Rezultatele de la concursul de Titularizare 2025 au fost publicate cu puțin timp în urmă la sediile inspectoratelor școlare și pe platforma dedicată concursului. Notele candidaților la angajarea într-o școală din sistemul public de învățământ sunt cele inițiale, dinainte de contestații.
Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, marți, 22 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv miercuri, 23 iulie, până la ora 12:00. Model de cerere contestație Titularizare 2025
Proba scrisă a avut loc marți, 15 iulie. Au fost 39.700 candidați înscriși la Titularizare 2025, dintre care peste 7.700 din promoția curentă. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) nu a anunțat nimic despre prezența la proba scrisă, după finalizarea acesteia.
- Subiecte și bareme Titularizare 2025 Învățământ preșcolar, Învățământ primar, Gimnaziu & Liceu, Consilieri școlari.
Anul trecut rezultatele au fost publicate la ora 12:00.
Rezultate Titularizare 2025 – Notele inițiale pe fiecare județ în parte:
Rezultate titularizare 2025 Județul Alba
Rezultate titularizare 2025 Județul Argeş
Rezultate titularizare 2025 Județul Arad
Rezultate titularizare 2025 Municipiul Bucureşti
Rezultate titularizare 2025 Județul Bacău
Rezultate titularizare 2025 Județul Bihor
Rezultate titularizare 2025 Județul Bistriţa-Năsăud
Rezultate titularizare 2025 Județul Brăila
Rezultate titularizare 2025 Județul Botoşani
Rezultate titularizare 2025 Județul Braşov
Rezultate titularizare 2025 Județul Buzău
Rezultate titularizare 2025 Județul Cluj
Rezultate titularizare 2025 Județul Călăraşi
Rezultate titularizare 2025 Județul Caraş-Severin
Rezultate titularizare 2025 Județul Constanța
Rezultate titularizare 2025 Județul Covasna
Rezultate titularizare 2025 Județul Dâmbovița
Rezultate titularizare 2025 Județul Dolj
Rezultate titularizare 2025 Județul Gorj
Rezultate titularizare 2025 Județul Galaţi
Rezultate titularizare 2025 Județul Giurgiu
Rezultate titularizare 2025 Județul Hunedoara
Rezultate titularizare 2025 Județul Harghita
Rezultate titularizare 2025 Județul Ilfov
Rezultate titularizare 2025 Județul Ialomița
Rezultate titularizare 2025 Județul Iaşi
Rezultate titularizare 2025 Județul Mehedinți
Rezultate titularizare 2025 Județul Maramureş
Rezultate titularizare 2025 Județul Mureş
Rezultate titularizare 2025 Județul Neamț
Rezultate titularizare 2025 Județul Olt
Rezultate titularizare 2025 Județul Prahova
Rezultate titularizare 2025 Județul Sibiu
Rezultate titularizare 2025 Județul Sălaj
Rezultate titularizare 2025 Județul Satu-Mare
Rezultate titularizare 2025 Județul Suceava
Rezultate titularizare 2025 Județul Tulcea
Rezultate titularizare 2025 Județul Timiş
Rezultate titularizare 2025 Județul Teleorman
Rezultate titularizare 2025 Județul Vâlcea
Rezultate titularizare 2025 Județul Vrancea
Rezultate titularizare 2025 Județul Vaslui
Ce urmează după rezultate. Calendar Titularizare 2025
Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.
Pentru al doilea an la rând, la acest concurs național lucrările au fost corectate digitalizat, ca la Evaluarea Națională (EN VIII) și Bacalaureat (BAC).
Cererile de contestaţie se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 22 iulie, după afişarea rezultatelor, respectiv în data de 23 iulie 2025.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul titularizare.edu.ro în data de 30 iulie. Edupedu.ro va reveni cu acestea imediat ce sunt disponibile.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 31 iulie – 4 august 2025.
- În 2023, peste 11.400 de candidați la concursul de angajare în Învățământ au putut să se titularizeze dacă găseau post disponibil, alți aproape 8 mii puteau fi doar profesori suplinitori și peste 4.400 nu au reușit să ia nici măcar nota 5 și nu pot preda. Asta arătau rezultatele inițiale de pe 18 iulie.
- Amintim că doar candidații cu medii peste 7 se pot angaja pe posturile cu viabilitate de peste 4 ani, adică pe perioadă nedeterminată – acest lucru fiind similar cu „titularizarea“.
- În 2024, creșterea numărului de posturi titularizabile a fost provocată de titularizarea pe jumătate de normă, susținea ministra Educației de atunci, Ligia Deca. Aceasta arăta că erau cu 45% mai multe posturi pe durata nedeterminată scoase la concurs în 2024, față de 2023.
Situația contestațiilor 2021-2024
La Titularizare 2024, au fost contestate un sfert din numărul notelor pe lucrările la proba scrisă: 7.184 de note contestate dintr-un total de 28.468 de note. Dintre notele contestate, 98,5% notele au fost modificate, adică pentru 7.076. Cu alte cuvinte, 108 note contestate au rămas la fel, potrivit Miniserului Educației – detalii aici.
În 2023 au fost înregistrate 5.261 de contestații. În cazul a 5.076 de contestații (96,48%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.179 de lucrări notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.897 de lucrări notele inițiale au fost micșorate, potrivit unui comunicat oficial de la rezultatele finale – Titularizare 2023.
În 2022, au fost depuse 5.083 de contestații. În cazul a 4.915 contestații (96,69%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.062 de lucrări notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.853 de lucrări notele inițiale au fost micșorate.
În 2021, 97% dintre contestații s-au soldat cu schimbarea notei, după cum a declarat fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, la acea vreme: „S-au înregistrat un număr de 6248 de contestații, din care 6045 de contestații s-au soldat cu schimbarea notei inițiale. Un procent de 97%, un procent greu de explicat, în condițiile în care este necesară o încredere în evaluare. Mai mult decât atât, avem un număr de 130 de contestații care s-au soldat cu diferențe mai mari de 2 puncte. Avem, de asemenea, diferențe mai mari de 3 puncte, mai mari de 4 puncte (…) Diferențe pe care le apreciez ca fiind inadmisibile.”
Citește și: