Un asteroid potențial periculos a fost monitorizat la Observatorul Astronomic din Galați

271 de vizualizări
Foto: Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi / Facebook.com
Observatorul Astronomic de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi a monitorizat timp de trei zile un asteroid potenţial periculos şi a raportat datele la Minor Planet Center (MPC), a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al muzeului, Florin Matei, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în perioada 19-21 ianuarie, la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, s-au efectuat mai multe observaţii astrometrice şi fotometrice de seară, în care s-au realizat măsurători de poziţie ale asteroidului (7482) 1994 PC1, care face parte din categoria asteroizilor potenţial periculoşi.

Măsurătorile vor contribui la determinarea precisă a orbitei asteroidului şi au fost raportate la Minor Planet Center (MPC) de către echipa formată din Ovidiu Tercu – coordonatorul Observatorului Astronomic Galaţi şi Gabriel Neagu, membru al Astroclubului „Călin Popovici”.

Anterior, Biroul de Apărare Planetară (Planetary Defence Office/Near-Earth Object Coordination Centre) trimisese un buletin informativ legat de acest asteroid, (7482) 1994 PC1, care a trecut prin apropierea Pământului la 18 ianuarie, la o distanţă de 1.975.054 kilometri (aproximativ 5,138 distanţe lunare), la ora 21:49:44 UTC, cu o viteză de 19,56 km/s, mai transmite Agerpres.

Asteroidul (7482) 1994 PC1 are perioadă orbitală cunoscută de aproximativ 1,57 ani şi face parte din categoria asteroizilor potenţial periculoşi. Orice asteroid care are un diametru de minim 140 m şi distanţa minimă dintre orbita sa şi orbita Pământului mai mică de 7.480.000 kilometri face parte din categoria asteroizilor potenţial periculoşi.

Asteroidul a fost descoperit în data de 9 august 1994 la Observatorul Siding Spring din Australia, are dimensiunea de aproximativ 1.052 metri şi o perioadă de rotaţie de cca 2,6 ore.

Până pe 21 ianuarie au fost descoperiţi 1.143.111 de asteroizi, din care 28.058 erau apropiaţi Pământului (Near Earth Asteroids).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eroare majoră la Ministerul Educației. Ordinul care stabilește criteriile pentru bursele elevilor încalcă 2 hotărâri de Guvern / Elevii cu bursa socială nu pot beneficia și de bursa „Bani de liceu” sau de cea profesională, conform HG-urilor, în timp ce noul ordin prevede că pot

Elevii beneficiari ai bursei „Bani de liceu” nu pot lua și bursă socială, potrivit hotărârii de Guvern nr. 1.488 din 2004, chiar dacă noul ordin pentru stabilirea criteriilor de abordare…
Vezi articolul

Primarul orașului unde un elev navetist a fost călcat de tren: E un neajuns, avem doar 2 microbuze. Va mai sosi un microbuz școlar, am făcut solicitare la CFR pentru o pasarelă peste calea ferată și am avut discuții cu directorul să înceapă școala la ora 9:00

Primarul orașului Podu Iloaiei, din Iași, unde un elev de 12 ani a fost călcat de tren ieri în timp ce mergea spre școală, traversând pe jos calea ferată care…
Vezi articolul