ERATĂ Legea prin care profesorii vor avea statut asemănător funcţionarilor a fost votată pe articole la Senat, însă votul final a fost amânat

8.170 de vizualizări
Profesor singur în laborator / Foto: Pixabay.com
ERATĂ Senatul nu a avut cvorum pentru a adopta o lege organică, așa că votul a fost dat doar pe articole pentru legea care adaugă profesorii pe lista, lîângă funcționari, putîând fi considerați victime ale ultrajului. Inițal Edupedu.ro a anunțat, citând o informație publicată de Ştirile PROTV că legea respectivă a fost votată și merge la promulgare. Informația este falsă. Proiectul, iniţiat de senatorul PSD Şerban Nicolae la cererea sindicatelor FSLI conduse de Simion Hăncescu a fost amânat la votul final din Senat.

Știrea inițială era următoarea:

„Agresorii cadrelor didactice riscă pededepse mai mari cu o treime decât în mod normal, în cazul violenței fizice sau verbale, prevede noua lege. Dacă în prezent cel care amenință un profesor poate primi până la un an de închisoare, în baza noii legi pedeapsa ajunge la un an și patru luni”, potrivit sursei citate.

În cazul lovirii sancțiunile sunt și mai mari, de până la doi ani și jumătate de închisoare.

Dacă vinovatul are mai puțin de 14 ani, atunci nu va răspunde penal, iar în cazul celorlalți minori pedeapsa se înjumătățeste. Senatul este for decizional în acest caz.

“Profesorilor li se vor aplica toate incompatibilitățile care decurg din statutul funcției publice”: Meditațiile – interzise, 8 ore prestate efectiv pe zi

Edupedu.ro a scris încă din octombrie despre învestirea profesorilor cu statutul de autoritate publică și a relatat pe larg efectele juridice ale aplicării proiectului de lege inițiat de Șerban Nicolae, susținut de sindicatele din educație FSLI și contestat de elevi și părinți, care au cerut ajutorul președintelui Klaus Iohannis pentru “blocarea” inițiativei legislative.

Gabriel Ispas / Foto: Facebook Gabriel Ispas

„Ceea ce nu înțeleg cei care au propus această lege este că, odată cu aceasta pseudoautoritate dată profesorilor, apar și elementele constrângătoare: profesorul va fi transformat într-un real și veritabil funcționar public. Adică, pe cale de consecință, toate faptele cadrului didactic vor intra în zona de legislație penală specifică exercitării funcției publice”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul secretar de stat Gabriel Ispas.

Acesta a explicat că “raporturile de muncă ale profesorilor vor tinde, ca o consecință indirectă, spre 8 ore pe zi prestate efectiv, pe termen mediu și lung. Asta pentru că vor apărea discriminări între diverse categorii care exercită funcții publice. Dacă tu vrei beneficiile, trebuie să iei totul din funcția publică. Meditațiile vor fi complet interzise, pentru că au legătură cu activitatea de bază”.

“Profesorilor li se vor aplica toate incompatibilitățile care decurg din statutul funcției publice:
  • nu poți să desfășori activitate decât într-un domeniu care nu are legătură cu activitatea ta obișnuită => ceea ce exclude meditațiile
  • se va aplica evaluarea profesională ierarhică => deci va trebui ca profesorii să întocmească raport către director, inspector, samd
  • limitarea autonomiei profesionale: profesorul, în mod normal, are libertatea academică. Dacă l-ai făcut funcționar public, intră în niște canoane ale raportării, ale cuantificării muncii sale
  • apar consecințe ale neîndeplinirii obiectivelor => acum poți spune că elevii tăi au note mici, pentru că nu au învățat. Dacă ești funcționar public, nu mai ai o astfel de scuză
  • răspunderea pentru propriile fapte este mult mai mare, pentru că orice face, face în exercițiul funcțiunii”, a explicat pentru Edupedu.ro decanul Facultății de Drept de la Universitatea Titu Maiorescu, Gabriel Ispas.

La o primă vedere, efectele preluării statutului de autoritate publică par să fie benefice pentru elevi și părinți. De ce se opun, atunci, elevii și părinții? “Pentru că, pe fond, intrăm într-un regim care duce spre militarizare. Ori calitatea în educație nu se impune cu bățul. Mulți nu înțeleg că nu mai suntem în 1900 toamna. Mulți dintre cei care susțin acest proiect de lege încearcă să schimbe paradigma educațională: de la nuiaua dinainte de ’89 la pulan în 2019“, a declarat Ispas, pentru Edupedu.ro.

