ULTIMA ORĂ Regulile de organizare a celor 2 ore în plus de învăţare remedială pe care le au de luni toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar au fost publicate de Ministerul Educației. Remedialul se va organiza pe grupe de 6-12 elevi

70.461 de vizualizări
Metodologia pentru cele 2 ore remediale pe saptamana, pentru elevii de clasa pregatitoare – clasa a IV-a / Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării
Învățarea remedială se desfășoară înainte sau după programul școlar obligatoriu, pe grupe de 6-12 elevi, iar durata unei activități este de 45 de minute, potrivit Metodologiei de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar, pusă în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării, vineri, 5 septembrie.

În învățământul primar, Programul ÎR reprezintă o componentă obligatorie a activității didactice, fiecare profesor pentru învățământul primar având responsabilitatea de a desfășura 2 ore/săptămână de pregătire remedială.

Participarea la Programul Învățare remedială este gratuită.

Nu se acordă calificative în cadrul activităților de învățare remedială, conform proiectului.

Modul de organizare a orelor de învăţare remedială în învățământul primar, conform proiectului 

Art. 2 (1) Programului ÎR se organizează pe grupe eterogene formate, de regulă, din 6 -12 elevi, astfel încât să se asigure învățarea diferențiată, colaborativă și adaptată nivelului individual de competență. În funcție de situația specifică fiecărei clase, numărul elevilor dintr-o grupă poate varia, iar grupa poate fi constituită sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut.

(2) În situații excepționale, un cadru didactic poate desfășura Programul de ÎR și cu elevi din alte clase din unitatea de învățământ, păstrându-se principiul nediscriminării.

(3) Invatarea remediala se desfășoară înainte sau după programul școlar obligatoriu, în funcție de resursele disponibile și se planifică în orar în două zile pe săptămână, pentru a asigura continuitatea și eficiența intervenției pedagogice; durata unei activități este de 45 de minute(4) Activitățile se pot desfășura în spațiile proprii ale unității de învățământ, în alte unități școlare, sau în spații puse la dispoziție de autoritățile locale, cu condiția ca acestea să fie autorizate pentru desfășurarea activităților educaționale.

(5) Este interzisă organizarea activităților remediale în spații neautorizate, în sedii ale partidelor politice sau în spații private aparținând personalului didactic, auxiliar sau nedidactic implicat în program. 

DOCUMENT Proiect Metodologia de organizare a orelor de învăţare remedială în învățământul primar
Citește și
OFICIAL Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială
OFICIAL 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, pentru toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar, vor fi incluse obligatoriu în atribuțiile postului didactic – procedura pentru încadrarea profesorilor în anul școlar 2025-2026


9 comments
  1. Unde a fost publicată metodologia? Astăzi a fost aprobat ordinul și urmează să fie publicată în monitorul oficial. Ce ați prezentat aici este proiectul…

  2. profesorul selectează copiii pentru IR,dar părinții și copiii acceptă?? Mă tem ,că va fi mare ,,balamuc”(scandal)!

    1. Nu. Invățătorul recomanda. Parintii fac cerere ca doresc remediale. Nu selectează nimeni nimic.Nu va mai complicați biata. SI asa ne îngroapă într-un morman de hârtii. Mai bine ne modifica planul cadru. O porcărie!

  3. Ne încărcăm cu o tonă de hârtii? Altă muncă în plus? Întotdeauna învățătorii au făcut ore de pregătire pentru evaluări naționale, au făcut o din suflet ,responsabilitate

  4. O mare porcărie pe care o propun învățătorii este desfășurarea orelor remediale on-line. Adică o mare făcătură. Cât stau învățătorii la școală pe săptămână? 20 de ore? Exclus, ele pleacă acasă înaintea propriilor elevi. De ce? pentru că la învățământul primar ultimele ore sunt făcute de profesorii de sport, engleză, religie, informatică
    Deși au 14 16 ore de predare pe săptămână doamnele de la primar nu au salariul diminuat.
    Le este lene să facă 2 ore remediale pe săptămână la școală?
    ORELE REMEDIALE TREBUIE FĂCUTE FIZIC, NU ON-LINE!

  5. Ideea este de mare folos elevilor, numai dacă învățătorii știu ce să facă! Verificarea lor este absolut obligatorie. Totul sub lupă; altfel nu merge la ora actuală!

  6. Foarte eficiente vor fi aceste două ore , la clasa I, ultima oră să se concentreze la exerciții și probleme, sau la dictări , când ei încă de la ora 11 încolo ei nu reușesc să se concentreze, pentru a desfășura ore mai ușoare, cum ar fi Arte, Sport, Muzică.De aceea se pun în orar ore mai ușoare, pentru a ține cont de curba învățării. Ce psihologi v-au susținut în acest proiect de a adăuga aceste ore la final de program?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Greva generală în școli continuă, iar joi va fi miting de amploare în București. Liderii sindicali, după discuția informală cu premierul Ciucă și liderul PSD Marcel Ciolacu: Nu am primit o soluție în așa fel încât să fim mulțumiți. În acest ritm vom avea, Doamne ferește!, săptămâni de grevă

Continuă greva generală în Educație, asta au transmis liderii sindicali după întâlnirea informală de marți, de la Guvern. Aceștia au anunțat că pregătesc un miting de amploare pentru joi, în…
Vezi articolul

Peste 11.400 de candidați la concursul de angajare în Învățământ se pot titulariza dacă găsesc post disponibil, alți aproape 8 mii pot fi doar profesori suplinitori și peste 4.400 nu au reușit să ia nici măcar nota 5

Rezultatele de la Titularizare 2023 au fost publicate marți la ora 11:00 de Ministerul Educației, iar acestea arată că 11.448 de lucrări scrise au fost peste media 7. În acest…
Vezi articolul

EXCLUSIV Viitorii profesori de Limba română să facă 4 ani de facultate la ciclul licență, în loc de 3 – i-au propus oficial ministrei educației decanele Facultăților de Litere și de Limbi Străine. Oana Fotache Dubălaru, decan: Propunerea are adeziunea studenților. Impactul bugetar ar fi maximum 6 milioane de euro

Viitorii profesori de limba și literatura română, actuali studenți formați de facultățile de litere și de limbi străine, să facă 4 ani de licență, așa cum era tradiția filologică înainte…
Vezi articolul

Începe Pixiada, sezonul numirilor din pix ale inspectorilor și directorilor de școli. Peste 2.500 de persoane vor fi puse de politicieni în conducerile școlilor și ISJ-urilor / Model decizie din pix

Sezonul numirilor din pix în funcțiile de inspectori generali, inspectori generali adjuncți, inspectori școlari pe discipline și directori și directori adjuncți de școli a început. Inspectoratele școlare (ISJ) au transmis…
Vezi articolul