ULTIMA ORĂ Vor fi 26 de elevi într-o clasă de a IX-a la liceele teoretice, în anul școlar 2025-2026 / Ministerul Educației a modificat oficial cifrele de școlarizare pentru liceu la 6 zile de la precedentul ordin de ministru, fără nicio explicație sau anunț

[jp_post_view]
Foto: © Samorn Tarapan | Dreamstime.com
Vor fi  26 de elevi într-o clasă de a IX-a la liceele teoretice, în anul școlar 2025-2026, nu 24 cum era specificat în ordinul publicat în Monitorul Oficial pe 16 ianuarie. Ministerul Educației a modificat oficial cifrele de școlarizare pentru liceu, printr-un nou ordin, la doar 6 zile distanță de precedentul, de data aceasta fără să existe vreo justificare sau vreun anunț.

Mai puțini elevi în clasele de la teoretic înseamnă că numărul de clase rămâne, dar cu o componență mai mică, ceea ce ar fi condus la o concurență și mai mare la liceele foarte căutate.

În același timp, prevederea din Legea învățământului preuniversitar prin care se stabilește ca o clasă din învățământul liceal, inclusiv dual, are în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26, a fost amânată pentru anul școlar 2026-2027, prin OUG nr. 156 din 30 decembrie 2024.

Astfel, prin noul ordin de ministru Nr. 3.109, publicat în Monitorul Oficial pe 22 ianuarie se modifică Art. 7 care contine prevederi despre constituirea formațiunilor de studiu la clasa a IX-a/a XI-a/anul I în învățământul de masă.

„Metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular pentru anul școlar 2025-2026, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 7.871/2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2025, se modifică după cum urmează:

Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 7. — Elaborarea proiectului planului de școlarizare pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat se realizează pe baza următoarelor criterii specifice obligatorii:

a) constituirea formațiunilor de studiu la educație timpurie, învățământ primar — clasele pregătitoare și I, învățământ gimnazial — clasele a V-a și a VI-a, în cadrul limitelor prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;

b) constituirea formațiunilor de studiu la clasa a IX-a/a XI-a/anul I în învățământul de masă se realizează astfel:

(ii)  învățământ liceal cu frecvență (zi), filiera teoretică, din 26 de elevi;

(i)  învățământ liceal cu frecvență (zi), filiera tehnologică și învățământ profesional, din 24 de elevi;

(iii)  învățământ liceal cu frecvență (zi), filiera vocațională, profil sportiv, teologic, pedagogic, precum și învățământ liceal de artă, din 24 de elevi;

(iv)  învățământ liceal cu frecvență seral și frecvență redusă, clasa a IX-a, din 28 de elevi;

(v)  învățământ liceal cu frecvență seral, filiera tehnologică, clasa a XI-a, din 28 de elevi;

(vi)  învățământ terțiar nonuniversitar (postliceal și de maiștri), din 28 de elevi;

c) constituirea formațiunilor de studiu în sistem dual, conform solicitărilor operatorilor economici și cu respectarea limitelor prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;

d) includerea în proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026 al fiecărei unități de învățământ care poate școlariza în filiera vocațională, profilul pedagogic, a cel puțin o clasă a IX-a, învățământ cu frecvență «zi», calificarea «Educator- puericultor»;

e) stabilirea de către inspectoratele școlare a numărului de locuri, repartizat pe unități de învățământ, pentru:

(i) candidații de etnie romă;

(ii) candidații cu cerințe educaționale speciale;

(iii) tinerii de origine română din Republica Moldova, țări învecinate și diasporă;

f) asigurarea cuprinderii întregii generații a copiilor în vârstă de 4 ani în grupa mijlocie;

g) asigurarea cuprinderii întregii generații a copiilor în vârstă de 5 ani în grupa mare;

h) asigurarea cuprinderii întregii generații a copiilor în vârstă de 6 ani în clasa pregătitoare;

i) asigurarea cuprinderii întregii generații de absolvenți ai clasei a VIII-a în învățământul liceal și profesional, inclusiv în sistem dual, în vederea finalizării învățământului obligatoriu;

j) organizarea programului educațional «A doua șansă», pentru persoanele care au depășit vârsta corespunzătoare clasei potrivit prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, indiferent dacă persoana respectivă a mai fost sau nu a mai fost înscrisă în sistemul de învățământ preuniversitar sau de momentul și motivele abandonului școlar;

k) formațiunile de studiu care intră sub incidența prevederilor art. 23 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, se constituie de regulă cu maximum 3 elevi cu cerințe educaționale speciale/clasă”, conform noului ordin.

