Un fost elev de 18 ani din Rusia s-a aruncat în aer cu o bombă într-un seminar ortodox din regiunea Moscova

562 de vizualizări
Foto: © Dance60 | Dreamstime.com
Un fost elev în vârstă de 18 ani al unui seminar ortodox din Rusia s-a aruncat în aer cu o bombă improvizată în clădirea învecinată cu o mănăstire din regiunea Moscova, rănind cel puţin încă un adolescent, a anunţat poliţia, transmite AFP, potrivit Agerpres.

 „Un fost elev în vârstă de 18 ani al acestei şcoli a intrat în incintă şi s-a detonat. Potrivit datelor preliminare, el este rănit, la fel şi un adolescent de 15 ani”, a indicat Ministerul de Interne al regiunii Moscova.   

Potrivit sursei, atentatul a avut loc în seminarul ortodox învecinat cu mănăstirea Vvedenski Vladicini din oraşul Serpuhov, la circa 100 km sud de capitală. „Agenţii de poliţie sosiţi la faţa locului au evacuat echipa pedagogică şi elevii”, a menţionat ministerul, potrivit căruia bilanţul este în curs „de a fi precizat”.

Agenţiile de presă ruse RIA Novosti, TASS şi Interfax au indicat, citând surse anonime din cadrul poliţiei, un bilanţ mai grav, de şapte răniţi.

Atacurile cu explozivi sau cu arme în şcoli au fost rare multă vreme în Rusia, dar numărul acestor drame a crescut în ultimii ani, ceea ce a condus la o înăsprire recentă, ordonată de preşedintele Vladimir Putin, a legislaţiei privind portul armelor, mai informează Agerpres.

Foto: © Dance60 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul de sport Cristian Bratu de la Școala Coresi Târgoviște, arestat preventiv pentru 30 de zile, acuzat de viol asupta unui minor în formă continuată, după ce ar fi avut o relație cu o elevă de 16 ani din echipa de volei a școlii, pe care el o antrena / Inspectoratul școlar anunță că l-a suspendat de la ore și asigură consiliere psihologică elevilor

Profesorul de educație fizică și sport Cristian Bratu, de la Școala Coresi Târgoviște, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, conform unei soluții de pe 13 mai a Judecătoriei…
Vezi articolul