ULTIMA ORĂ Curtea Constituțională a dat undă verde ca statul român să piardă 500 de hectare de teren, date gratuit Universității de Științele Vieții din Timișoara / Curtea și-a negat deciziile precedente în spețe similare

33.109 vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Curtea Constituțională a respins marți o sesizare de neconstituționalitate depusă de fostul președinte Klaus Iohannis privind legea care vizează cedarea gratuită de către statul român a peste 500 de hectare de teren către Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, potrivit unui comunicat al Curții. Președintele Iohannis a atacat legea la Curtea Constituțională încă din 10 ianuarie 2024. CCR, instituție condusă de Marian Enache, a amânat decizia în repetate rânduri, deși în alte situații similare a decis că legile respective sunt neconstituționale, scrie G4Media.ro.

Decizia a trecut cu scorul 6-3 și există opinii separate, potrivit informațiilor G4Media.

Legea a fost inițiată de Sorin Cîmpeanu, senator PNL și rector al unei universități din București, și de alți parlamentari din PSD, PNL, USR și AUR.

Preşedintele Iohannis a făcut o sesizare asupra Legii privind transmiterea unor terenuri cu construcţiile aferente, din domeniul public şi privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara.

Președintele a aratăt că CCR s-a pronunțat deja în cauze similare (Decizia nr. 600/2005, Decizia nr. 970/2007, Decizia nr. 494/2013 și Decizia nr. 574/2014).

Cum a justificat CCR faptul că a aprobat legea, deși în trecut respinsese legi similare? ”Curtea a reţinut că bunurile imobile vizate de legea supusă controlului nu sunt obiect exclusiv al proprietăţii publice, astfel cum acesta este conturat prin dispoziţiile art. 136 alin. (3) din Constituţie. Distinct de jurisprudenţa sa prin care a statuat că transferul interdomenial al unor astfel de bunuri trebuie realizat prin acte de reglementare secundară (hotărâri ale Guvernului) Curtea a constatat că, prin legea criticată, au fost valorificate dispoziţii legale care configurează regimul proprietăţii publice asupra bunurilor imobile aflate în administrarea instituţiilor de învăţământ superior de stat în domeniul agricol, în considerarea obiectivului de susţinere a activităţii de utilitate publică constând în cercetarea-dezvoltarea-inovarea din domeniul agricol şi a fost astfel transpusă, în plan legal, obligaţia constituţională a statului de a asigura stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național, ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic”, a scris CCR într-un comunicat remis marți.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


4 comments
  1. Ce de șarlatani s-au cuibărit acolo. Tot ei i-au dezavantajat recent și pe militari de dreptul de a-și actualiza pensiile astfel că în prezent sistemul e plin de inechitați. Să vă fie rușine moșălai jalnici!

  2. Curtea Constituțională actuală nu este legitimă, este un cuib de vipere numite pe salarii si privilegii halucinante sa apere interesele unor smecheri. Daca se mai intreaba cineva cine sunt cei care conduc din umbra totul, sa se uite in curtea Curtii. Dl. Dan are o misiune grea, dar nu imposibila, sa determine adoptarea unei legi de alegere prin vot universal a membrilor Curtii. Iar candidatii trebuie sa nu aibe condamnari, sa aibe studii juridice si 25 de ani experienta in domeniul juridic.

  3. Curtea Constituțională actuală este total defectă.

    Legiferează efectiv pe bandă rulantă, adică este chiar ea neconstituțională.

    Mai grav își încalcă propriile decizii fără sa fi apărut elemente juridice noi in spețe.

    Gravă direcția in care se merge.

    Și ca sa fie perfect acum nu mai poate fi dres Busuiocul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cinci liceeni au câștigat un concurs cu tema „Drepturile omului în timpul pandemiei”, organizat de Ambasada SUA. Atașatul cultural, William O’Connor: Pentru mine e uluitor să văd unde a ajuns această națiune în 30 de ani

Câştigătorii concursului „Drepturile omului în timpul pandemiei”, organizat pentru liceeni de Ambasada SUA la București, au fost desemnați, miercuri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc online, transmite Agerpres.…
Vezi articolul

INTERVIU Daris Mănescu, elevul de clasa a XI-a care a publicat o carte despre teoria sa legată de întemeierea Țării Românești: Domnul meu profesor Claudiu Mărăcine a fost inspirația mea / E foarte deschis și îi pasă mai mult să înțelegem în sine evenimentele istorice, decât să punem accentul pe memorarea anilor

Daris Mănescu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, a lansat o carte scrisă despre întemeierea Țării Românești. Are o teorie diferită pe care…
Vezi articolul
Agenția Națională Antidrog

Primele măsuri decise în CSAT privind traficul și consumul de droguri: implementarea planului pentru siguranța școlară, eliminarea lacunelor legislative, extinderea accesului la tratament și recuperare / Grup de lucru pentru elaborarea unui plan de acțiune

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a decis, în ședința de joi, ca primele măsuri privind traficul și consumul de droguri să vizeze: eliminarea lacunelor legislative, extinderea accesului la…
Vezi articolul