Cele 8 condiții pe care un profesor titular trebuie să le îndeplinească pentru a candida la concursul de directori de școală

27.659 de vizualizări
Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com
Nu pot candida la concursul de directori de școală din 2021 profesorii titulari care au avut statutul de „lucrător al Securității“ sau „colaborator al Securității“, prevede metodologia publicată vineri seară de Ministerul Educației. Condiția exista și la concursul precedent, din 2016.

Pentru a ocupa funcția de director sau de director adjunct, un cadru didactic trebuie să îndeplinească, cumulativ, opt condiții, potrivit documentului publicat de Minister. Acestea sunt:

  1. Este absolvent al învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare în conditiile art. 149 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completarile ulterioare;
  2. Este titular în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă
    nedeterminată;
  3. Are o vechime în învățământul preuniversitar de minim 5 ani;
  4. Are calificativul „Foarte bine“ acordat în ultimii 2 ani școlari lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/ inspectorate școlare/ casele corpului didactic/ Palatul Național al Copiilor/ Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice Ministerului Educației;
  5. Nu a fost sancționat disciplinar în ultimul an școlar anterior anului desfășurării concursului, indiferent de perioada în care și-a desfășurat activitatea și de funcțiile ocupate, funcții didactice, de conducere din unități de învățământ/ inspectorate școlare/ casele corpului didactic/ Palatul Național al Copiilor/ Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre
    judecătorească definitivă de condamnare penală;
  7. Este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Nu a avut statutul de „lucrător al Securității“ sau „colaborator al Securității“.

Metodologia de concurs a fost publicată și poate fi descărcată de aici

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


9 comments
  1. …lucrător sau, colaborator al Securității cui ? Câtă naivitate în exprimare. Corect e: lucrător sau, colaborator al securității statului socialist român sau, lucrător sau colaborator al securității regimului comunist român, în perioada 1948-1989.

  2. De ce calificativ foarte bine doar în ultimii 2 ani ? Pentru un transfer amarat ți se cere calificativ foarte bine în ultimii 5 ani și ca director nu îți trebuie decât în ultimii ani !!!Am crezut în principiile morale ale acestui partid PNL .Sunt dezamăgit ca și mulți alți tineri profesori ! Tot foștii vor accede la funcții iar tinerii se vor linge pe bot scuzați expresia!

  3. …inteligent nu trebuie să fie? Vreo bibliografie nu trebuie să parcurgă? Sau, daca pupă papucul cui trebuie, e 40 la sută admis?

  4. Sau care au in familie securisti….Ar trebui să semneze declarație de condamnare a securității şi că renunță la legături familiale cu acestia.

  5. Calități morale, pedagogice, interesul pt o bună relație elevi-părinți – cadre didactice, dorința de a descoperi aptitudinile elevilor, de a accepta învățare pe baza stilului de învățare a elevului… Acestea și alte calități umane, nu se cer!???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Definitivat 2024. Subiectele și baremele pentru învățători au fost publicate – descarcă / Eseu de 500 de cuvinte despre particularitățile unui roman ce aparține lui Marin Preda sau Mihail Sadoveanu, subiect de examen

Subiectele și baremele de la Definitivat 2024 pentru profesorii învățători au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului durat 4 ore, între orele 9 și 13.…
Vezi articolul

Concurs metodiști 2023-2024. Înscrierile pentru profesorii care pot face inspecții, deschise de mai multe inspectorate școlare – documente / Rezultatele finale se publică până pe 6 octombrie, transmite Ministerul Educației

Înscrierile pentru profesorii care vor să devină metodiști, să îndrume profesori debutanți sau activități de mentorat și să poată lua parte la inspecțiile de specialitate, au fost deschise de către…
Vezi articolul

Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de Litere din București, despre curriculum la decizia elevului din oferta școlii: Elevii la 18 ani au drept de vot, conduc mașina, călătoresc singuri, dar iată că nu avem încredere în ei să își aleagă niște ore

Elevii de liceu au nevoie să le fie acordată mai multă încredere că vor alege opționale potrivite pentru parcursul lor educațional, a declarat Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de…
Vezi articolul