Un băiat de şase ani deţine recordul de cărţi împrumutate de la biblioteca judeţeană, cu peste 300 de volume pe care părinţii i le-au citit anul trecut

1.363 de vizualizări
La bibliotecă / Foto: Biblioteca Județeană I.S. Bădescu Sălaj
Un băiat în vârstă de şase ani, din Zalău, deţine recordul de cărţi împrumutate în 2024 de la Biblioteca Judeţeană „Ioniţă Scipione Bădescu” Sălaj, cu peste 300 de volume pe care părinţii i le-au citit pe parcursul anului trecut, transmite Agerpres.

Elev în clasa pregătitoare, Ştefan Tudor Flonta a împrumutat anul trecut 309 cărţi, după cum a declarat pentru Agerpres managerul Bibliotecii Judeţene Sălaj, Mariana Marian. „El este elev în clasa pregătitoare, iar cei care îi citesc cărţile împrumutate de la noi sunt părinţii lui. Biblioteca are spaţii special amenajate şi cărţi speciale pentru copii cu vârste de până la şase ani. Avem cărţi bogat colorate, cu sunete, tactile etc”,  a declarat Mariana Marian.

Cei mai fideli cititori ai Bibliotecii Judeţene Sălaj au fost premiaţi, miercuri, în cadrul unui eveniment organizat la sediul instituţiei.

„Pentru noi, luna februarie este o lună aparte. Am lansat programul «Zalăul citeşte» şi organizăm activităţi prin care încurajăm lectura şi promovăm importanţa cărţilor în educaţie şi în dezvoltarea personală. Cu această ocazie, ne punem în valoarea activitatea, oferind premii în cărţi celor mai fideli cititori, care citesc constant, participă activ la activităţile noastre şi susţin promovarea lecturii. Ei frecventează biblioteca şi sunt mereu în căutare de noi titluri şi autori. Suntem la a 4-a ediţie a acestui eveniment şi sunt bucuroasă că pot spune cu tărie că se citeşte, că suntem apreciaţi ca instituţie, iar munca noastră ca bibliotecari, dă roade şi îi felicit pe toţi colegii mei bibliotecari“, a adăugat managerul Bibliotecii Judeţene, citat de agenția de presă.

Biblioteca Judeţeană „Ioniţă Scipione Bădescu” Sălaj a avut, în 2024, o medie de 438 de utilizatori în fiecare zi, la un total de 5.568 de utilizatori activi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Înghețarea salariilor și a sporurilor în Învățământ, pregătită de Guvern pentru 2025 / Concursul de titularizare ar fi pus în pericol, iar profesorii nu ar mai primi nici vouchere de vacanță anul viitor – surse Economedia.ro

Personalul bugetar, inclusiv cel din Învățământ, va avea salariile înghețate în 2025, la nivelul celor din 2024, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pregătit de Guvern, obținut de Economedia.ro…
Vezi articolul

Peste jumătate de milion de copii au avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, în ultimul an / 31% dintre copiii intervievați spun că nu au fost de acord cu plecarea părintelui – Sondaj Național Salvați Copiii

Aproape un sfert dintre copiii români care au acum vârste între 0-17 ani împliniți au avut sau au un părinte plecat la muncă în străinătate, arată datele unui studiu național…
Vezi articolul

DOCUMENT Ordinul comun care prevede modul în care vin elevii la școală după Paște a fost semnat. Sunt doar două scenarii și apare viziera transparentă în loc de mască, pentru profesori, acolo unde predarea „impune un contact vizual complet”

Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății care prevede felul în care vin elevii la școală după Paște a fost semnat vineri. Documentul obținut de Edupedu.ro prevede modificarea actualelor reguli…
Vezi articolul