ULTIMA ORĂ Rezultate Admitere liceu 2025. Repartizarea computerizată în clasa a IX-a a fost publicată de Ministerul Educației

86.509 vizualizări
Admitere liceu 2025 – repartizarea la liceu a fost publicată / Foto: admitere.edu.ro
Rezultatele admiterii la liceu 2025 pentru absolvenții de clasa a VIII-a au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor la ora 11:00. Rezultatele repartizării în licee pot fi văzute introducând codul pe care fiecare elev l-a primit de la școală la Evaluarea Națională 2025

Elevii pot verifica listele cu repartizarea pe fiecare județ în parte, precum și lista locurilor care au rămas libere.

Admiterea la liceu s-a făcut pentru a treia oară în 20 de ani doar pe baza mediei obținute de elev la Evaluarea Națională, adică fără a mai lua în calcul media claselor V-VIII, care a fost în premieră doar criteriu de departajare pentru cei cu medii egale.

De mâine, joi, 24 iulie, elevii admiși și părinții lor pot merge la liceul la care au fost repartizați pentru confirmarea locului, în funcție de programul de lucru comunicat de fiecare liceu în parte. Lista actelor necesare, mai jos în articol.

În 2024, rezultatele admiterii la liceu au fost publicate la ora 11:59.

Repartizare liceu 2025 pe fiecare județ în parte – prima etapă:
  1. ALBA
  2. ARAD
  3. ARGEȘ
  4. BUCUREȘTI
  5. BACĂU
  6. BIHOR
  7. BISTRIȚA-NĂSĂUD
  8. BRĂILA
  9. BOTOȘANI
  10. BRAȘOV
  11. BUZĂU
  12. CLUJ
  13. CĂLĂRAȘI
  14. CARAȘ SEVERIN
  15. CONSTANȚA
  16. COVASNA
  17. DÂMBOVIȚA
  18. DOLJ
  19. GORJ
  20. GALAȚI
  21. GIURGIU
  22. HUNEDOARA
  23. HARGHITA
  24. ILFOV
  25. IALOMIȚA
  26. IAȘI
  27. MEHEDINȚI
  28. MARAMUREȘ
  29. MUREȘ
  30. NEAMȚ
  31. OLT
  32. PRAHOVA
  33. SIBIU
  34. SĂLAJ
  35. SATU-MARE
  36. SUCEAVA
  37. TULCEA
  38. TIMIȘ
  39. TELEORMAN
  40. VÂLCEA
  41. VRANCEA
  42. VASLUI

Rezultatele finale de la admiterea în liceele militare 2025 a fost publicată de Ministerul Educației joi, 17 iulie.

Depunerea dosarelor de înscriere, cu alte cuvinte confirmarea repartizării la liceu, are loc începând de joi, 24 iulie, până miercuri, 30 iulie, în funcție de programul de lucru comunicat de fiecare liceu în parte.

Actele necesare pentru înscrierea la liceu 2025

Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează pe baza următoarelor acte: 

Dosarul de înscriere conține: 

a) cererea de înscriere (o primește fiecare elev de la liceu)  

b) cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere, în copie certificată „Conform cu originalul” de către angajatul unității de învățământ învestit cu astfel de competențe; 

c) adeverință cu notele și media generală obținute la evaluarea națională din clasa a VIII-a

d) fișa medicală

  • Programul de înscriere diferă în funcție de liceu. Verificați site-ul liceului, avizierul sau sunați la secretariat pentru informații despre program.
Calculul mediei de admitere utilizate pentru admiterea în învățământul liceal pentru anul școlar 2025 – 2026

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.

* Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă. 

În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar. 

Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei generale la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal în clase cu predare în limbile minorităților naționale. 

Criteriile de departajare pentru elevii cu medii egale de admitere

În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:

a) media generală de absolvire a claselor a V-a—a VIII-a;

b) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;

c) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;

d) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012

Calendar admitere liceu 2025, după repartizarea computerizată

Luni, 21 iulie a fost ultima zi în care elevii și părinții lor au putut completa fișele de opțiuni.

Calendarul oficial publicat de Ministerul Educației și Cercetării:

  • 23 iulie 2025: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 – 2026
  • Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
  • 24 – 29 iulie 2025: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
  • 29 iulie 2025: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere
  • 30 iulie – 1 august 2025: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată
Calendarul etapei a doua de Admitere la liceu 2025

1 august 2025Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES

4 august 2025Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES

5 – 6 august 2025Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă

7 – 8 august 2025Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații

11 – 13 august 2025Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.

Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.

18 – 19 august 2025Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București.

19 august 2025Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Amenzi de aproape 3 milioane de lei pentru comercializarea de măști neconforme inclusiv în farmacii precum Help Net și Sensiblu. Au fost sancționate și mari supermarketuri precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman și DM, dar și benzinăriile Lukoil

Unele dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanţuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu şi Help Net,…
Vezi articolul