Procedura de interviu pentru concursul de directori de școli, publicată de Ministerul Educației – document / Interviul durează o oră, în timpul prezentării candidatul nu va fi întrerupt, iar proba de competențe digitale se dă pe calculator și durează 15 minute în care și ecranul va fi filmat

14.311 vizualizări
Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com
Procedura operațională pentru proba de interviu, de la concursul de directori de școli, a fost publicată de Ministerul Educației, potrivit siteului scoalaromaneasca.ro. Interviul va avea 3 etape. La proba de competențe digitale candidații trebuie știe să scrie cu diacritice o adresă către ISJ.

Interviul durează 60 de minute, arată procedura. În timpul prezentării Strategiei pe care candidatul a depus-o deja la dosar, acesta nu va fi întrerupt cu întrebări, se arată în document. Proba de competențe digitale se dă pe calculator și durează 15 minute. Totul va fi filmat, inclusiv ecranul candidatului, se mai arată în procedura de examen.

Ce trebuie să facă profesorul ca să demonstreze competențele digitale:

  • Să facă un document într-un program de editare text, poate fi o adresă către inspectoratul școlar / decizie de constituire a unei comisii / răspuns la o petiție adresată de un părinte etc., utilizând diacritice.
  • pentru documentul tip foaie de calcul, candidatul trebuie să creeze și să prelucreze un tabel: de exemplu un tabel cu numărul claselor / grupelor și numărul de elevi / preșcolari din unitatea de învățământ.
  • documente, denumite cu numele candidatului și funcția pentru care candidează, să fie salvate pe Desktop, într-un folder creat de președintele comisiei;
  • să transmită documentele elaborate la adresa de e-mail indicată de comisie;
  • să printeze documentele și să le scaneze;

Supravegherea audio-video:

Sistemul de supraveghere audio-video trebuie să dispună de un spațiu de stocare liber care să fie suficient de mare, astfel încât să permită înregistrarea audio-video pe tot parcursul desfășurării activităților în aceste săli, la calitatea menționată la alineatul 4. 

Parametrii de calitate ai înregistrărilor realizate de sistemul de supraveghere audio-video vor fi setați astfel încât, la redarea înregistrărilor, toate persoanele din sala supravegheată audio-video să poată fi identificate vizual, iar calitatea sunetului înregistrat să fie de acuratețe înaltă.

Data și ora sistemului de operare al calculatoarelor, respectiv al serverelor/unităților de înregistrare din sistemul de supraveghere audio-video trebuie să fie setate corect.

Orice problemă legată de funcționarea sistemului de supraveghere audio-video va fi anunțată comisiei de organizare și rezolvată în cel mai scurt timp posibil. 

Camerele sistemului de supraveghere audio-video vor fi instalate în fiecare sală supravegheată audio-video, astfel încât să asigure vizibilitatea tuturor persoanelor din sală, fără a fi obturată prin prezența persoanelor sau a unor obiecte.

În sălile supravegheate audio-video în care se desfășoară proba de interviu, camerele vor fi instalate astfel încât acestea să surprindă cel puțin frontal toți membrii comisiei, candidatul, observatorii, în timpul susținerii probei, precum și toate acțiunile și dialogurile candidaților, membrilor comisiei și ale observatorilor în desfășurarea acestor activități. 

Camerele vor fi instalate astfel încât să surprindă și monitoarele calculatoarelor folosite de candidați în timpul probei de interviu.

Sistemul de supraveghere audio-video înregistrează imagini și sunet pe întreg intervalul orar de desfășurare a probei de interviu.

Sistemul de supraveghere audio-video se oprește de către persoana responsabilă cu derularea şi monitorizarea procesului de supraveghere doar după ce toate activitățile de evaluare din sala supravegheată audio-video s-au finalizat și toți membrii comisiei au părăsit sala.

Membrilor comisiilor și observatorilor le este interzisă intervenția asupra sistemului de supraveghere audio-video. 

Redăm principalele prevederi ale procedurii:

În cadrul probei de interviu se evaluează, potrivit procedurii:

  • „competențele de management strategic, operațional și comunicare, prin prezentarea unei strategii de dezvoltare a unității de învățământ pentru care candidează;
  • abilitățile de rezolvare a unor situații – problemă, prin raportare la contextul și specificul unității de învățământ pentru care candidează;
  • competențele digitale, pe baza utilizării calculatorului”.
Desfășurarea probei de interviu

În ziua în care este programată proba de interviu pentru ocuparea funcțiilor de conducere dintr-o unitate de învățământ, comisia de evaluare a probei de interviu se întrunește cu aproximativ o oră înainte de începerea probei și, în plenul ei, desfășoară următoarele activități:

a) selectează, din lista elaborată de comisia de organizare, 3-4 teme generale, le particularizează în situații-problemă specifice respectivei unități de învățământ și le redactează cu bilete distincte pe care le numerotează; în situația în care pentru aceeași unitate de învățământ au optat candidați pentru ocuparea și a funcției de director și a celei de director adjunct, numărul situațiilor problemă / biletelor elaborate de comisia de evaluare a probei de interviu va fi de cel puțin 4.