Decan al Facultății de Drept de la Universitatea Titu Maiorescu, Ispas a precizat că proiectul de lege “este o găselniță a lui Simion Hăncescu [președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ – FSLI, n.red.], care crede că în acest fel poate să îi protejeze pe profesori împotriva violențelor la care sunt expuși în mediul profesional“.

În acest fel se crede că dacă ar exista o emoție, profesorul ar fi mai protejat. Este o eroare fundamentală, din punctul meu de vedere, pentru că prevenția și educația sunt cele mai bune, iar dacă în educație ai nevoie de forță, înseamnă că nu mai ai nevoie de educație. Această propunere legislativă arată ca în republicile dictatoriale, unde autoritatea se impune”, a declarat Ispas.

Inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae, proiectul de lege a fost susținut puternic de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), care susținea că statutul de autoritate publică va proteja profesorii care “sunt umiliți, jigniți, scuipați sau loviți, unii dintre ei răniți grav”.

“Profesorii sunt o categorie de angajați care este supusă unor riscuri psihosociale masive”, iar agresivitatea exprimată față de ei este doar cel mai vizibil risc cu care se confruntă, avertiza psihologul Dragoș Iliescu, într-un interviu pentru Edupedu.ro.

Expertul atragea atenția că “nu vom impune niciodată respect cu forța”. “Știm că noile generații sunt și mai sever contestatare și orientate împotriva regulii și autorității decât a fost generația noastră. Au arme teribile și grozav de subversive pentru a lupta împotriva oricărui lucru care li se impune și care nu e consonant cu ceea ce cred și văd”, explica Iliescu.

Analiza integrală a psihologului Dragoș Iliescu, aici.

FOTO: pixabay.com

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ar trebui ca profesorii să poată să normeze lecții de meditații cu elevii lor în afara orarului de clasă, în școală, astfel să construim o alternativă la sistemul paralel de meditații, în sistemul formal – Vasile Dâncu, senator PSD

Ar trebui ca profesorii să poată să normeze lecții de meditații cu elevii lor în afara orarului de clasă, în școală, astfel să construim o alternativă la sistemul paralel de…
Vezi articolul

BREAKING Atac al Guvernului Ciucă în plină grevă generală a angajaților din Educație: a aprobat prin ordonanță de urgență o modificare la legea dialogului social pentru ca profesorilor care intră în grevă să le fie afectată vechimea / Surse: Ar putea să fie pusă în pericol participarea la Definitivat

O ordonanță de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare joi, 25 mai, prin care profesorilor participanți la grevă le poate fi afectată vechimea la…
Vezi articolul

Criteriile folosite de profesori pentru alegerea manualelor școlare – studiu de piață al unei edituri / Întrebate ce ar vrea să regăsească în plus, în manualele de gimnaziu, mai multe cadre didactice au indicat itemi asemănători celor de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a, evaluări inițiale și o evaluare sumativă mai scurtă, plus idei pentru Școala Altfel

Corectitudinea științifică și actualitatea informațiilor sunt cele mai importante criterii din punctul de vedere al profesorilor atunci când vine vorba despre manualele școlare pentru elevii de gimnaziu, potrivit unui studiu…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Gradația de merit trebuie păstrată, m-am bătut pentru ea să nu fie afectată în aceste măsuri fiscal-bugetare, probabil este un mecanism care trebuie regândit

Ministrul Educației, Daniel David, spune despre gradația de merit a profesorilor că vrea să aibă o „funcție motivațională”. Daniel David a făcut declarația marți, 16 septembrie, la conferința organizată de…
Vezi articolul

Scriitorul Radu Vancu, despre programa de Limba și literatura română: Nu există nici o competiție între contemporani și clasici pentru prezența în manuale: cei dintâi funcționează în favoarea celor din urmă / E infinit mai eficient să aduci elevii de a IX-a dinspre Cărtărescu spre Arghezi și Dosoftei

Radu Vancu, scriitor și profesor universitar în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a explicat că miza programei de Limba și literatura română nu este să evidențieze autorii clasici sau…
Vezi articolul