Informații de context despre numărul de elevi dintr-o clasă de liceu

Clasa de liceu cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26, conform legii învățământului preuniversitar.

Clasa a IX-a va avea 26 de elevi, însă cu derogare de la Inspectorat poate să aibă 28 de elevi o clasă, iar cu derogare și de la Minister poate să aibă peste 28 de elevi, din 2025. 

Inspectoratul școlar poate aproba depăşirea efectivului maxim cu cel mult 2 beneficiari peste efectivul maxim, pe baza justificării din partea consiliului de administrație al unității de învățământ, conform ROFUIP 2024.

Dacă se solicită depășirea cu peste 2 copii a numărului maxim de elevi, aprobarea va fi dată de Ministerul Educației.

Art. 139 – „(3) În situaţii excepţionale, bine motivate, în care transferul nu se poate face cu încadrarea în numărul maxim de beneficiari primari ai educației la grupă/formaţiunea de studiu, ISJ/ISMB poate aproba depăşirea efectivului maxim cu cel mult 2 beneficiari peste efectivul maxim, pe baza justificării din partea consiliului de administrație al unității de învățământ. Pentru situațiile excepționale în care se solicită depăşirea cu peste 2 beneficiari primari a numărului maxim de antepreşcolari/preşcolari/elevi la grupă/formaţiunea de studiu, aprobarea va fi dată de Ministerul Educaţiei, conform metodologiei în vigoare.”, se arată în ROFUIP.

DOCUMENT ORDIN pentru modificarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular pentru anul școlar 2025-2026, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 7.871/2024 

Foto: © Samorn Tarapan | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. O prostie , sa lasi licee cu profil filologie la care se intra cu media 2,5-3 la Romana si profil de mate -info unde se intra cu 1,5-2 la matematica

  2. Ce palpitanta e viata in minister… Acum sunt 24,acum 26,parca ne doream clase cu mai putini elevi pentru o calitate crescuta… Totul e blah blah si vorbe in vant.

  3. Domnul Marga a fost un ministru competent, credeam că și domnul David ii seamănă.

  4. Plus locurile suplimentare tot pe la 30 se ajunge in colegii… In atatea ani nu au fost in stare sa reduca real numarul de elevi la clasa, nu le pasa deloc de impactul pozitiv pe care l ar avea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Învățarea remedială nu ar trebui făcută de profesorul de la clasă, spune ministrul Educației, ci de „profesori care au competențe pe învățare remedială, care folosesc alte metode de predare și care știu să facă diagnosticul și să corecteze deficitul”

Procentul mare al elevilor de liceu care nu stăpânesc cunoștințele de limba și literatura română la clasa a IX-a, relevat de studiul din proiectul ROSE, despre care Edupedu.ro a scris…
Vezi articolul

Profesorii vor avea parte de formare și sprijin de la specialiștii EFdeN și experții din mediul academic. Programul EFdeTeach a început la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București cu primul curs opțional de sustenabilitate pentru liceeni

„SustenAbilitate 2.0” este primul curs opțional dedicat elevilor de liceu care explorează în mod aplicat și inovator conceptele de sustenabilitate, potrivit celor de la EFdeN. Organizația anunță că la Colegiul…
Vezi articolul

Mai puțini elevi vor primi de luna viitoare suma forfetară pentru transport, potrivit noii legi a Educației. Condițiile sunt să învețe în altă localitate decât cea în care stau și să nu existe servicii de transport public. Sumele forfetare vor fi stabilite de consiliile județene

Noua lege a Educației care intră în vigoare în septembrie 2023, prevede că „toți elevii beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan și județean, rutier,…
Vezi articolul

Noile planuri-cadru pentru liceu nu pot fi implementate fără profesori, spune Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, la dezbaterea organizată de sindicate: Veți merge la ore, dacă nu reușim să vă convingem să credeți în ceea ce faceți, sigur lucrurile vor merge măcar încetinite, dacă nu – nu așa cum trebuie

Dacă profesorii nu vor fi convinși prin demersurile Ministerului Educației să implementeze noile planuri-cadru și noile programe, „lucrurile vor merge măcar încetinite, dacă nu – nu așa cum trebuie”, a…
Vezi articolul

FOTO Construcția unui nou liceu tehnologic a demarat la Sebeș, Alba. Va avea 900 de elevi, iar investiția din fonduri europene depășește 27 de milioane de lei / Primarul a pus o carte la temelie

Un volum cuprinzând memoriile academicianului Dorin Pavel, considerat părintele hidroenergeticii moderne, nepotul lui Lucian Blaga, a fost depus, miercuri, de către primarul municipiului Sebeş, Dorin Nistor, la temelia noului liceu…
Vezi articolul