Concret, în primele două etape au fost ocupate 6.969 de posturi de director adjunct și directori, din cele 8.692 de posturi scoase la concurs. Cele rămase neocupate sunt 1.723 de posturi.

Ministrul a spus atunci că trebuie îmbunătățită organizarea probei scrise, încât să se folosească tehnologia, “iar corectarea digitalizată poate evita interpretări și acuze”, a spus ministrul. “De asemenea, e nevoie de îmbunătățirea comunicării între unitățile de învățământ și candidați. Aceștia din urmă trebuie să știe bine probleme școlii”, a subliniat Sorin Cîmpeanu.

Cât despre salarizare, ministrul Educației a recunoscut că un director ar trebui să aibă cel mai mare salariu din unitatea de învățământ, după modelul rectorilor în universități.

Articol în curs de actualizare

Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Daca recunoaste, de ce nu le mareste?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Angajații școlii pot lua telefoanele elevilor care folosesc dispozitivele în timpul orei și trebuie să le restituie obligatoriu unui părinte la finalul cursurilor – proiect Statutul Elevului / Dispare obligația ca în timpul orei telefoanele să fie ținute într-un loc special din clasă

Angajații școlii pot lua telefonul unui elev dacă acesta îl folosește în timpul orei, fără permisiune și sunt obligați să îl restituie unui părinte sau elevului major, la finalul orelor…
Vezi articolul

Vom verifica în prima inspecție tematică modul în care se organizează orele remediale, pentru că cele 2 ore de activități trebuie să figureze distinct în orar, spune Florian Lixandru, inspector școlar general București

Șeful ISMB, Florian Lixandru, a spus că la prima inspecție tematică în școli, inspectorii vor verifica modul în care se organizează orele remediale. Este vorba despre obligativitatea învățătorilor de a…
Vezi articolul

Proiectul SuperTeach este realizat cu sprijinul Telekom Romania

Ari Pokka, director de școală în Finanda: A venit vremea să reinventăm școala cu totul, să avem complet alte strategii de predare, nu să ne predăm, să spunem că nu avem cu ce și să nu facem nimic

Educația trebuie reinventată acum, iar profesorii nu trebuie să se predea și să spună că nu au cu ce, trebuie să se gândească în ce mod pot să pregătească copiii…
Vezi articolul
Titularizarea

Profesorii suplinitori calificați cu note peste 7 la Titularizare 2025, în pericol să fie eliminați din școli, pentru că nu sunt cuprinși în procedura pentru încadrarea cadrelor didactice în anul școlar 2025-2026

Profesorii suplinitori care au dat concursul de Titularizare 2025 și au luat note peste 7 nu sunt cuprinși în procedura pentru încadrarea cadrelor didactice pentru anul școlar 2025-2026, după cum…
Vezi articolul

Cursuri de Neuroştiinţă și Medii virtuale de învățare în noile programe de licență „Educație timpurie” și „Pedagogia învățământului primar” – proiect de metodologii

Ministerul Educației a lansat în consultare publică metodologiile privind înființarea și organizarea programelor de studii universitare de licență „Educație timpurie” și „Pedagogia învățământului primar”. Pe lângă disciplinele consacrate, viitorii profesori…
Vezi articolul