b) redactează sarcinile de lucru pentru evaluarea competențelor digitale conform prevederilor art. 1 alin (4) și le particularizează în raport cu următoarele exemple:
– documentul elaborat într-un program de editare text poate fi o adresă către inspectoratul școlar / decizie de constituire a unei comisii / răspuns la o petiție adresată de un părinte etc., utilizând diacritice;
– pentru documentul tip foaie de calcul, candidatul trebuie să creeze și să prelucreze un tabel: de exemplu un tabel cu numărul claselor / grupelor și numărul de elevi / preșcolari din unitatea de învățământ.
– documente, denumite cu numele candidatului și funcția pentru care candidează, să fie salvate pe Desktop, într-un folder creat de președintele comisiei;
– să transmită documentele elaborate la adresa de e-mail indicată de comisie;
– să printeze documentele și să le scaneze;

c) structurează planul de interviu, comisia putând stabili atât ordinea etapelor din cadrul interviului cat și momentul adresării întrebărilor (după fiecare etapă sau la finalul probei).

Durata probei de interviu este de 60 de minute pentru fiecare candidat, structurată astfel:

a) Etapa I – pentru susținerea prezentării candidatului și a strategiei de dezvoltare a unității de învățământ – maximum 25 minute;
b) Etapa a II-a – pentru pregătirea și prezentarea modalități de rezolvare a situației-problemă – maximum 20 minute:
c) Etapa a III-a – pentru rezolvarea sarcinii de lucru repartizată pentru evaluarea competențelor digitale – maximum 15 minute.

În vederea edificării asupra punctajului aferent indicatorilor, membrii comisiei de interviu pot adresa întrebări candidatului pe durata desfășurării etapelor probei, sau la finalul acesteia. Candidaților le vor fi adresate întrebări doar la finalul prezentării strategiei, respectiv la finalul prezentării soluții de rezolvare a situației- problemă, fără a fi întrerupt pe parcursul prezentării.

Calendarul concursului de directori

2 – 10 noiembrie – Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
12 noiembrie – Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor
15 noiembrie – 8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu
16 noiembrie – 10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
17 decembrie – Validarea rezultatelor finale
20 – 22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022)

Articol în curs de actualizare

Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Din cate inteleg daca candidatul opteaza pentru 30 de scoli atunci trebuie sa dea 30 de interviuri cu 30 de planuri manageriale pentru fiecare scoala in parte, nu era mai simplu un plan managerial general un interviu si apoi sa-si aleaga fiecare in functie de nota ce scoala vrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel pentru adoptarea legii privind protecţia cadrului didactic, făcut public de FSLI, după cazurile recente de violențe ale elevilor: Este alarmant cum spaţiul şcolii devine atât de uşor un spaţiu al fricii / Lipseşte coerenţa unei strategii clare de intervenţie / Dacă vom submina tot timpul autoritatea cadrului didactic, școala nu va mai fi un spațiu al respectului reciproc

Sistemul de educaţie din România îşi arată din nou vulnerabilitatea în faţa cazurilor de violenţă şi abuz, scrie Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ într-un comunicat de presă. Organizația sindicală atrage…
Vezi articolul

DOCUMENT Responsabilitățile cadrelor didactice, ale directorilor de școli și grădinițe, personalului didactic auxiliar și nedidactic în asistența medicală pentru elevi se modifică sau se completează – proiect de ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației

Atribuțiile cadrelor didactice, ale directorilor de școli și grădinițe, personalului didactic auxiliar și nedidactic în acordarea asistenței medicale pentru elevi se modifică sau se completează, potrivit unui proiect de ordin…
Vezi articolul

Profesoara Antoaneta Luchian: E nevoie de mai multă practică pedagogică în formarea inițială / Examenul de titularizare să rămână, dar să fie însoțit de masterat didactic, de asistență la clasă și mentorat real, să treacă prin toate etapele a ceea ce înseamnă viața școlii

Profesorii trebuie sprijiniți să facă mai multă practică pedagogică în formarea inițială, a afirmat recent profesoara de Educație muzicală Antoaneta Luchian, la emisiunea Educația la putere, de la TVR 2.…
Vezi articolul

Pentru a implementa începând cu 1 septembrie o reformă în sistem, cred că e bine să avem directori cu concurs, spune Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației. „S-ar putea să fie mai potrivit un expert în drept sau în economie să conducă școala administrativ”

Autoritățile pregătesc implementarea unei reforme de la începutul anului școlar viitor, potrivit declarațiilor făcute azi de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ion. Acesta a spus, la dezbaterea despre…
Vezi articolul

Memoriu al profesorilor de informatică de la trei colegii naționale din Târgu Jiu către Ministerul Educației: organizarea pe grupe la clasele cu predare intensivă să fie păstrată, la trecerea pe noile planuri-cadru de liceu, ca prevedere explicită

Profesorii de Informatică de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu cer Ministerului Educației și Cercetării să precizeze explicit în…
Vezi articolul