ULTIMA ORĂ Marius Carașol, fostul director Transelectrica, condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare și interzicerea unor drepturi, pentru falsificarea diplomei de studii. Decizia nu este definitivă

16.817 vizualizări
Foto: Facebook/Transelectrica
Marius Carașol, fostul director Transelectrica, a fost condamnat în primă instanță la 2 ani și 8 luni de închisoare, precum și interzicerea unor drepturi, pentru falsificarea diplomei de studii. Judecătoria Sectorului 1 București a decis astăzi ca „inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă principală de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare” pentru înșelăciune și uz de fals.

De asemenea, instanța a mai decis „desființarea totală a înscrisului falsificat, respectiv a Diplomei de inginer seria D nr. 0286614, aparent emisă de Universitatea Politehnica București, inclusiv a oricăror copii identificate ale acesteia”.

Decizia poate fi atacată cu apel. Vezi aici decizia instanței.

Amintim că acesta este cel mai mare scandal al studiilor de pe piața energetică românească. O investigație Edupedu.ro a arătat în exclusivitate că Marius Carașol a folosit o diplomă falsă de licență pentru a se putea angaja ca director general al companiei cu capital de stat Transelectrica.

Președintele Transelectrica și-a falsificat CV-ul, spunând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București. Universitatea Politehnica din București a răspuns, pentru Edupedu.ro, următoarele: “Persoana menționată de dumneavoastră în solicitarea transmisă a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”. Carașol nu și-a falsificat, însă, doar CV-ul, ci și diploma sa de inginer.

Carașol a fost trimis în judecată în decembrie 2019, după ce în noiembrie fusese reținut de procurori pentru modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naționale de interes strategic, prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau, nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză. Marius Dănuț Carașol a fost revocat în septembrie atât din funcția de președinte al companiei Transelectrica, cât și din poziția de membru al directoratului Transelectrica, de către Consiliul de Supraveghere al companiei.

EXCLUSIV Dovezile falsului diplomei de inginer din cel mai mare scandal al studiilor de pe piața energetică românească:
Foto: Edupedu.ro

 

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Până pe 10 mai, inspectoratele școlare aprobă numărul de locuri repartizate pentru gradația de merit 2024. Profesorii pot depune dosarele la secretariatele școlilor în perioada 13-21 mai 2024

În perioada 8-10 mai, inspectoratele școlare județene aprobă numărul de locuri repartizate pentru gradația de merit 2024, potrivit calendarului oficial. Tot în această perioada se comunică fișele de (auto)evaluare, numărul…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor: Problema testelor de salivă să fie tratată rapid de Consiliului pentru Soluționarea Contestațiilor / Responsabilii pentru această mascaradă să își dea de urgență demisia

În legătură cu testele de salivă, care întârzie să fie livrate în școli, Consiliul Național al Elevilor solicită Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor „tratarea cu celeritate a acestei probleme și…
Vezi articolul

SURSE Liberala Violeta Vijulie, “expertă în comunicare” și cel mai recent șefa Agenției funcționarilor publici, va fi secretar de stat pe fonduri europene la Ministerul Educației, în locul Mihaelei Popa

Liberala Violeta Vijulie va fi secretar de stat pe fonduri europene la Ministerul Educației, în locul Mihaelei Popa, potrivit surselor Edupedu.ro. Expertă în comunicare, după cum singură se intitulează, Vijulie…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

STUDIU: Banii sunt un puternic motiv de ceartă în multe cupluri din România / Psihoterapeutul Gáspár György – curs online gratuit cu zece lecții și obiceiuri benefice pentru eliberarea de “capcanele trecutului”

Cele mai puternice motive de ceartă în cuplu sunt generate de bani, spun 78% din respondenții unui studiu prezentat de BCR, „Viața de cuplu și banii în România 2024”, la…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu acuză „bâlbe” în hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență București: Nu poate decide asupra universităților, care hotărăsc prin senatul universitar cum continuă cursurile

Decizia de astăzi a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență este o „bâlbâială”, a declarat președintele Consiliului Rectorilor, Sorin Cîmpeanu. Acesta a avertizat că instituția convocată de prefectul Capitalei tocmai…
Vezi articolul