ULTIMA ORĂ Concursul pentru rezidențiat rămâne neschimbat, anunță Ministerul Sănătății, după consultări cu studenții: examenul de intrare va fi în continuare național, pe domeniile medicină, medicină dentară și farmacie

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
Rezidențiatul rămâne neschimbat, anunță Ministerul Sănătății, după consultări cu asociațiile de studenți din universitățile de medicină cu privire la proiectul de ordonanță de urgență (OUG) lansat pe 26 august în dezbatere publică. Concursul de intrare la rezidențiat va fi în continuare național, pe domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, potrivit unui comunicat de presă.

În urma discuțiilor dintre ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și reprezentanții studenților, ministerul Sănătății a decis că susținere punctului de vedere majoritar al studenților „de a continua organizarea concursului de rezidențiat prin concurs unitar, național, pentru domeniul medicină, domeniul medicină dentară şi, respectiv, domeniul farmacie, cu tematică şi bibliografie unice”, conform sursei citate.

  • În proiectul de ordonanță de urgență (OUG) care a fost în consultare publică până în primele zile ale lunii septembrie era prevăzut ca rezidențiatul să se organizeze prin concurs pe patru subdomenii – specialități medicale, specialități chirurgicale, specialități paraclinice și de laborator și subdomeniul anestezie și terapie intensivă și medicină de urgență.

În plus, Ministerul Sănătății anunță în informarea de presă că ia în calcul „prelungirea termenului minim de comunicare a bibliografiei de concurs de la 6 luni, la 12 luni”.

Ministerul Sănătății precizează în comunicat doar de concursul de rezidențiat (intrarea în rezidențiat), nu și de examenul de ieșire (promovare a rezidențiatului), ceea ce lasă de înțeles că va rămâne în ordonanța de urgență finală așa cum e prevăzut în proiectul de OUG: cu subiecte unice la nivel național (detalii aici).

Redăm integral comunicatul de presă mai jos:

Forma de organizare a concursului de rezidențiat va rămâne nemodificată

În urma unor consultări interne, asociațiile studenților la medicină din universitățile și facultățile de profil au informat Ministerul Sănătății cu privire la faptul că majoritatea studenților au optat pentru menținerea actualei forme de desfășurare a concursului de rezidențiat.

În urma discuțiilor dintre ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila și reprezentanții studenților, s-a ajuns la un acord privind susținerea punctului de vedere majoritar al studenților de a continua organizarea concursului de rezidențiat prin concurs unitar, național, pentru domeniul medicină, domeniul medicină dentară şi, respectiv, domeniul farmacie, cu tematică şi bibliografie unice.

De asemenea, Ministerul Sănătății susține prelungirea termenului minim de comunicare a bibliografiei de concurs de la 6 luni, la 12 luni.

Reprezentanții studenților au apreciat, de asemenea, modificarea recent adoptată de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, care permite recunoașterea stagiilor de practică efectuate în străinătate direct de către coordonatorul de rezidențiat din centrul în care aceștia își desfășoară activitatea”.

Foto: © Indiemonozar | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministrul Sănătății, despre noul rezidențiat: Suntem în etapa în care rezidențiatul va fi preluat de către universități / Stagiile făcute în străinătate vor fi recunoscute de ele, iar calificarea profesională – de Colegiul Medicilor
Modificări la Rezidențiat. Din 2026, concursul se va da pe patru subdomenii și subiectele de la examenul de ieșire vor fi unice la nivel național – proiect de Ordonanță de urgență / Dispare interdicția pregătirii de specialitate în afara timpului de lucru

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ana-Maria, elevă în clasa a VIII-a: „Nu e în regulă că unii profesori se axează pe ce știu elevii pe de rost. Îmi pun o notă doar ca să spună că mi-au pus o notă, iar peste câteva luni eu nu mai știu absolut nimic și lor nu le mai pasă de ceea ce știu eu sau nu”

Anamaria, elevă în clasa a VIII-a, spune că după opt ani de școală și peste un an de învățat în sistem online, ar „fugi” de sistemul educațional românesc. Întrebată la…
Vezi articolul

PROIECT Elevii de clasele IX-XII trebuie să știe să creeze conținut digital, să folosească inteligența artificială responsabil și să ia atitudine în caz de hărțuire online. Cadrul de competențe digitale 2024, în consultare

Un elev de liceu ar trebui să știe să creeze conținut digital divers, să folosească inteligența artificială în mod etic și cu responsabilitate și să ia atitudine în caz că…
Vezi articolul

OFICIAL Regulile de angajare pentru cercetătorii din institute, actualizate după 21 de ani / Posturile vacante se ocupă doar prin concurs public / Rezultatele, CV-ul și lista publicațiilor candidatului câștigător se urcă obligatoriu pe site-ul institutelor

Regulile de angajare pentru cercetătorii din institute au fost actualizate după 21 de ani. Noua lege menționează că ocuparea posturilor vacante se va face exclusiv prin concurs public, iar institutele…
Vezi articolul

Mai multe pergamente rulate, vechi de aproape 2.000 de ani și carbonizate după erupția vulcanului Vezuviu, descifrate cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Trei cercetători au fost premiați cu sute de mii de euro

Trei cercetători au câştigat un premiu de 648.000 de euro după ce au reuşit să descifreze cu ajutorul inteligenţei artificiale o mică parte dintr-un lot de manuscrise din Antichitate, vechi…
Vezi articolul